Ştirile juridice privind transporturile rutiere s-au succedat cu repeziciune în ultima vreme şi atât operatorii economici din domeniu cât şi autorităţile datoare să pună în practică noile programe legislative au fost obligate să se adapteze din mers. Acum avem iarăşi veşti noi!
Legea nr. 109/2014 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 11/2013 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 27/2011 privind transporturile rutiere a fost publicată, în „Monitorul Oficial” 525/2014. Vom vedea, acum, pe cine privesc prevederile noii reglementări!
Cu naveta… către şcoală
Conform legii educaţiei naţionale, elevii din învăţământul obligatoriu şi liceal acreditat beneficiază de tarif redus pentru transportul local în comun, de suprafaţă, naval şi subteran, precum şi pentru transportul intern auto, feroviar şi naval, pe tot parcursul anului calendaristic. Un elev merituos, care înţelege că locul său de muncă este şcoala iar învăţătura îi e principala datorie, merită să-i oferi şi bilet de avion, fiindcă ştii că banii nu-s cheltuiţi în zadar. Alţi învăţăcei, însă, trec prin şcoli ca gâştele prin baltă iar statul (contribuabilii) le achită şcolarizarea, fără a primi nimic în schimb!
Aceeaşi lege precizează că elevii orfani, şcolarii cu cerinţe educaţionale speciale, precum şi cei instituţionalizaţi pot beneficia, ca măsură de protecţie specială, de gratuitate, pentru toate categoriile de transport local în comun, pe tot parcursul anului calendaristic. Iar elevilor care nu pot fi şcolarizaţi în localitatea unde domiciliază li se decontează cheltuielile de transport din bugetul ministerului educaţiei prin unităţile de învăţământ la care sunt şcolarizaţi, pe bază de abonament, în limita a 50 km. Ori li se asigură decontarea sumei ce reprezintă contravaloarea a 8 călătorii dus-întors pe semestru, dacă locuiesc la internat sau în gazdă.
Prin Legea 109/2014 s-a completat OG 27/2011, precizându-se că transportul elevilor se efectuează cu autovehiculele destinate transportului de persoane deţinute de către unităţile de învăţământ, de către autorităţile administraţiei publice locale şi de către operatorii de transport rutier. Anterioara formulare se referea exclusiv la operatorii de transport rutier, în privinţa transportului şcolarilor şi liceenilor.
Pe unii copii, prea puţin răsfăţaţi de soartă, nu-i poate împiedica nimic să ajungă la şcoală. Nici trezirea cu noaptea-n cap şi nici zecile de kilometri care-i despart de unitatea de învăţământ unde sunt înscrişi. Alţii, orăşeni get-beget, locuiesc peste drum de cele mai prestigioase unităţi de învăţământ, dar ajung la şcoli periferice, unde nu se remarcă decât prin absenţe şi corigenţe. N-or fi aflat că de ai carte, ai parte?!
Competenţe profesionale dobândite în UE, recunoscute în România
Problema recunoaşterii reciproce a diplomelor şi atestatelor de studii în statele din spaţiul comunitar şi extracomunitar este veche, dar n-a fost soluţionată decât în unele domenii. Din această cauză apar probleme atunci când profesioniştii încearcă să se angajeze într-un alt stat, diferit de cel în care-au obţinut calificarea profesională.
Trebuie menţionat, însă, că certificatele de competenţă profesională şi atestatele valabile eliberate de autorităţile statelor membre ale Uniunii Europene pentru conducătorii auto, consilierii de siguranţă pentru transportul rutier al mărfurilor periculoase şi persoanele desemnate să conducă permanent şi efectiv activitatea de transport sunt recunoscute în România ca fiind echivalente cu acelea eliberate de autorităţile române.
O prevedere nou adusă de către Legea 109/2014 se referă la şcolile de conducători auto din cadrul Ministerului Apărării Naţionale şi al Ministerului Afacerilor Interne, care efectuează pregătire în vederea obţinerii permisului de conducere pentru personalul propriu. Acestea îşi vor desfăşura activitatea în condiţiile stabilite prin protocoale încheiate de către fiecare dintre aceste ministere cu Ministerul Transporturilor.
Biletul de autobuz are “regim special”
Până acum, modelul biletelor, abonamentelor şi legitimaţiilor speciale se stabilea de către Ministerul Transporturilor (prin ordin al ministrului), cu avizul Ministerului Finanţelor Publice. Conform noilor ştiri juridice, de acum modelul biletelor, abonamentelor şi legitimaţiilor speciale se va stabili prin Ordin al ministrului finanţelor publice, la propunerea Ministerului Transporturilor.
Biletul de călătorie şi abonamentul reprezintă, în cazul serviciilor regulate, contracte de transport, încheiate între prestator-operator de transport şi beneficiar-călător, prin care operatorul de transport rutier se angajează să efectueze transportul în condiţii de securitate şi confort, iar beneficiarul se obligă să achite anticipat contravaloarea sa (regula e veche: întâi plăteşti, apoi călătoreşti!). Contractul de transport, adică abonamentul sau biletul, include şi asigurarea persoanelor şi cea a bagajelor, precum şi riscurile ce pot decurge din efectuarea transportului rutier.
Abonamentul de transport şi biletul reprezintă veritabile contracte, dar, în concret, noi, cei aflaţi pe drumurile patriei, călătorim adeseori cu autobuzul sau microbuzul în condiţii de transport contrare cerinţelor minime de “siguranţă şi confort”.
Ce confort şi siguranţă să existe, când călătorii înghesuiţi ca sardelele în conserve abia mai pot respira iar controlul psihologic al şoferilor nu se efectuează periodic, ci din an în Paşte?! Sau se realizează la vreme, dar nu se face… ca lumea. Unii conducători auto, inclusiv de autobuz, vădesc serioase tulburări de comportament, parc-au omis să-şi ia calmantele sau le-a plecat psihiatrul în concediu… şi n-a mai revenit!
Prin noua reglementare s-a ţinut a se preciza că atât biletul cât şi abonamentul reprezintă documente cu regim special, statut care determină condiţii aparte de imprimare, utilizare şi înregistrare în evidenţele firmei.
Legislaţia aplicabilă operatorilor economici în domeniul transporturilor rutiere devine tot mai stufoasă iar ştirile din contabilitate nu se lasă nici ele mai prejos. Uite aşa ne complică statul vieţile: prin legi noi!
În forma anterioară a Ordonanţei Guvernului 27/2011 privind transporturile rutiere se stabilise că transportul rutier naţional contra cost de persoane prin servicii regulate se efectuează numai cu autobuze dotate cu aparat de marcat electronic fiscal ori case de bilete şi cititor de carduri cu posibilitatea de a transmite date on-line, în vreme ce, în lumina ultimelor modificări, au dispărut, de parcă nici n-ar fi fost, referirile la casele de bilete şi transmiterea de date on-line. Oricum, transmiterea on-line nu-i pe deplin funcţională şi impunea costuri suplimentare. Deocamdată, agenţii economici din transporturi au scăpat de grija ei!
Nu toate ştirile juridice care-i privesc pe transportatori sunt favorabile afacerilor acestora. Majorarea accizelor le-a îngreunat situaţia multora, lucru care s-a văzut şi-n preţul biletelor de transport. Evaziunea fiscală le-a făcut cu ochiul. Unii au cedat tentaţiilor sale. Alţii n-au putut supravieţui decât în zona economiei gri.
Intenţiile autorităţilor sunt, însă, foarte clare. Până nu demult existau rute judeţene unde operatorii de transport încasau banii de la călători dar bilete… nu se eliberau. Dar sunt semne că statul devine tot mai sever cu toată lumea în colectarea dărilor şi-n identificarea fraudelor!