Month: April 2014

  • Traficul de frontieră între România şi Ucraina

    Acordul de mic trafic de frontieră între România şi Ucraina, are dept scop reglementarea condiţiilor de desfăşurare a micului trafic de frontieră, respectiv a trecerii frecvente a frontierei de stat româno-ucrainene de către rezidenţii din zona de frontieră a României sau a Ucrainei . Potrivit noutăților legislative, documentul, care urmează să fie semnat după ce Ucraina…

  • Ordonanţa privind acciza la benzină şi motorină, retrimisă la comisia de specialitate

    La propunerea lui George Scutaru, Camera Deputaţilor a aprobat la 1 aprilie retrimiterea la comisia de specialitate a Ordonanţei de Urgenţă nr. 111/2013 care prevede intrarea în vigoare a majorării accizei la benzină şi motorină de la 1 aprilie, publicată în Monitorul Oficial nr. 809 din 19 decembrie 2013. Totodată, a fost propus să fie…

  • 10 ani de la aderarea României la NATO

    În cadrul şedinţei solemne organizată de Senat şi Camera Deputaţilor care a fost consacrată aniversării a 10 ani de la aderarea României la NATO, au fost prezenți preşedintele Traian Băsescu, foştii şefi ai statului Emil Constantinescu şi Ion Iliescu, precum şi principesa Margareta, dar şi foşti premieri, dar și reprezentanţi ai Armatei şi membri ai corpului diplomatic.   Cu…

  • Divizarea Agenţiei Naţionale a Medicamentului-respinsă

    Propunerea de divizare a Agenţiei Naţionale a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale în Agenţia Naţională a Medicamentului şi Agenţia Naţională de Achiziţii în Sănătate a fost respinsă de Plenul Senatului. Prevederea a fost inclusă în O.U.G. nr. 2/2014 pentru modificarea Legii 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii. Astfel, divizarea ar fi urmat să se facă, prin…

  • Asociațiile și fundațiile obligate prin lege să își schimbe denumirea

    Atunci când au decis să înființeze o fundație pentru a ajuta copiii defavorizați, cei doi prieteni au pus mult suflet în proiectul lor. S-au implicat să ajute necondiționat copiii care nu aveau posibilități materiale să meargă la școală, astfel au devenit cunoscuți atât pe plan intern, cât și internațional. Au făcut tot ce se putea…

  • Deputaţii au respins reexaminarea O.G. privind majorarea indemnizaţiilor din AGA

    În şedinţa din 1 aprilie, Camera Deputaţilor a respins cererea de reexaminare a preşedintelui la O.G. nr. 26/2013, publicată în Monitorul Oficial nr. 549 din 29 august 2013. Preşedintele Traian Băsescu a retrimis Parlamentului pentru reexaminare O.G. nr. 26/2013 care permite majorarea indemnizaţiilor membrilor AGA ale societăţilor în care statul e acţionar majoritar, precum şi asimilarea remuneraţiilor membrilor…

  • Propunere privind timpul acordat adoptării actelor legislative

    În 31 martie 2014 în plenul Senatului, liderul senatorilor PNL, Puiu Haşotti, și-a exprimat nemulțumirea față de timpul acordat adoptării actelor legislative.  Acesta a ținut să menționeze că deputații legiferează doar patru ore pe săptămână, motiv pentru care multe din programele legislative sunt adoptate într-o manieră tacită. Reacția deputatului a venit după ce în ședința…

  • Modificări noi privind legea zilierilor

    Pentru că valul crizei l-a atins și pe angajatorul român, acesta a devenit mult mai atent la cheltuielile pe care le face. Astfel, de cele mai multe ori preferă să reducă costurile pe care le implică un angajat permanent și apelează la serviciile zilierilor, atunci când are nevoie Serviciile zilierilor au devenit tot mai căutate…

  • Zi liberă la începerea anului şcolar pentru părinţi

    Propunerea legislativă, iniţiată de senatorul UNPR Constantin Popa, prevede ca părinţii care au copii în învăţământul preuniversitar să profite de zi liberă la începerea fiecărui an şcolar, însă cu recuperare în următoarele 30 de zile calendaristice. Astfel propunerea a obţinut un raport favorabil din partea Comisiei pentru muncă a Senatului. Pentru mii de elevi prima zi de şcoală este una plină…

  • Proiect privind implementarea unui sistem de supraveghere cu brăţări electronice

    La Congresul Avocaţilor, ministrul Justiţiei a declarat că Ministerul Justiţiei, împreună cu Ministerul Afacerilor Interne, derulează un proiect pentru implementarea unui sistem de supraveghere cu brăţări electronice. La această temă, el a precizat că proiectul va fi lansat în dezbare publică în decurs de o lună. În prezent, principala preocupare se referă la clarificarea, la…