ÎNALTEA CURŢE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
COMPLETUL COMPETENT SĂ JUDECE RECURSUL ÎN INTERESUL LEGII
DECIZIA Nr. 2
din 17 februarie 2014

Dosar nr. 21/2013

Completul competent să judece recursul în interesul legii ce formează obiectul Dosarului nr. 21/2013 este legal constituit conform dispoziţiilor art. 516 alin. (2) din Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură
civilă, republicată, cu modificările şi completările ulterioare (Codul de procedură civilă), şi ale art. 272 alin. (2) lit. b) din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi
Justiţie, republicat, cu modificările şi completările ulterioare.
Şedinţa este prezidată de doamna judecător Iulia Cristina Tarcea, vicepreşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie este reprezentat de doamna procuror – şef adjunct Antonia Eleonora Constantin.
La şedinţa de judecată participă domnul magistratul – asistent – şef Bogdan Georgescu, desemnat în conformitate cu dispoziţiile art. 273 din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei
Curţi de Casaţie şi Justiţie, republicat, cu modificările şi completările ulterioare.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul competent să judece recursul în interesul legii a luat în examinare recursul în interesul legii formulat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de
Casaţie şi Justiţie privind interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 1082 şi art. 1088 din Codul civil din 1864, respectiv art. 1.531 alin. (1), alin. (2) teza I şi art. 1.535 alin. (1) din Legea nr. 287/2009 privind Codul
civil, republicată, cu modificările ulterioare (Codul civil din 2009), cu referire la acordarea daunelor – interese moratorii sub forma dobânzii legale pentru plata eşalonată a sumelor prevăzute în titluri executorii având
ca obiect acordarea unor drepturi salariale personalului din sectorul bugetar în condiţiile art. 1 şi 2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca
obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, aprobată cu modificări prin Legea nr. 230/2011 (Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 71/2009).
După prezentarea referatului cauzei de către magistratul – asistent, preşedintele completului acordă cuvântul reprezentantului procurorului general în susţinerea recursului în interesul legii.
Reprezentantul procurorului general, doamna procuror – şef adjunct Antonia Eleonora Constantin, pune concluzii în sensul admiterii recursului în interesul legii şi pronunţării unei decizii prin care să se asigure
interpretarea şi aplicarea unitară a legii în sensul că, în interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 1082 şi 1088 din Codul civil din 1864, respectiv art. 1.531 alin. (1), alin. (2) teza I şi art. 1.535 alin. (1) din Codul civil
din 2009, nu pot fi acordate daune – interese moratorii sub forma dobânzii legale penalizatoare, pentru plata eşalonată a sumelor prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea unor drepturi salariale
personalului din sectorul bugetar în condiţiile art. 1 şi 2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 71/2009, întrucât, pe de o parte, pentru trecut, executarea parţială, potrivit tranşelor de eşalonare, nu reprezintă un
fapt ilicit, iar, pe de altă parte, pentru viitor, obligaţiile de plată nu sunt ajunse la scadenţă, ca efect al moratoriului legal instituit prin actul normativ special.
Răspunzând întrebării adresate de preşedintele completului, reprezentantul procurorului general arată că, în cazul dat, în litigiile dintre persoanele fizice, în calitate de creditori, şi instituţiile publice, în calitate de
debitori, se ridică problema răspunderii civile delictuale, iar nu a răspunderii civile contractuale.
Răspunzând întrebărilor formulate de doamna judecător Eugenia Marin cu privire la opinia specialiştilor depusă la dosarul cauzei în sensul că pe perioada suspendării unei executări silite curge dobânda legală,
reprezentantul procurorului general arată că, potrivit moratoriului legal instituit prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 71/2009, în perioada respectivă dobânda nu curge, fiind amânată scadenţa titlului executoriu.
Preşedintele completului, doamna judecător Iulia Cristina Tarcea, constatând că nu mai sunt întrebări de formulat din partea membrilor completului, a declarat dezbaterile închise, iar completul de judecată a rămas
în pronunţare asupra recursului în interesul legii.
ÎNALTA CURTE,
deliberând asupra recursului în interesul legii, constată următoarele:
1. Problema de drept care a generat practica neunitară
Recursul în interesul legii formulat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie vizează interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 1082 şi art. 1088 din Codul civil din 1864,
respectiv art. 1.531 alin. (1), alin. (2) teza I şi art. 1.535 alin. (1) din Codul civil din 2009 cu referire la acordarea daunelor – interese moratorii sub forma dobânzii legale pentru plata eşalonată a sumelor prevăzute în
titluri executorii având ca obiect acordarea unor drepturi salariale personalului din sectorul bugetar în condiţiile art. 1 şi 2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 71/2009.
2. Examenul jurisprudenţial
Prin recursul în interesul legii se arată că, în practica judiciară, nu există un punct de vedere unitar cu privire la problema de drept ce formează obiectul judecăţii.
3. Soluţiile pronunţate de instanţele judecătoreşti
3.1. Într-o primă orientare jurisprudenţială se consideră că reclamanţii sunt îndreptăţiţi la acordarea de daune – interese pentru repararea prejudiciului suferit prin executarea cu întârziere a creanţelor rezultate din
hotărârile judecătoreşti executorii, iar aceste daune moratorii constau în dobânda legală, ce se cuvine fără ca titularul creanţei să fie ţinut a face dovada vreunui prejudiciu, condiţii rezultate din interpretarea art. 1082 şi
1088 din Codul civil din 1864.
Acordarea dobânzii legale de la data cererii de chemare în judecată a fost justificată, în general, de aplicarea art. 1088 alin. 2 din Codul civil din 1864, considerându-se că dobânda nu curge de drept, nefiind
întrunit vreunul dintre cazurile prevăzute pentru asemenea situaţii de art. 1079 alin. 2 din acelaşi cod.
Soluţia de acordare a dobânzii legale de la data scadenţei a fost justificată prin aplicarea art. 1.535 alin. (1) din Codul civil din 2009, cu limitarea decurgând din termenul de prescripţie extinctivă, fără vreo referire
la prevederile art. 1088 alin. 2.
Instanţele au considerat că exigibilitatea creanţei nu este afectată de eşalonarea plăţii dispusă prin acte normative succesive, deoarece trebuie raportată la data de la care hotărârea judecătorească devine titlu
executoriu. Acest mod de executare este apt doar să confere debitorului dreptul de a face plăţi parţiale şi succesive şi să stabilească în sarcina creditorului obligaţia de a nu continua executarea silită. Este vorba, deci,
despre instituirea unor termene în care urmează a se face în mod voluntar executarea hotărârilor judecătoreşti, fără a fi contestată posibilitatea statului de a eşalona sau de a stabili un mod de executare a creanţelor
constatate prin hotărâri judecătoreşti, fiind analizată, prin prisma dreptului comun şi în absenţa unor norme exprese contrare, doar problema reparării prejudiciului produs prin întârzierea plăţii.
Potrivit acestei orientări jurisprudenţiale s-a arătat că este admisibil cumulul dobânzii legale cu actualizarea aceloraşi sume cu indicele de inflaţie, deoarece cele două măsuri au natură juridică diferită şi, în acest fel,
nu se ajunge la o dublă reparare a prejudiciului, ci, dimpotrivă, se asigură repararea integrală a prejudiciului.
3.2. Într-o a doua orientare jurisprudenţială se consideră că, de principiu, creanţa decurgând din hotărâri judecătoreşti vizând drepturi salariale ale personalului din sectorul bugetar este producătoare de dobânzi
pentru executarea sa cu întârziere, indiferent de faptul că s-a garantat titularului şi actualizarea creanţei cu indicele de inflaţie, dată fiind natura lor juridică diferită, respectiv daune compensatorii, în cazul actualizării,
respectiv daune moratorii, în cazul dobânzii.
Cu toate acestea, instanţele au apreciat că există alte cauze care duc la înlăturarea obligării debitorilor la plata dobânzii.
În acest sens a fost avut în vedere faptul că, prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 71/2009, a fost instituit un termen legal suspensiv, care curge în favoarea debitorilor, termen înăuntrul căruia creditorii nu pot
pretinde executarea obligaţiei ce a fost impusă prin hotărâri judecătoreşti, iar, în acest interval de timp, nu curge nici dobânda penalizatoare, adică daunele moratorii pentru neexecutarea obligaţiei.
Pe de altă parte, răspunderea civilă delictuală nu este angajată decât atunci când debitorul nu îşi execută obligaţia cu vinovăţie sau fără justificare, ceea ce implică ideea de culpă în neexecutarea obligaţiei. Or, în
cazul dat, neexecutarea la termen a obligaţiei de plată este justificată de dificultăţile de ordin financiar ale statului, care au determinat emiterea unui act normativ, ce prevede atât modalitatea de plată pentru acoperirea
prejudiciului, prin actualizarea în funcţie de rata inflaţiei a sumelor stabilite prin titlurile executorii, cât şi eşalonarea plăţilor datorate, respectiv Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 71/2009. Mecanismul de eşalonare
a plăţii instituit prin ordonanţa de urgenţă a fost considerat în concordanţă cu principiile consacrate de jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, precum şi cu dispoziţiile Constituţiei.
Caracterul proporţional al limitării dreptului creditorului de a obţine executarea hotărârii judecătoreşti rezultă din faptul că Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 71/2009 nu neagă dreptul la executare, ci doar
stabileşte modul în care creanţa se va realiza, cu o întârziere rezonabilă.
Prin urmare nu există culpă din partea statului şi a instituţiilor sale în executarea cu întârziere a obligaţiilor de plată, deoarece intervenţia legiuitorului printr-un act normativ validat de Curtea Constituţională şi de
Curtea Europeană a Drepturilor Omului care a avut ca efect suspendarea executării obligaţiei de plată şi plata eşalonată constituie un caz fortuit, care îl exonerează pe debitor de plata dobânzilor, în sensul art. 1083
din Codul civil din 1864.
Unele instanţe au reţinut şi că reglementarea, în cuprinsul Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 71/2009, a modalităţii de reparare a prejudiciului cauzat prin plata cu întârziere a sumelor de bani datorate, şi anume
actualizarea creanţei cu indicele preţurilor de consum, exclude posibilitatea acordării şi a dobânzii legale.
4. Opinia procurorului general
Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a apreciat că a doua orientare jurisprudenţială este în acord cu litera şi spiritul legii, pentru următoarele argumente:
Examenul jurisprudenţial a relevat faptul că divergenţa în soluţionarea problemei de drept rezultă dintr-o apreciere diferită asupra a 3 elemente: posibilitatea cumulului dintre actualizarea sumelor de bani, prevăzută
de art. 1 alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 71/2009, şi dobânda legală penalizatoare; efectele acestei ordonanţe de urgenţă asupra obligaţiilor stabilite prin hotărâri judecătoreşti; îndeplinirea
condiţiilor legale, pentru angajarea răspunderii civile a debitorilor, determinată de executarea obligaţiilor potrivit procedurii speciale prevăzute de acest act normativ.
În ceea ce priveşte posibilitatea cumulului dintre actualizarea creanţei şi daunele – interese moratorii, deşi, de principiu, nu este exclusă, pornindu-se de la principiul reparării integrale a prejudiciului, dată fiind natura
juridică a dobânzii (lucrum cessans) diferită de cea a actualizării obligaţiei cu indicele de inflaţie (damnum emergens), în privinţa creanţelor ce intră sub incidenţa Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 71/2009, în
circumstanţele date cumulul nu poate fi admis întrucât, pe de o parte, nu sunt întrunite condiţiile prevăzute de lege pentru acordarea daunelor – interese moratorii, iar, pe de altă parte, nu sunt îndeplinite condiţiile
prevăzute de lege pentru angajarea răspunderii civile a debitorilor.
Astfel, din interpretarea dispoziţiilor art. 1088 din Codul civil din 1864, respectiv art. 1.535 din Codul civil din 2009, rezultă că acordarea daunelor – interese moratorii impune, drept condiţii – premisă necesare şi
obligatorii, existenţa unei obligaţii ajunse la scadenţă, precum şi fapta ilicită şi prejudiciabilă a debitorului constând în executarea cu întârziere a acestei obligaţii exigibile.
Sub aspectul condiţiei ca obligaţia să fie ajunsă la scadenţă, aceasta nu este îndeplinită întrucât, prin stabilirea, pe cale legislativă, a unor termene pentru executare, măsură dublată de suspendarea executării potrivit
dispoziţiilor dreptului comun, obligaţiile pecuniare care formează obiectul acestei reglementări speciale nu mai sunt pure şi simple, ci au fost afectate de termene legale suspensive.
Pe calea acestei reglementări s-a instituit un moratoriu legal ce constă în suspendarea exigibilităţii creanţelor, având ca efect amânarea executării acestor obligaţii, dincolo de momentul la care acestea ar fi trebuit să
fie executate, măsura legislativă cu caracter temporar fiind motivată de împrejurări obiective, speciale.
De esenţa termenului suspensiv legal este faptul că acesta este întotdeauna stabilit în favoarea debitorului, concluzie care se desprinde şi din interpretarea dispoziţiilor art. 1024 din Codul civil din 1864, respectiv
art. 1.413 alin. (1) din Codul civil din 2009.
Principalul efect al moratoriului legal instituit prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 71/2009, potrivit dispoziţiilor art. 1023 din Codul civil din 1864, respectiv art. 1.414 din Codul civil din 2009, constă în
amânarea exigibilităţii obligaţiei. Astfel, pendente termine, debitorul nu poate fi considerat în întârziere, întrucât datoria sa, deşi există, nu este ajunsă la scadenţă.
Aşadar, în condiţiile în care obligaţiile de plată ce formează obiect al reglementării instituite prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 71/2009 nu sunt ajunse la scadenţă decât pro parte, în limita tranşelor anuale
care de altfel au şi fost achitate în condiţiile art. 1 şi 2 din acest act normativ, iar, pentru viitor, acestea nu sunt ajunse la scadenţă, pretenţiile creditorilor, de acordare a daunelor – interese moratorii, cu titlu de
acoperire a prejudiciului cauzat prin executarea eşalonată conform reglementării speciale, nu au o bază legală suficientă în dreptul pozitiv.
Aceste considerente demonstrează că, pe de o parte, nu sunt îndeplinite condiţiile legale pentru naşterea dreptului creditorilor la daune – interese moratorii, iar, pe de altă parte, în problema de drept analizată, nu
sunt îndeplinite nici condiţiile generale, de angajare a răspunderii civile a debitorilor, atât timp cât condiţiile pentru naşterea dreptului la daune – interese lato sensu se subsumează condiţiilor generale ale răspunderii
civile, sfera primei noţiuni fiind mai cuprinzătoare decât a celei de-a doua.
În principiu, indiferent de izvorul originar al creanţei, răspunderea debitorului pentru pasivitatea manifestată în executarea unei hotărâri judecătoreşti de obligare la plata unei sume de bani este o răspundere
delictuală, dispoziţiile art. 1088 din Codul civil din 1864, respectiv art. 1.535 din Codul civil din 2009, ce reprezintă norme generale referitoare la efectele obligaţiilor, fiind aplicabile doar în privinţa prejudiciului, ca
element al răspunderii civile.
Or, pentru atragerea răspunderii civile, nu este îndeplinită condiţia referitoare la existenţa unui fapt ilicit, deoarece îndeplinirea unei activităţi impuse de lege reprezintă o cauză justificativă care înlătură caracterul ilicit
al faptei, atât în materie delictuală, cât şi contractuală, iar Codul civil din 2009, deşi prin art. 1.364 a valorificat ideile consacrate în doctrină şi practica judiciară în această privinţă, le-a dat o fizionomie proprie,
adăugând şi elementul volitiv – intelectiv care însă vizează condiţiile culpei civile.
Se observă că prejudiciul invocat de creditori, pretins a fi reparat prin obligarea debitorilor la plata daunelor – interese moratorii, este determinat de acţiunea de a fi făcut plata prin aplicarea strictă a prevederilor
Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 71/2009, act normativ a cărui conformitate cu principiile constituţionale şi ale Convenţiei Europene a Drepturilor Omului a fost constatată de Curtea Constituţională şi de
Curtea Europeană a Drepturilor Omului.
În concluzie, fapta debitorilor de a se conforma prevederilor legii şi de a efectua plăţile eşalonate cu respectarea regulilor generale privind efectuarea cheltuielilor bugetare, instituite prin art. 14 din Legea nr.
500/2002 privind finanţele publice, cu modificările şi completările ulterioare, nu are un caracter ilicit şi, ca atare, nu poate atrage răspunderea civilă a acestora pentru pretinsul prejudiciu invocat de creditori.
5. Raportul asupra recursului în interesul legii
Prin raportul întocmit de judecătorii – raportori au fost propuse două soluţii:
– de respingere, ca inadmisibil, a recursului în interesul legii;
– de admitere a recursului în interesul legii, în sensul că, în aplicarea dispoziţiilor ce formează obiectul analizei, nu pot fi acordate daune – interese moratorii sub forma dobânzii legale pentru plata eşalonată a
sumelor prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea unor drepturi salariale personalului din sectorul bugetar în condiţiile art. 1 şi 2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 71/2009.

6. Opinia specialiştilor
În conformitate cu prevederile art. 516 alin. (6) din Codul de procedură civilă a fost solicitată opinia unor specialişti recunoscuţi asupra problemei de drept ce formează obiectul recursului în interesul legii.
La dosar au depus opinii scrise prof. univ. dr. Alexandru Athanasiu, prof. univ. dr. Marian Nicolae şi conf. univ. dr. Traian Briciu de la Catedra de drept privat a Facultăţii de Drept din cadrul Universităţii din
Bucureşti.
În esenţă, opinia legală exprimată este în sensul că titularii creanţelor ce intră în sfera de aplicare a prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 71/2009 sunt îndreptăţiţi să primească despăgubiri sub forma
dobânzii legale penalizatoare (daune – interese moratorii) pentru acoperirea prejudiciului cauzat prin plata eşalonată a sumelor prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea unor drepturi salariale
personalului din sectorul bugetar, pentru argumentele arătate în continuare.
Daunele – interese moratorii pot fi cumulate cu actualizarea sumelor de bani cu indicele preţurilor de consum, având în vedere finalităţile distincte ale acestor despăgubiri, şi anume: menţinerea valorii reale a
obligaţiei monetare la data efectuării plăţii (evitarea “erodării” creanţei prin inflaţie) în cazul actualizării creanţei cu indicele preţurilor de consum, care are caracter compensatoriu (damnum emergens), respectiv
câştigul pe care creditorul l-ar fi obţinut ca urmare a investirii banilor, dacă aceştia ar fi fost plătiţi la scadenţă (fructele civile), în cazul dobânzii penalizatoare, care are caracter moratoriu (lucrum cessans). Acordarea
cumulată a acestor despăgubiri este impusă şi de principiul reparării integrale a prejudiciului.
Este eronată opinia în sensul că nu este îndeplinită premisa necesară şi obligatorie pentru acordarea daunelor – interese moratorii, întrucât obligaţia nu ar fi ajunsă la scadenţă, motivat de faptul că prin adoptarea
Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 71/2009 a fost instituit un moratoriu legal care suspendă exigibilitatea creanţei, astfel că debitorul nu poate fi considerat în întârziere.
Sub acest aspect se arată că prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 71/2009 nu a fost negată existenţa creanţelor, ci a fost stabilită o modalitate de executare eşalonată a acestora, iar creanţele ce intră în
domeniul de aplicare al ordonanţei de urgenţă sunt certe, lichide şi exigibile, obligaţiile de plată născându-se de la momentul rămânerii definitive a hotărârilor judecătoreşti, caracterul exigibil fiind recunoscut chiar de
actul normativ respectiv, prin dispoziţiile art. 1 alin. (3).
Măsurile dispuse prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 71/2009 au natura juridică a unei suspendări legale a executării silite a titlurilor executorii şi nu se poate reţine neexigibilitatea creanţelor din moment ce
cauza de amânare a plăţii a intervenit în faza executării silite. Pe durata suspendării unei executări silite, indiferent cum operează această suspendare (voluntară, judiciară sau legală), dobânda (legală sau convenţională)
curge, creanţa fiind ab initio certă, lichidă şi exigibilă. Ceea ce se amână ori se împiedică este, în realitate, executarea silită a creanţei consfinţite prin titlul executoriu, iar nu existenţa ori întinderea şi nici exigibilitatea ei
ca atare.
Prin reglementarea actualizării sumelor plătite în temeiul ordonanţei de urgenţă cu indicele preţurilor de consum legiuitorul admite indirect, dar neechivoc, că eşalonarea plăţii produce un prejudiciu (erodarea valorii
creanţei) ce trebuie acoperit. În cazul în care prin adoptarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 71/2009 s-ar fi urmărit instituirea unor termene legale suspensive, ce ar fi avut drept efect suspendarea exigibilităţii
creanţelor, actualizarea creanţelor cu indicele preţurilor de consum nu s-ar mai fi justificat.
Astfel, dispoziţiile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 71/2009, care reglementează actualizarea creanţelor (damnum emergens), se completează cu dreptul comun în materie, respectiv Codul civil din 2009,
care, prin art. 1.385 alin. (3), consfinţeşte principiul reparării integrale a prejudiciului.
Adoptarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 71/2009 nu poate fi considerată drept caz fortuit, întrucât lipsesc două caracteristici principale ale acestei cauze de exonerare a debitorului, respectiv: “natura
imprevizibilă a evenimentului” şi “să nu provină de la autor”. Or, situaţia generată de dificultatea punerii în executare a titlurilor executorii nu poate fi apreciată drept imprevizibilă, deoarece acestea s-au constituit în
urma unor proceduri judiciare a căror durată în timp exclude ideea de intempestiv. În plus, măsura suspendării procedurilor de executare a titlurilor executorii nu provine de la un terţ cu care debitorul să nu aibă nicio
legătură, ci această măsură a fost impusă, unilateral, de stat în legătură cu creanţe asupra sa sau asupra instituţiilor din sistemul bugetar.
7. Înalta Curte
Examinând sesizarea cu recurs în interesul legii, raportul întocmit de judecătorii – raportori, opinia specialiştilor recunoscuţi depusă în scris la dosarul cauzei, precum şi dispoziţiile legale ce se solicită a fi interpretate
în mod unitar, Înalta Curte reţine următoarele:
Înalta Curte a fost legal sesizată, iar recursul în interesul legii este admisibil, fiind îndeplinite cumulativ cerinţele impuse de dispoziţiile art. 515 din Codul de procedură civilă referitoare la autorul sesizării şi existenţa
unei jurisprudenţe neunitare în ceea ce priveşte interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor legale ce formează obiectul judecăţii, condiţie dovedită prin hotărârile judecătoreşti depuse la dosar.
Astfel, Înalta Curte este chemată să interpreteze, în vederea aplicării unitare, dispoziţiile art. 1082 şi 1088 din Codul civil din 1864, respectiv ale art. 1.531 alin. (1) şi alin. (2) teza I şi art. 1.535 alin. (1) din Codul
civil din 2009, cu referire la acordarea daunelor – interese moratorii sub forma dobânzii legale, pentru plata eşalonată a sumelor prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea unor drepturi salariale
personalului din sectorul bugetar în condiţiile art. 1 şi 2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 71/2009.
În esenţă, problema de drept care a fost soluţionată diferit de instanţele judecătoreşti vizează posibilitatea legală de obligare a instituţiilor publice debitoare la plata daunelor – interese moratorii, sub forma
dobânzilor legale, cu titlu de reparare a prejudiciului suferit prin modalitatea eşalonată de executare a obligaţiei de plată a sumelor stabilite prin hotărâri judecătoreşti având ca obiect acordarea unor drepturi de natură
salarială stabilite în favoarea personalului din sectorul bugetar, astfel cum a fost reglementată prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 71/2009.
Dispoziţiile legale vizate de recursul în interesul legii sunt următoarele:
– art. 1082 şi 1088 din Codul civil din 1864, conform cărora:
“Art. 1082. – Debitorul este osândit, de se cuvine, la plata de daune – interese sau pentru neexecutarea obligaţiei, sau pentru întârzierea executării, cu toate că nu este rea – credinţă din
partei, afara numai dacă nu va justifica că neexecutarea provine din o cauză străină, care nu-i poate fi imputată.

Art. 1088. – La obligaţiile care au de obiect o sumă oarecare, daunele – interese pentru neexecutare nu pot cuprinde decât dobânda legală, afară de regulile speciale în materie de comerţ, de
fidejusiune şi societate.
Aceste daune – interese se cuvin fără ca creditorul să fie ţinut a justifica despre vreo pagubă; nu sunt debite decât din ziua cererii în judecată, afară de cazurile în care, după lege, dobânda
curge de drept.”;
– art. 1.531 alin. (1), alin. (2) teza I şi art. 1.535 alin. (1) din Codul civil din 2009, conform cărora:
“Art. 1.531. – Repararea integrală
(1) Creditorul are dreptul la repararea integrală a prejudiciului pe care l-a suferit din faptul neexecutării.
(2) Prejudiciul cuprinde pierderea efectiv suferită de creditor şi beneficiul de care acesta este lipsit.

Art. 1.535. – Daunele moratorii în cazul obligaţiilor băneşti
(1) În cazul în care o sumă de bani nu este plătită la scadenţă, creditorul are dreptul la daune moratorii, de la scadenţă până în momentul plăţii, în cuantumul convenit de părţi sau, în lipsă,
în cel prevăzut de lege, fără a trebui să dovedească vreun prejudiciu. În acest caz, debitorul nu are dreptul să facă dovada că prejudiciul suferit de creditor ca urmare a întârzierii plăţii ar fi
mai mic.”;
– art. 1 şi 2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 71/20091:
“Art. 1. – (1) Plata sumelor prevăzute prin hotărâri judecătoreşti având ca obiect acordarea unor drepturi de natură salarială stabilite în favoarea personalului din sectorul bugetar,
devenite executorii până la data de 31 decembrie 2011, se va realiza după o procedură de executare care începe astfel:
a) în anul 2012 se plăteşte 5% din valoarea titlului executoriu;
b) în anul 2013 se plăteşte 10% din valoarea titlului executoriu;
c) în anul 2014 se plăteşte 25% din valoarea titlului executoriu;
d) în anul 2015 se plăteşte 25% din valoarea titlului executoriu;
e) în anul 2016 se plăteşte 35% din valoarea titlului executoriu.
(2) În cursul termenului prevăzut la alin. (1) orice procedură de executare silită se suspendă de drept.
(3) Sumele prevăzute la alin. (1), plătite în temeiul prezentei ordonanţe de urgenţă, se actualizează cu indicele preţurilor de consum comunicat de Institutul Naţional de Statistică.
(4) În înţelesul prezentei ordonanţe de urgenţă, prin sectorul bugetar se înţelege autorităţile şi instituţiile publice a căror finanţare se asigură astfel:
a) integral din bugetul de stat, bugetele locale, bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetele fondurilor speciale, după caz;
b) din venituri proprii şi subvenţii acordate de la bugetul de stat, bugetele locale, bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetele fondurilor speciale, după caz;
c) integral din venituri proprii.
Art. 2. – Prin ordin al ordonatorilor principali de credite va fi stabilită procedura de efectuare a plăţii titlurilor executorii, cu respectarea termenelor prevăzute la art. 1.”
În vederea soluţionării recursului în interesul legii, Înalta Curte are în vedere jurisprudenţa relevantă a Curţii Constituţionale şi a Curţii Europene a Drepturilor Omului referitoare la prevederile Ordonanţei de urgenţă
a Guvernului nr. 71/2009.
Astfel, se constată că, în perioada 2010 – 2013, în analiza controlului de constituţionalitate a prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 71/2009, Curtea Constituţională a dezvoltat o bogată jurisprudenţă
în cuprinsul căreia a reţinut următoarele aspecte: “Guvernul român nu numai că nu refuză executarea hotărârilor judecătoreşti, ci se obligă la plata eşalonată a sumelor prevăzute prin acestea. Executarea eşalonată a
unor titluri executorii care au ca obiect drepturi băneşti nu este interzisă în niciun mod de Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale; executarea uno icto constituie doar o altă
modalitate de executare, fără ca acest lucru să însemne că este singura şi unica modalitate posibilă de executare pe care Guvernul o poate aplica”; “Guvernul, prin adoptarea ordonanţei de urgenţă criticate, nu neagă
existenţa şi întinderea despăgubirilor constatate prin hotărâri judecătoreşti şi nu refuză punerea în aplicare a acestora”; “măsurile reglementate au un caracter pozitiv, în sensul că Guvernul recunoaşte obligaţia de plată
a autorităţii statale şi se obligă la plata eşalonată a titlurilor executorii” (a se vedea, în principal, Decizia nr. 188/2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 237 din 14 aprilie 2010, şi Decizia nr.
190/2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 224 din 9 aprilie 2010. Validitatea soluţiei şi considerentele acestei decizii au fost reiterate, expres sau implicit, în jurisprudenţa ulterioară a Curţii
Constituţionale, reprezentată de deciziile nr. 206/2010, nr. 712/2010, nr. 713/2010, nr. 714/2010, nr. 766/2010, nr. 823/2010, nr. 877/2010, nr. 1.107/2010, nr. 1.109/2010, nr. 1.151/2010, nr. 1.171/2010, nr.
1.187/2010, nr. 353/2011, nr. 356/2011, nr. 432/2011, nr. 452/2011, nr. 620/2011, nr. 712/2011, nr. 739/2011, nr. 746/2011, nr. 1.042/2011, nr. 1.534/2011