Pentru a fi sigur că își primește banii, statul român impune cetățenilor săi plata anticipată a impozitelor. Apoi, după un timp, contribuabilul român constată că a plătit la stat mai mult decât se cuvenea. Ce e de făcut? Trebuie să se înarmeze cu răbdare și un teanc consistent de acte și să ceară restituirea banilor plătiți în plus. „Relaxarea în finanțe,/Așteptată cu speranțe,/Ne-a adus ceva surprize,/Cu impozite și-accize.” (Constantin Zgripcea).
Pentru a clarifica cazurile în care românii își pot cere înapoi banii plătiți anticipat, cât și actele pe care trebuie să le prezinte organului fiscal legiuitorul a adoptat Procedura privind recalcularea plăților anticipate cu titlu de impozit. Aceasta a fost publicată în Monitorul Oficial 615 din 20 august 2014 și a intrat în vigoare chiar de la data când a văzut lumina tiparului.
Care sunt cazurile în care un contribuabil poate cere recalcularea plăților anticipate?
De reținut că doar la solicitarea contribuabilului, organul fiscal va recalcula plățile anticipate cu titlu de impozit, fără ca statul să se sesizeze din oficiu să restituie acești bani. Cu titlu de știri juridice, legiuitorul a stabilit șase cazuri în care se permite recalcularea plăților anticipate cu titlu de impozit stabilite prin decizie de impunere.
1. Dacă în cursul anului fiscal sunt reziliate contractele de închiriere în care chiria este stabilită în lei, în cazul persoanelor care realizează venituri din cedarea folosinței bunurilor; excepție fac veniturile din arendă.
2. Dacă persoanele care realizează venituri din activități independente, agricole impuse în sistem real, din silvicultură, piscicultură își încetează activitatea în cursul anului fiscal sau își suspendă temporar activitatea.
3. În cazul în care, ca urmare a încetării activității în cursul anului sau întreruperii temporare a acesteia sau a situației în care se dobândește/pierde calitatea de salariat are loc corecția normelor de venit.
4. Dacă persoanele care realizează venituri din închirierea în scop turistic a camerelor situate în locuințe proprietate personală cu o capacitate de cazare între una și 5 camere inclusiv, impuse pe baza normelor de venit, depășesc numărul de 5 camere de închiriat în cursul unui an fiscal.
5. Dacă contribuabilii care realizează venituri din activități independente impuse pe baza normelor de venit își completează obiectul de activitate în cursul anului fiscal cu una sau mai multe activități impuse pe baza normelor de venit.
6. Dacă contribuabilii care realizează venituri din activități independente impuse pe baza normelor de venit își completează obiectul de activitate în cursul anului fiscal cu una sau mai multe activități care nu sunt incluse în Nomenclatorul activităților independente pentru care venitul net se poate determina pe baza normelor anuale de venit.
Care sunt pașii de urmat pentru a vă putea recupera banii plătiți anticipat în plus cu titlu de impozit?
Pasul 1
După ce vă bucurați că veți avea bani de luat, trebuie să vă înarmați cu răbdare și să vă deplasați la organul fiscal în a cărui rază teritorială aveți adresa de domiciliu sau adresa unde locuiți efectiv, dacă aceasta este diferită față de cea de domiciliu (pentru cei care au domiciliul fiscal în România). Dacă contribuabilul persoană fizică nu are domiciliul fiscal în România, va merge la organul fiscal în a cărui rază teritorială se află sursa de venit.
Pasul 2
Nu mergeți cu mâna goală la organul fiscal! Luați cu voi următoarele documente:
– completați formularul 220 – „Declarația privind venitul estimat/norma de venit” în sensul în care veți bifa căsuța „Recalcularea plăților anticipate”;
– acte din care să rezulte rezilierea contractelor de închiriere (de exemplu acordul de reziliere a contractului încheiat între chiriaş şi proprietar);
– acte ce atestă încetarea activității și/sau suspendarea temporară a activității ( încheierea emisă de Registrul Comerțului care certifică acest aspect);
– alte documente care certifică situația contribuabilului și justifică solicitarea privind recalcularea plăților anticipate.
Pasul 3
După ce aveți toate aceste acte, le depuneți fie personal la registratura organului fiscal, fie prin poștă cu confirmare de primire, fie le puteți transmite prin e-mail. Dacă alegeți calea de transmitere electronică este bine să știți că data depunerii va fi considerată cea a înregistrării e-mail-ului dumneavoastră pe pagina de internet a organului fiscal, așa cum rezultă din mesajul electronic de confirmare transmis ca urmare a primirii declarației.
Care sunt termenele în care trebuie să depuneți formularul 220 la organul fiscal?
Cu titlu de știri juridice, s-au stabilit anumite termene pentru a putea depune actele doveditoare și a cere recalcuarea plăților anticipate, termene pe care ar fi bine să le respectați.
Astfel:
– în 5 zile de la data rezilierii contractului de închiriere sau de la data apariției uneia dintre situațiile pentru care se poate solicita corecția venitului net stabilit pe baza normelor de venit;
– în 15 zile de la data încetării activității sau suspendării temporare a acesteia, în cazul persoanelor care realizează venituri din activități independente, agricole impuse în sistem real, din silvicultură și/sau piscicultură;
– în 15 zile de la depășirea numărului de 5 camere de închiriat în cursul anului fiscal de către contribuabilii care realizează veniturile din închirierea în scop turistic;
– în 15 zile de la completarea obiectului de activitate cu activități noi.
În termen de 15 zile de la data primirii solicitării contribuabilului, organul fiscal o va soluționa. Dacă nu au fost respectate aceste termene, organul fiscal va calcula plățile anticipate de la data depunerii formularului.
Pot fi cazuri în care organul fiscal să solicite documente în plus, sens în care îl va notifica pe contribuabil despre acest lucru. În acest caz, termenul de soluționare a cererii se va prelungi cu perioada cuprinsă între data notificării contribuabilului și data prezentării documentelor suplimentare solicitate.
După ce analizează actele depuse de contribuabil, organul fiscal emite un referat privind recalcularea plăților anticipate sau corectarea normei de venit. Pe baza referatului se va emite decizia de impunere în care or să apară: suma stabilită inițial (prin decizia anterioară) și care a fost plătită de contribuabil și suma recalculată pe care o datorează efectiv contribuabilul.
Această decizie este comunicată contribuabilului și în termen de 24 de ore de la acest moment, este înregistrată în evidența fiscală și are loc transferul debitelor către compartimentul cu atribuții de evidență pe plătitori. Apoi, contribuabilul poate veni să-și ridice banii plătiți în plus către stat.
Statul a luat, statul a dat!
Faptul că statul întâi ia și apoi dă înapoi e un lucru bun. Însă tot contribuabilul este cel care pierde timpul stând la cozi, completând formulare și asta pentru a-și cere un drept al său.
„După ce le-a achitat,/Zise omul cu umor: „Domnu-a dat, domnii-au luat,/Dracu știe cât mai vor?” (Ica Ungureanu)