Lege 170/2014 – admin. creanţelor bugetare reprez. comisionul datorat de angajatori ITM-urilor


PARLAMENTUL ROMÂNIEI

CAMERA DEPUTAŢILOR

SENATUL

LEGE
privind administrarea creanţelor bugetare reprezentând comisionul datorat de angajatori inspectoratelor teritoriale de muncă

Parlamentul României adoptă prezenta lege.

Art. 1.(1) Creanţele bugetare reprezentând comisionul datorat până la data de 31 decembrie 2010 de angajatori inspectoratelor teritoriale de muncă pentru păstrarea şi completarea carnetelor de muncă, respectiv pentru certificarea legalităţii înregistrărilor efectuate în baza prevederilor Legii nr. 130/1999 privind unele măsuri de protecţie a persoanelor încadrate în muncă, republicată, precum şi obligaţiile accesorii aferente, stabilite prin titluri de creanţă şi neachitate până la data intrării în vigoare a prezentei legi, se fac venit la bugetul de stat şi au regim de creanţă bugetară.
(2) Procedurile de administrare a creanţelor bugetare prevăzute la alin. (1) vor fi continuate de către Agenţia Naţională de Administrare Fiscală şi unităţile sale subordonate, care se subrogă în drepturile şi obligaţiile inspectoratelor teritoriale de muncă. Administrarea creanţelor prevăzute la alin. (1) se îndeplineşte potrivit prevederilor Ordonanţei Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.
(3) Sumele reprezentând comisionul prevăzut la alin. (1), inclusiv dobânzile, penalităţile de întârziere sau majorările de întârziere pentru care dreptul de a cere executarea silită s-a prescris până la data preluării în administrare a acestora de către Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, rămân în responsabilitatea inspectoratelor teritoriale de muncă.
(4) Pentru creanţele bugetare prevăzute la alin. (1), inspectoratele teritoriale de muncă vor preda organelor fiscale ale Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, competente în administrarea contribuabililor, în termen de 60 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi, următoarele:

a) înscrisurile, în original, în care sunt individualizate creanţele datorate şi neachitate până la data intrării în vigoare a prevederilor prezentei legi şi care reprezintă titluri executorii, neatacate în termenul legal sau dispozitivul hotărârii judecătoreşti irevocabile prin care s-a soluţionat contestaţia formulată împotriva acestora;
b) dosarele aflate pe rolul instanţelor de judecată pentru litigiile având ca obiect contestaţiile la executarea silită sau contestaţiile împotriva actelor prin care se dispun şi se duc la îndeplinire măsurile asigurătorii, precum şi în cazul litigiilor care privesc procedurile de insolvenţă, aferente creanţelor;
c) situaţia soldurilor creanţelor prevăzute la alin. (1);
d) situaţia sumelor plătite în plus faţă de obligaţia de plată;
e) orice alte informaţii/documente disponibile, necesare urmăririi şi verificării sumelor datorate.

(5) Procedura de predare – primire a documentelor şi a informaţiilor prevăzute la alin. (4) va fi aprobată prin ordin comun al ministrului finanţelor publice şi al ministrului muncii, familiei, protecţiei sociale şi persoanelor vârstnice, în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi.
(6) Începând cu data intrării în vigoare a prevederilor prezentei legi, comisioanele prevăzute la alin. (1), inclusiv obligaţiile accesorii aferente acestora, se achită la unităţile Trezoreriei Statului din cadrul organelor fiscale în raza cărora sunt luaţi în administrare contribuabilii, într-un cont distinct de venituri al bugetului de stat, codificat cu codul de identificare fiscală a contribuabililor.

Art. 2. – Pentru litigiile având ca obiect contestaţiile la executarea silită/procedurile de insolvenţă, Agenţia Naţională de Administrare Fiscală şi unităţile sale subordonate se subrogă în toate drepturile şi obligaţiile procesuale ale Inspecţiei Muncii şi inspectoratelor teritoriale de muncă, după caz, şi dobândesc calitatea procesuală a acestora, la împlinirea termenului prevăzut la art. 1 alin. (4), în toate procesele şi cererile aflate pe rolul instanţelor judecătoreşti, indiferent de faza de judecată.

Art. 3.Prezenta lege intră în vigoare la 3 zile de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, cu excepţia prevederilor art. 1 alin. (2), care intră în vigoare la 60 de zile de la data publicării.

Art. 4.(1) La data intrării în vigoare a prevederilor art. 1 alin. (2), se abrogă art. I şi IV din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 17/2011 privind administrarea creanţelor bugetare reprezentând comisionul datorat, până la data de 31 decembrie 2010, de angajatori inspectoratelor teritoriale de muncă, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative în domeniul sistemului asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 145 din 28 februarie 2011, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 41/2012.
(2) La data intrării în vigoare a prezentei legi se abrogă Legea nr. 403/2005 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 130/1999 privind unele măsuri de protecţie a persoanelor încadrate în muncă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 16 din 9 ianuarie 2006.

Această lege a fost adoptată de Parlamentul României, cu respectarea prevederilor art. 75 şi ale art. 76 alin. (2) din Constituţia României, republicată.

PREŞEDINTELE CAMEREI DEPUTAŢILOR
VALERIU – ŞTEFAN ZGONEA

PREŞEDINTELE SENATULUI
CĂLIN – CONSTANTIN – ANTON POPESCU – TĂRICEANU

Bucureşti, 16 decembrie 2014.
Nr. 170.

,