Spune nu dopajului în sport! Noi sancțiuni pentru sportivii care se dopează!


doping„Un războinic nu trișează niciodată, dar știe să-și distragă adversarul.” (Paulo Coelho) Unii sportivi obțin  victoria trișând, lucru care arată o lipsă de respect față de ei înșiși și față de ceilalți competitori.

Dacă obții o victorie trișând, aceasta va fi lipsită de satisfacție, pentru că, deși vei rămâne cu acel premiu, medalie, cupă, mereu te vei întreba dacă, fără a folosi anumite trucuri, ai fi putut să ajungi campion. „Principiul este să concurezi cu tine. E vorba de îmbunătățiri, despre a fi mai bun decât ai fost ieri.” (Steve Young)

A curs multă cerneală scriindu-se despre cazurile de dopaj în sport și s-au retras multe medalii obținute de către cei care au trișat. Legiuitorul a considerat că trebuie să elaboreze sancțiuni dure, pentru a-i descuraja pe cei care folosesc mijloace artificiale spre a obține performanță.

Cu titlu de știri juridice, s-a publicat, în Monitorul Oficial 744/2014, Legea 128/2014 pentru modificarea și completarea Legii 227/2006 privind prevenirea și combaterea dopajului în sport, precum și pentru modificarea Legii 104/2008 privind prevenirea și combaterea producerii și traficului ilicit de substanțe dopante cu grad mare de risc.

Ce noi fapte constituie încălcări ale reglementărilor anti-doping?

Pe lângă vechea reglementare, care sancționa prezența unei substanțe interzise, a metaboliților sau a markerilor în proba biologică provenită de la un sportiv, utilizarea sau tentativa de a folosi o substanță/metodă interzisă, deținerea de substanțe și/sau metode interzise, legiuitorul a modificat și completat aceste articole, lărgind sfera faptelor pe care le va sancționa.

Cu titlu de știri juridice, este considerată o încălcare a reglementărilor anti-doping evitarea, refuzul sau neprezentarea nejustificată a unui sportiv la prelevarea de probe, dar și încălcarea de 3 ori într-o perioadă de 12 luni (în reglementarea anterioară erau 18 luni) a reglementărilor privind disponibilitatea sportivului pentru testarea doping în afara competiției. Se pedepsește și falsificarea controlului doping, inclusiv dacă se încearcă obstrucționarea activităţii ofițerului de control doping.

Noi reguli pentru sportivi și personalul asistent al acestora

Așa cum un sportiv are obligația de a cunoaște regulile jocului la care participă, tot așa legiuitorul consideră că acesta trebuie să știe și să respecte reglementările antidoping naționale și internaționale. Sportivul este direct răspunzător de ceea ce se găsește în proba biologică ce s-a prelevat.

Un sportiv retras din activitate pe perioada suspendării poate dori să revină în activitate, dar trebuie să notifice în scris federația națională înainte de acest lucru. Notificarea se va face în scris, cu o perioadă de timp egală cu perioada de suspendare rămasă de executat la momentul retragerii, dacă aceasta este mai mare de 6 luni, iar în caz contrar cu 6 luni înainte.

Suspendarea sportivului

Pentru a descuraja astfel de practici, legiuitorul a decis că un sportiv va fi suspendat timp de 4 ani dacă a folosit ori deținut substanțe interzise sau dacă acestea au fost găsite în proba biologică recoltată. Aceeași perioadă de suspendare o va avea și sportivul care a evitat, refuzat sau nu s-a prezentat la testul anti-doping sau a falsificat controlul doping.

Dacă va proba că nu a existat intenția de a nu se prezenta la efectuarea testului, perioada de suspendare se reduce la 2 ani. Încălcarea de 3 ori într-o perioadă de 12 luni a reglementărilor privind disponibilitatea sportivului pentru testarea doping în afara competiției, îi aduce vinovatului o suspendare de 2 ani, cu posibilitatea reducerii acesteia la un an.

Pe perioada suspendării, sportivul nu mai poate participa la nicio competiție sau activitate autorizată, nu poate avea niciun raport contractual și nu poate face voluntariat pentru vreo structură sportivă ce aparține unei organizații semnatare a Codului Mondial Anti-Doping. Cu titlu de știri juridice, s-a decis că, pe perioada suspendării, sportivul rămâne disponibil pentru testare și are obligația de a comunica informații pentru localizarea sa.

Rețineți că un sportiv sau o altă persoană din cadrul personalului asistent al sportivului, suspendată pe o perioadă mai mare de 4 ani, după terminarea celor 4 ani poate participa la competiții sportive locale care nu se află sub jurisdicția unui semnatar al Codului Mondial Anti-Doping, doar dacă acea competiție nu îl califică direct sau indirect în vederea participării la un campionat național sau internațional.

Noi obligații pentru federațiile sportive

Cu titlu de știri juridice, s-a statuat că federațiile sportive naționale, cluburile sportive și ligile profesioniste au obligația să prevadă în bugetul anual sume destinate testării doping a sportivilor. Dacă nu vor respecta acest lucru, vor fi amendate cu sume de la 10.000 la 30.000 lei.

Dacă federațiile sportive naționale, cluburile sportive și ligile profesioniste introduc în competiții sau manifestări sportive sportivi aflați în perioada de suspendare, vor fi amendate cu sume de la 7.500 lei la 30.000 lei și li se va retrage orice sprijin financiar de la bugetul de stat, li se va suspenda temporar certificatul de identitate sportivă sau vor fi radiate din registrul sportiv.

Pentru că au fost cazuri în care a fost trimisă la testarea doping o persoană fără a avea calitatea de sportiv, legiuitorul a decis ca astfel de practici să fie sancționate cu amendă de la 5.000 la 30.000 lei.

În scopul descurajării folosirii substanțelor interzise în competițiile sportive, s-a decis ca ligile profesioniste și cluburile sportive în cadrul cărora au fost sancționate persoane pentru dopaj să achite o amendă de la 5.000 la 30.000 lei.

Nu sunt ferite de amenzi nici persoanele care au autoritate asupra sportivului și îl determină, prin orice mijloace, la consumul de susbstanțe interzise în vederea sporirii capacității de performanță. Aceștia, dacă vor fi găsiți vinovați, vor plăti între 7.500 și 15.000 lei.

Dacă personalul asistent al sportivilor încalcă reglementările antidoping, vinovaţii vor fi amendați cu sume de la 2.000 la 6.000 lei, iar dacă sportivul era minor amenda crește de la 3.000 la 9.000 lei.

Toate contravențiile vor fi constatate și sancțiunile vor fi aplicate de către personalul din cadrul Agenției Naționale Anti-Doping, iar contravenientul poate achita pe loc sau în 48 de ore de la încheierea/comunicarea procesului-verbal jumătate din minimul amenzii.

Cu titlu de ştiri juridice, legiuitorul a prevăzut că, în termen de 6 luni de la data intrării în vigoare a acestei legi, administratorii de baze sportive au obligația să amenajeze stații de control, unde se va face testarea doping. Cei care nu respectă această obligație vor achita o amendă de la 1.000 la 10.000 lei.

Lupta pentru fair-play

Sper ca sancțiunile dure stabilite de către legiuitor vor descuraja practicile sportivilor de a folosi substanțe interzise și vor lăsa loc în competițiile sportive celor care au înțeles că titlul de campion trebuie să se obțină în mod corect.

Campionii gândesc în viață după următorii termeni: pot, îmi doresc, sunt.” (Dennis Waitley)