Guvernul a aprobat schema prin care firmele care creează minimum 20 locuri de muncă vor fi susţinute de stat prin acoperirea unei părţi din costurile salariale aferente acestora, pentru o perioadă de doi ani.
“Noua schemă de ajutor de stat are în vedere finanţarea sub formă de sume nerambursabile, în limita intensităţii maxime admise, a costurilor salariale, la nivelul maxim al salariului mediu brut, înregistrate pe o perioadă de 2 ani consecutivi, ca urmare a creării de minimum 20 de locuri de muncă determinate de realizarea unei investiţii iniţiale. Se pot emite acorduri pentru finanţarea în baza schemei până la data de 31 decembrie 2020, iar plata ajutorului de minimis se efectuează în perioada 2015-2025, în limita bugetului anual alocat schemei. Ajutorul de stat se acordă dacă are un efect stimulativ şi contribuie la dezvoltarea regională”, se arată într-un comunicat al Guvernului.
Astfel ajutorul de stat se va considera cheltuieli eligibile acele costuri salariale, în limita salariului mediu brut comunicat de Institutul Naţional de Statistică şi valabil pentru anul depunerii cererii, înregistrate pe o perioadă de 2 ani consecutivi, ca urmare a creării de locuri de muncă, sau dacă locurile de muncă sunt create direct de un proiect de investiţii şi după data primirii acordului pentru finanţare, dar nu mai târziu de 3 ani de la data finalizării investiţiei.