Pentru cei care au trăit anii dinainte de revoluția din 1989 probabil că vorbele lui Valeriu Butulescu „m-am născut sub o stea norocoasă, dar comunistă”, sunt adevărate. Au curs șuvoaie de cerneală și s-au consumat tone de hârtie scriind despre accesul la propriul dosar întocmit de Securitate, despre cei care au fost declarați a fi fost colaboratori ai Securității. În acele „timpuri au fost două feluri de infractori: cei care aveau naivitatea să creadă că scrisorile lor vor ajunge în Occident și cei care trimiteau, indirect, scrisori la Securitate.” (Victor Martin)

Potrivit programului legislativ, OUG 24/2008 reglementează accesul la propriul dosar și deconspirarea Securității, însă, s-a dovedit că multe dintre prevederile sale nu sunt în acord cu Constituția. Astfel, în 27 februarie 2014 Curtea Constituțională (CCR) a fost sesizată cu privire la neconstituționalitatea unor prevederi din această ordonanță și analizându-le, le-a declarat ca fiind neconstituționale.

Cu titlul de noutăți legislative, în Monitorul Oficial nr. 318 din 30 aprilie 2014 s-a publicat decizia nr. 107 a CCR referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 2 lit. b) şi ale art. 10 din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar şi deconspirarea Securităţii.

Cine a sesizat CCR și care a fost obiectul acestei excepții de neconstituționalitate?

Povestea începe în 7 iunie 2011 când cetățeanul F.A. a sesizat Curtea de Apel București pentru a dispune anularea unei adeverințe emise de CNSAS privind verificările făcute cu privire la calitatea de colaborator al Securității a lui S.V.

CNSAS a fost sesizat inițial de cel interesat a se efectua aceste verificări. După ce a primit răspunsul de la CNSAS, nefiind mulțumit de conținutul acestuia, F.A. s-a adresat instanței de judecată pentru a anula prevederile din acea adeverință.

Procesul a început în 14 noiembrie 2011 și s-a finalizat în 27 februarie 2012, când Curtea de Apel București a respins acțiunea promovată de F.A. ca fiind introdusă peste termenul de 30 zile de la publicarea adeverinţei pe pagina de internet a Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii.

Nemulțumit de rezultat, F.A. a solicitat să fie sesizată CCR cu privire la neconstituționalitatea art. 10 alin. 1 din OUG 24/2008, care prevede că adeverinţele din care rezultă că persoana verificată a avut sau nu calitatea de lucrător al Securităţii sau de colaborator al acesteia pot fi contestate la Secţia de contencios administrativ şi fiscal a Curţii de Apel Bucureşti, în termen de 30 de zile, termen ce se calculează de la momentul publicării pe pagina de internet a Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii (CNSAS).

Faptul că legea prevede că termenul de 30 zile curge doar de la momentul publicării pe pagina de internet și nu din momentul în care adeverința se comunică celui interesat prin poștă, duce la apariția discriminării, deoarece nu toate persoanele pot accesa și/sau utiliza internetul. Faptul că anumite persoane nu își pot permite să suporte costul serviciului de internet, creează discriminări și îngrădește liberul acces la justiție.

Este evident că indivizii interesați în războiul dosarelor Securității sunt persoane cu o vârstă venerabilă, pensionari  pentru care internetul este o mare necunoscută, fiind un lux pe care mulți dintre ei cu siguranță nu și-l pot permite. Cei care au trăit acele vremuri și doresc să se facă dreptate în lupta cu dosarele Securității, au ajuns la vârsta la care îi dau dreptate lui Grigore Moisil „e rău că la bătrânețe dosarul medical e mai mare decât dosarul de cadre.”

Practica a dovedit faptul că slujbaşii de la CNSAS întâi publică pe pagina de internet rezultatul verificărilor și peste aproape 7 luni de la acest moment trimit prin poștă petiționarului adeverința. În plus, OUG 24/2008 nu dă niciun alt termen în care ar putea fi contestat conținutul adeverinței, stabilind doar cele 30 de zile de la publicarea pe pagina de internet. Discriminarea apare și din faptul că legea nu stabilește momente distincte de contestare între cei care au solicitat verificarea (în cazul nostru F.A) și orice alte persoane interesate.

Astfel, comunicarea adeverinței prin poștă nu mai poate avea aplicabilitate practică, având în vedere că singurul reper este momentul publicării pe pagina de internet a CNSAS. În această situație s-a aflat și F.A., care are o situație juridică aparte, fiind cel care a solicitat efectuarea verificărilor, dar este tratat la fel ca orice altă persoană care ar putea avea un interes în cauza de față, fără ca legea să îi ofere alternative de valorificare a drepturilor sale.

Ce a decis CCR, la sesizarea lui F.A.?

 Analizând argumentele expuse de acesta, CCR a decis că dispozițiile art. 10 alin. 1 din OUG 24/2008 sunt neconstituționale, pentru că îngrădesc accesul liber la justiție și nu precizează condițiile și termenele în care justițiabilii pot să sesizeze instanțele de judecată. CCR a trimis celor două Camere ale Parlamentului decizia sa, urmând ca acestea să facă lumină în acest caz.

Tot CCR decisese, cu titlul de noutăți legislative , printr-o decizie din 26 iunie 2012, că două sintagme din definiția „colaboratorului Securității”, așa cum este definit de OUG 24/2008, sunt neconstituționale. Astfel, sintagmele din art. 2 lit. b) „indiferent sub ce formă” și „relatări verbale consemnate de lucrătorii Securității”, nu sunt în acord cu prevederile legale. Curtea a fost sesizată la acea vreme de două persoane care au fost acuzate că ar fi fost lucrători ai Securității.

Prin existența acestor două sintagme în definiția de colaborator al Securității se punea un semn de egalitate între calitatea de lucrător al Securității și desfășurarea de activități prin care s-au suprimat și s-au îngrădit drepturi și libertăți fundamentale ale omului și se încălca prezumția de nevinovăție. Cele două expresii lăsau loc la interpretări și creau premisele unei răspunderi morale și juridice pentru simpla participare la activitățile fostelor servicii de informații, fără a identifica vreo vinovăție a persoanelor.

În loc de concluzii…

Tuturor celor care luptă pentru aflarea adevărului privind dosarele Securității, aceste noutăți legislative le aduc o rază de speranță. Până la urmă, speranța este cea care moare ultima…

“În urmărirea timpului fugar/Avem dosarul plin de semnalmente…/N-am reușit să-l prindem încă, dar/I-am reținut o groază de amprente!” (Veron Ene)