Goethe spunea că „iertarea face bine și celui ce o acordă și, totodată, celui ce o primește”, dar că „a ierta înseamnă a oferi șansa celuilalt de a mai greși o dată.” Sigur că mentalitatea unor concetăţeni de-ai noştri are la bază mai puțin aceste principii. Mulţi dintre noi se lasă orbiți de dorința de răzbunare, fără să știe că „nu există nicio răzbunare atât de completă precum iertarea.” (Josh Billings)

Plecând de la aceste principii, legiuitorul român a prevăzut atât în vechiul, cât și în actualul Cod Penal instituția împăcării părților aflate în pragul unui proces penal. Multe părți iau decizia împăcării, astfel încât cel vinovat nu mai e tras la răspundere și scapă de pedeapsă.

Ce este instituția împăcării? Când se aplică?

Potrivit Noului Cod Penal, împăcarea este reglementată de art. 159, fiind o cauză care înlătură răspunderea penală și stinge acțiunea civilă prin care se ceruseră daune. În vechiul Cod Penal se numea împăcarea părților și era reglementată de art. 132.

Cu titlu de știri juridice, în prezent împăcarea nu se mai realizează între părți, ci între suspect și persoana vătămată. Potrivit NCP, părțile sunt inculpatul, partea civilă și partea responsabilă civilmente, astfel încât nu se poate realiza împăcarea între inculpat și alte persoane care nu au fost vătămate prin săvârșirea infracțiunii.

Cu titlu de știri juridice, noutatea adusă de legiuitor acestei instituții este aceea că ea poate interveni și în cazul infracțiunilor pentru care punerea în mișcare a acțiunii penale s-a realizat din oficiu (de exemplu: furt, furt calificat, înșelăciune).

Părțile se pot împăca și în cazul infracțiunilor pentru care acțiunea penală s-a pus în mișcare la plângerea prealabilă a părții vătămate (de exemplu: divulgarea secretului profesional, abandon de familie, gestiune frauduloasă, abuz de încredere, loviri și alte violențe etc.)

Cu titlu de știri juridice, s-a statuat că împăcarea poate interveni atât în cursul urmăririi penale, cât și în fața instanței până la citirea actului de sesizare. Rețineți că împăcarea părților în cazul infracțiunilor pentru care împăcarea părților înlătură răspunderea penală poate fi dispusă de instanța de judecată doar atunci când aceasta constată acordul de voință al celor implicați de a se împăca total, necondiționat și definitiv. Acest acord poate fi dat personal sau prin persoane cu mandat special.

Pentru persoanele lipsite de capacitatea de exercițiu, împăcarea se face doar prin reprezentanții lor legali, iar persoanele cu capacitate restrânsă se pot împăca cu încuviințarea persoanelor prevăzute de către lege. În cazul persoanei juridice, împăcarea se va realiza de către reprezentantul său legal sau convențional sau de către persoana desemnată în locul acestuia. Cu titlu de știri juridice, s-a stabilit că împăcarea intervenită între persoana juridică ce a săvârșit infracțiunea și persoana vătămată nu produce efecte față de persoanele fizice care au participat la comiterea aceleiași fapte.

Dacă, în prezent, împăcarea poate opera doar dacă are loc până la citirea actului de sesizare a instanței, în vechea reglementare împăcarea putea interveni până la rămânerea definitivă a hotărârii judecătorești.

În prezent, având în vedere apariția NCP, a survenit o problemă privind neconstituționalitatea art. 159 alin. 3, care spune că părțile se pot împăca până la citirea actului de sesizare a instanței. Nu există o normă tranzitorie, care să permită împăcarea părților în cauzele aflate în curs de judecată pentru care s-a depășit momentul citirii actului de sesizare la data intrării în vigoare a Noului Cod Penal.

Sesizarea CCR

Având în vedere existența acestei controverse, s-a impus sesizarea CCR, pentru a stabili dacă prevederile art. 159 alin. 3 din Noul Cod Penal sunt sau nu constituționale și cum se vor pune ele în practică.

În mod cert, comparând prevederile din cele două coduri în materia instituției împăcării, s-a stabilit că legea penală mai favorabilă este Codul Penal din 1969 (cel anterior). Se consideră că prevederile art. 159 alin. 3 din Noul Cod Penal sunt neconstituționale în condițiile în care acestea înlătură aplicarea legii penale mai favorabile în situațiile tranzitorii în care inculpații au fost trimiși în judecată înaintea intrării în vigoare a Codului Penal (anterior lui 1 februarie 2014) pentru săvârșirea unor infracțiuni pentru care legea anterioară nu prevedea împăcarea părților și pentru care la 1 februarie 2014 se depășise momentul citirii actului de sesizare a instanței.

De exemplu, o persoană a săvârșit infracțiunea de furt calificat, pentru care Codul Penal din 1969 nu prevedea posibilitatea împăcării părților, dar Noul Cod Penal o prevede. Cel vinovat a fost trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat și i s-a citit actul de sesizare a instanței înainte de intrarea în vigoare a NCP. Se mai pot împăca părțile într-un astfel de caz?

Ce a decis CCR?

Analizând speța dedusă judecății, CCR a stabilit că, în practică, s-au conturat trei situații. Prima se referă la cauzele soluționate definitiv până la 1 februarie 2014, cărora art. 159 alin. 3 nu le este aplicabil. A doua se referă la cauzele aflate în curs de soluționare la 1 februarie 2014, unde, la data apariției NCP nu a fost depășit momentul citirii actului de sesizare, caz în care art. 159 alin. 3 le este aplicabil. Al treilea caz se referă la cauzele în curs de soluționare la data intrării în vigoare a NCP, în care, la 1 februarie 2014 se depășise momentul citirii actului de sesizare a instanței.

Cu titlu de știri juridice, CCR a pronunțat decizia 508/2014, publicată în Monitorul Oficial 843 din 19 noiembrie 2014, prin care a admis neconstituționalitatea prevederilor art. 159 alin. 3 din Codul Penal și s-a decis că în toate cauzele aflate pe rolul instanțelor de judecată la data intrării în vigoare a Codului penal (1 februarie 2014), părțile se pot împăca și după citirea actului de sesizare a instanței de judecată, dacă, pentru acele infracțiuni, este prevăzută instituția împăcării.

A greși e omenește, a ierta e… dumnezeiește

Legiuitorul a creat cadrul legal pentru a oferi părților aflate în conflict șansa de-a se împăca. Pentru a nu crea discriminări, a extins posibilitatea aplicării instituției împăcării, chiar și-n cazurile în care legea nu prevedea acest lucru negru pe alb. „Iertarea intră și ea între legile omenești, cei deștepți sunt toleranți și iartă, numai proștii sunt răi și răzbunători.”  (Victor Duță)

Dacă oamenii vor uza de împăcare, rămâne de văzut! „În răzbunare, ni se poate întâmpla cel mult să devenim egali cu vrăjmașii noștri, în timp ce în iertare arătăm mai multă înțelepciune și inteligență.” (Paulo Coehlo)