Se spune că „cine greșește, plătește.” Acest lucru l-au simțit pe pielea lor angajații care au comis greșeli la locul de muncă și au plătit pentru ele fie cu bani din propriul buzunar, fie chiar cu funcția. În general, în majoritatea domeniilor de activitate este reglementată răspunderea pe care fiecare o poartă pentru acțiunile sale și consecințele pe care le va suporta în cazul în care produce prejudicii.

Un subiect care a născut controverse a fost acela al răspunderii magistraților pentru hotărârile date, în contextul în care România a înregistrat un record de condamnări la CEDO. Practic, CEDO a constat că sentințele date pe ale noastre plaiuri mioritice conțin grave erori judiciare, oamenii au fost nedreptățiți și statul trebuie să plătească pentru a-i despăgubi pe acești cetățeni pentru răul produs.

Fiecare condamnare la CEDO înseamnă sume mari de bani care sunt suportate din buzunarul fiecărui român. Dar, oare, nu ar fi corect să plătească doar cei care au greșit și l-au nedreptățit pe cetățeanul care a câștigat la CEDO? Este corect să plătească fiecare român pentru greșeala altuia?

Există cadrul legislativ necesar pentru răspunderea magistraților pentru hotărârile date?

Deși mulți cred că răspunderea magistraților pentru deciziile luate nu ar fi reglementată legal și, din acest motiv, nu pot fi acționați în justiție, realitatea contrazice percepția generală. Constituția României este prima care a prevăzut că statul răspunde patrimonial pentru a acoperi prejudiciile cauzate de erori judiciare, însă, faptul că statul plătește, nu înseamnă că este înlăturată răspunderea magistraților care și-au exercitat funcția cu rea-credință sau gravă neglijență.

În afară de Constituție, legea 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor publicată în Monitorul Oficial 576 din 29 iunie 2004 conține un capitol care reglementează răspunderea patrimonială a judecătorilor și procurorilor care săvârșesc erori judiciare.

Ca și Constituția, legea prevede că statul va răspunde patrimonial pentru aceste prejudicii cauzate de exercitarea cu rea-credință sau gravă neglijență a meseriei de magistrat. Actuala legislație prevede că persoana vătămată din cauza unei erori judiciare săvârșită în alt proces decât cel penal va avea dreptul la repararea prejudiciilor materiale doar dacă s-a stabilit prin hotărâre definitivă răspunderea penală sau disciplinară a magistratului pentru o fată săvârșită în cursul procesului și această faptă este de natură să determine o eroare judiciară. Răspunderea materială a magistraților pentru erorile din procese penale este reglementată de Codul de procedură penală.

Nu va putea fi despăgubit cel care în cursul procesului a contribuit în orice mod la săvârșirea acelei erori judiciare. Prin folosirea sintagmei „în orice mod” fără a fi explicată, cred că s-a lăsat loc la numeroase interpretări în aceste situații.

Cel vătămat va acționa în judecată statul prin Ministerul de Finanțe și va primi suma de bani aferentă reparării prejudiciului său. După ce statul a plătit pentru greșeala unui magistrat, legea prevede că acesta se poate îndrepta cu o acțiune în despăgubiri împotriva judecătorului sau procurorului care a cauzat acea eroare judiciară. Acțiunea împotriva acestora trebuie exercitată în termen de un an de la data plății din visteria statului a prejudiciului.

Avem un cadru legislativ pentru răspunderea magistraților…și la ce ne-a ajutat?

În mod firesc, constatând că este reglementată în legislația românească răspunderea materială a magistratului pentru soluțiile date și văzând sumele imense de bani pe care România  a fost obligată de către CEDO să le achite celor ce au avut de suferit din cauza erorilor judiciare, apare întrebarea: câți magistrați au fost trași la răspundere până acum pentru soluțiile date?

Deși Statul român a plătit din banii fiecăruia dintre noi despăgubiri în cuantum de 194.439.699,89 lei în perioada 1 ianuarie 1998- 17 aprilie 2014, statul nu a inițiat nicio acțiune împotriva vreunui magistrat care a cauzat prin decizia luată condamnarea României la CEDO, și, implicit obligarea la plata de daune. Motivul acestei pasivități inexplicabile în contextul în care există un cadru legal care permite exercitarea acțiunii în justiție este faptul că CSM nu a stabilit că vreun magistrat ar fi în culpă pentru a putea fi tras la răspundere.

Având în vedere că această răspundere a magistraților este doar pe hârtie fără să fi fost aplicată vreodată, legiuitorul  român a inițiat un proiect de lege pentru modificarea cadrului prevăzut de legea 303/2004. Proiectul a fost înregistrat la Senat pe 04.03.2015 și până la 04.05.2015 cei interesați pot formula opinii vis-a-vis de acesta.

Ce modificări aduce proiectul de lege privind răspunderea magistraților?

Noutățile legislative propuse de legiuitor se referă la faptul că cel care se consideră vătămat în drepturile sale va putea face demersuri pentru repararea prejudiciilor cauzate de erori judiciare doar după ce va proba că a exercitat toate căile de atac împotriva hotărârii care consideră că este o eroare judiciară.

Practic, față de actuala legislație nu mai este necesară intervenția CSM care să inițieze o acțiune împotriva magistratului pentru a vedea dacă acest va răspunde sau nu pentru fapta sa.

Noile știri juridice din acest proiect de lege nu mai prevăd posibilitatea ca statul să se îndrepte împotriva magistratului care a generat hotărârea considerată a fi o eroare judiciară, ci prevăd că statul se va îndrepta „ de îndată”  împotriva acestuia pentru recuperarea prejudiciului. În contextul în care s-a modificat și termenul de acționare în instanță de la un an la 10 ani, sintagma  „de îndată”  pare fără sens.

Ar fi util ca legiuitorul să precizeze ce înseamnă  „de îndată”  ca și perioadă de timp, pentru că, dacă acest drept se va exercita aproape de împlinirea celor 10 ani de prescripție, nu cred că ar mai fi util deloc.

A greși e omenește, a trăi în greșeală este o nebunie!

Accept că fiecare om poate greși, dar, când constați că erorile judiciare încarcă nota de plată a statului pe care o plătește fiecare dintre noi, cred că trebuie să faci ceva ca să îndrepți aceste lucruri. „Cea mai mare greșeală este să realizezi că ai greșit și să nu repari greșeala.” (Eduard Palade)

Cei care au luptat zeci de ani prin instanțele de judecată din România au reușit în final să își găsească dreptatea în afara granițelor. Ei au înțeles că „justiția este respectul dreptului celuilalt” (Victor Cousin), pentru că  „cine face unuia o nedreptate, amenință pe mulți” (Publilius Syrus), fiindcă  „e mai ușor să comiți o nedreptate decât să suferi.”  (Publilius Syrus).

Nu știu dacă acest proiect de lege va prinde viață și dacă va determina o reducere a acestor erori judiciare care ne ustură pe toți la buzunare. Știu însă că indiferent dacă legea se va aplica celor care au greșit  „nu este cu putință ca cel care  a călcat, pe ascuns, convenția reciprocă de a nu vătăma și a nu fi vătămat să creadă că va rămâne nedescoperit, chiar dacă a scăpat de mii de ori până în prezent, căci, până la sfârșitul vieții, el nu-i sigur că nu va fi descoperit.” (Epicur)