Maşina te duce unde vrei, oricând vrei, dar te şi afundă-n cheltuieli! Costurile funcţionării automobilului, la care se adaugă mulţimea de neevitat a taxelor, crează găuri de speriat în bugetele familiale. Cetăţenii aşteaptă mereu cu aviditate noutăţi legislative care să anunţe biruri diminuate şi ieftiniri.
Acum asistăm nu la diminuări, ci la scutiri de la plata timbrului de mediu. Există, oare, ceva mai minunat decât a plăti mai puţin? Da, să nu plăteşti nimic! Dar degeaba se acordă beneficii, dacă tu nu eşti… printre favoriţi. Deşi toate ospeţele publice se dau pe banii noştri, noi, contribuabilii, nu suntem niciodată puşi în capul mesei.
Ni se rezervă doar rămăşiţele. Pentru ele spălăm vasele, măturăm pe sub mese. Scuzaţi, depoluăm mediul!
Noutăţi legislative
De la apariţia OUG 9/2013 n-a trecut decât timpul necesar pentru ca Pământul să se mai rotească o dată-n jurul Soarelui. După cum se vede, în tot acest rastimp legiuitorii n-au stat degeaba, fiindcă de curând ne-au pus pe masă câteva noutăţi legislative. Legea 37/2014 pentru aprobarea OUG 9/2013 privind timbrul de mediu pentru autovehicule a văzut lumina tiparului în Monitorul Oficial 255/2014.
Timbrul de mediu nu-i decât un urmaş legitim al taxei de poluare şi se plăteşte pentru maşinile proaspăt înmatriculate, dar şi pentru alte categorii de autovehicule. Odată cu Legea 37/2014 s-au efectuat şi dispensări de la plata timbrului de mediu, pentru unele categorii.
Mai înainte de-a vedea pentru cine există scutiri de la plată, se impun câteva precizări! Conform OUG 9, timbrul de mediu reprezintă suma datorată de către contribuabili pentru emisiile provenite de la autovehiculele aparţinând categoriilor M1, M2, M3 şi N1, N2, N3.
Vehiculele din categoria M sunt destinate transportului de persoane iar cele din categoria N sunt hărăzite transportului de mărfuri. Autovehiculele din categoria M1 n-au mai mult de 8 locuri (în afara şoferului). Categoria M2 se caracterizează prin existenţa a mai mult de 8 locuri, la o greutate a vehiculului de sub 5 tone. Categoria M3 cuprinde vehiculele de peste 5 tone şi peste 8 locuri. Vehiculele N1 sunt create pentru a putea transporta mărfuri şi au o greutate mai mică de 3,5 t. Cele din categoria N2 au o greutate cuprinsă între 3,5 şi 12 tone iar cele N3 cântăresc peste 12 tone. Fără marfă!
Există categorii de persoane şi de instituţii ce deţin vehicule pentru care regulile se aplică diferit. Astfel, nu se va achita valoarea timbrului de mediu pentru: maşinile aparţinând misiunilor diplomatice, cele utilizate de către armată, forţele de securitate, poliţie, jandarmerie, poliţia de frontieră, pompieri. Oare maşinile jandarmeriei sau ale ambasadelor chiar nu poluează? Este o întrebare, nu vreo insinuare.
Nu se plăteşte nici pentru autovehiculele special modificate în scopul conducerii de către persoanele cu dizabilităţi ori a celor destinate transportului lor. Timbrul nu se va plăti pentru autovehiculele speciale, echipate adecvat pentru acordarea ajutorului de urgenţă, nici pentru autovehiculele destinate serviciilor descarcerare/stingere incendii. Foarte bine!
Scutirile de plată pentru autoturismele destinate persoanelor cu handicap, pentru ambulanţe sau maşini de intervenţie ale pompierilor au bune si întemeiate justificări. Dar cât priveşte alte categorii de vehicule ale statului… parcă prea au fost stabilite multe excepţii. Mâine-poimâine vom auzi, poate, şi că nici pentru maşinile parlamentarilor nu se va mai plăti timbrul de mediu.
Deocamdată, printre noutăţile legislative introduse prin Legea 37 se află şi introducerea unei noi categorii de autovehicule pentru care se aplică scutirea de la plata timbrului de mediu. Este vorba despre maşinile destinate transportului preşcolarilor şi elevilor!
Pentru dezvoltarea personală şi instruirea copiilor se justifică orice efort. Ei sunt viitorul naţiunii!
Ia-ţi maşină electrică. Ai avantaje!
Plata timbrului de mediu constituie o obligaţie care se efectuează, după cum ştim, o singură dată, de obicei la înmatriculare. Bine, mai sunt şi alte circumstanţe în care trebuie achitat, cum ar fi la transcrierea dreptului de proprietate asupra autovehiculului rulat, în situaţia maşinilor pentru care s-a dispus în justiţie restituirea taxei auto sau înmatricularea fără plata taxei de poluare.
Toate situaţiile în care trebuie plătit le găsiţi lesne şi în detaliu, la art. 4 din OUG 9/2014, accesând un bun program legislativ!
Mai există o serie de autovehicule pentru care nu se plăteşte timbrul, prezentate la art. 8 din OUG 9: cele “istorice” (puţinele care s-au mai conservat, că noi nu suntem prea “păstrători”!), cele donate unor autorităţi şi instituţii de stat (sau finanţate direct din împrumuturi nerambursabile), cele confiscate şi intrate în proprietatea privată a statului (întotdeauna şi indiferent de epocă, statului i-au cam plăcut confiscările!).
Până mai acum câteva luni erau exceptate şi cele dobândite prin partaj. Şi să vezi minune! Se înmulţireră partajele între soţi… doar în scopul driblării taxării. Numai că nicio minune nu durează mai mult de trei zile! Azi, cu toate partajele, timbrul rămâne timbru. Şi se plăteşte! Că prea erau multe partaje notariale facute de ochii lumii.
Mai nou, s-a mai introdus o categorie de autovehicule pentru care nu se datorează plata timbrului. Legea 37 precizează că timbrul nu se plateste nici atunci când autovehiculele sunt transferate cu titlu gratuit de la autorităţi sau instituţii publice altor autorităţi sau instituţii publice. O altă manevră pentru ca statul să plătească cât mai puţin. Lasă că plătesc cetăţenii destule timbre, accize, taxe. Autorităţile rămân cu privilegiile!
Încă de anul trecut, de la apariţia OUG 9, a existat o prevedere destinată încurajării cumpărării de vehicule noi nepoluante, eficiente energetic. Persoanele fizice, unităţile administrativ-teritoriale şi instituţiile publice care au achiziţionat autovehicule electrice noi au beneficiat de un tichet cu valoare nominală. Ecotichetul!
Iată şi o veste bună pentru agenţii economici care, cercetând noutăţile din contabilitate şi măsurându-şi profitul, au decis că-şi pot permite luxul achiziţionării unui autoturism electric: de acum înainte nu doar persoanele fizice, ci şi persoanele juridice pot beneficia de ecotichete!
Care-i valoarea unui ecotichet? 12000 lei! De unde vin banii pentru ecotichete? Din bugetul Fondului pentru Mediu. Banii de la Fondul pentru Mediu se trag tot din… buzunarele noastre. Aparent, încasatorii timbrului de mediu sunt trup şi suflet pentru ecologie. Iar cetăţenii plătesc de zor taxe de poluare sau echivalente.
Dar unde-s rezultatele? S-a redus, măcar puţin, poluarea? Ori nu s-a colectat, încă, destul?!