Noul Cod penal a venit cu multe schimbări de perspectivă, de la scăderi semnificative ale pedepselor până la dezincriminări. De asemenea, a regândit unele infracţiuni, ba chiar a introdus unele noi, destul de inspirate.Vă invităm astăzi să trecem în revistă infracţiunile economice, aşa cum arată în noua reglementare, să discutăm pe seama unor forme ale înşelăciunii la care s-a renunţat, a unor noutăţi ca infracţiunea de exploatare patrimonială a unei persoane vulnerabile, sau, pur şi simplu, pe seama unor fapte “vechi” de care este posibil să nu fi ştiut că sunt infracţiuni. (Forma actualizată a Codului v-o oferă orice program legislativ).

Abuzul de încredere – mai blând sancţionat, însă cu noi forme

Cunoaşteţi sigur pe cineva care are o maşină de serviciu, pe care ştiţi că deţinătorul o foloseşte şi la multe alte scopuri total diferite de cele profesionale, cum ar fi transportarea de materiale de construcţii pentru casa pe care şi-o contruieşte la periferia oraşului. Pe lângă faptul că este, pur şi simplu, un lucru urât, mai nou este şi infracţiune. Abuzului de încredere (articolul 238) i s-a adăugat o nouă modalitate; în vechea reglementare această infracţiune era comisă prin însuşirea, dispunerea sau refuzul de a restitui un bun mobil al altuia, deţinut de făptuitor în baza unui titlu. Noul Cod a adăugat acestei definiţii şi sintagma “într-un anumit scop”, ceea ce înseamnă că se va comite un abuz de încredere chiar dacă bunul nu este însuşit sau, să zicem, vândut, ci atunci când, pur şi simplu, este folosit în alt scop. Atenţie, deci, la folosirea copiatorului de la serviciu pentru fotocopierea cărţilor celui mic! De asemenea, sancţiunile pentru abuzul de încredere au fost reduse, fiind acum închisoarea de la 3 luni la 2 ani sau amenda. De asemenea, tot o atenuare o reprezintă faptul că acţiunea penală se poate pune în mişcare doar la plângerea prealabilă a persoanei vătămate, aşadar, se va ajunge în justiţie doar dacă cel prejudiciat doreşte acest lucru.

Vă amintiţi de episodul din Moromeţii, în care Jupuitu venea “cu fonciirea”? N-am, dom`le, ce să fac, dacă n-am, n-am!, în timp ce băieţii scoteau căruţa şi caii din grajd şi fetele baricadau lada cu zestre. Neavând decât sentimente de afecţiune faţă de personaj, totuşi, un Moromete contemporan ar săvârşi, astfel, o infracţiune, conform Noului Cod penal. Relaţia creditor-debitor nu a fost niciodată una simplă; de aceea, Noul Cod penal vine în sprijinul creditorului, reglementând o nouă infracţiune: abuzul de încredere prin fraudarea creditorilor (articolul 239), care este fapta debitorului de a ascunde, înstrăina, deteriora sau distruge valori din patrimoniul său, ori de a invoca acte sau datorii fictive în scopul fraudării creditorilor. Poate că exemplul de mai sus, în care statul era creditor, vă va face să nu priviţi cu ochi buni aceste noi dispoziţii, însă, gândiţi-vă, dacă dumneavoastră aţi fi creditorul “fentat” de debitor, nu aţi vrea să aveţi şi un mijloc penal la îndemână pentru a-l constrânge să plătească, măcar ca ameninţare?

De asemenea, o altă formă a acestei infracţiuni este cât se poate de interesantă: este abuz de încredere şi fapta persoanei de a achiziţiona bunuri sau servicii, ştiind că nu le va putea plăti, producând o pagubă creditorului. Probabil, această dispoziţie s-ar putea aplica atunci când plata bunului/serviciului este amânată. Mare atenţie, deci, un astfel de comportament poate să atragă consecinţe mult mai grave decât antipatia cocontractantului şi unele sancţiuni civile! Cel ce îşi fraudează creditorii în toate aceste moduri riscă o pedeapsă cu închisoarea de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă.

 

Atenţie la însuşirea bunurilor găsite!

Deşi conţinutul infracţiunii de însuşire a bunurilor găsite sau ajunse din eroare la făptuitor (articolul 243) este aproximativ acelaşi ca în vechea reglementare, dorim să vă atragem atenţia asupra acesteia, deoarece nu este atât de cunoscut faptul că este incriminată ca infracţiune, există credinţa comună că păstrarea unui bun găsit nu poate avea consecinţe foarte grave. Însă, Codul Penal ne contrazice, fapta celui ce nu predă autorităţilor un bun găsit în termen de 10 zile sau celui care l-a pierdut sau a celui ce dispune de acel bun ca de al său se pedepseşte cu închisoare de la o lună la 3 luni sau cu amendă. La fel se sancţionează şi însuşirea pe nedrept a bunului mobil al altuia, care ajunge în mod fortuit sau din eroare la făptuitor, sau nepredarea acelui bun în 10 zile de la momentul în care a cunoscut că bunul nu este al său. De aceea, orice bun găsit trebuie neapărat predat imediat autorităţilor, inclusiv sume de bani, pentru a nu ajunge, ulterior, în situaţii jenante. Atenţie, tot bun găsit este şi un animal de companie care, nu de puţine ori, are o valoare pecuniară mare!

Este, aici, de amintit o dispoziţie a Codului Civil, şi anume articolul 945 alineatul (3). Odată predat bunul autorităţilor, acestea sunt obligate să publice un anunţ cu privire la bunul pe care l-au primit; bunul va fi ţinut în depozitul organelor de poliţie timp de 6 luni. Dacă, în acest timp, bunul nu a fost revendicat de nimeni şi nici nu s-a putut identifica proprietarul, bunul va fi declarat fără stăpân şi va fi remis celui ce l-a găsit; găsitorul va deveni, aşadar, proprietarul bunului.

 

Înşelăciunea, simplificată şi sancţionată mai blând

Forma de bază a înşelăciunii a rămas aceeaşi, inducerea în eroare a unei persoane prin prezentarea ca adevărată a unei fapte mincinoase sau ca mincinoasă a unei fapte adevărate, în scopul de a obţine pentru sine sau pentru altul un folos patrimonial injust şi dacă s-a produs o pagubă, fiind, însă, acum, sancţionată mult mai blând: cu închisoarea de la 6 luni la 3 ani, faţă de vechea reglementare, în  care o asemenea faptă “costa” închisoarea de la 6 luni de la 12 ani. De aceea, foarte multe persoane condamnate pentru înşelăciune potrivit Vechiului Cod penal au fost eliberate, dacă executaseră deja 3 ani de închisoare.

Controversat a fost faptul că dispoziţiile cu privire la înşelăciunea în convenţii şi prin cecuri nu au fost menţinute în actualul text de lege, existând voci care susţineau că acest lucru echivalează cu o dezincriminare. Nicidecum adevărat, fapta de a induce pe cineva în eroare pentru a încheia un contract pe care nu l-ar încheia în mod normal, precum şi fapta de a emite cecuri fără acoperire sau de a retrage provizia după emitere continuând să constituie infracţiuni, care vor fi sancţionate potrivit alineatului (1) al textului de lege, suficient de general încât să le includă pe toate. Aşadar, înşelăciunea continuă să reprezinte o încălcare a legii în toate formele sale, vestea bună pentru cei la care dezvoltare personală înseamnă perfecţionarea tehnicilor de tragere pe sfoară, fiind numai sancţiunea drastic scăzută (poate prea drastic).

Ceea ce este de absolută noutate este reglementarea, în cadrul articolului 245, a înşelăciunii în asigurări, care ne interesează pe noi toţi. Astfel, dacă proprietarul bunului asigurat pentru furt, distrugere, degradare sau pierdere simulează aceste stări, adică aduce bunul în stare de neîntrebuinţare, îl ascunde sau îl înstrăinează, pentru a obţine pe nedrept suma asigurată, riscă pedeapsa cu închisoarea de la unu la 5 ani. La fel şi în cazul asigurărilor de persoane: cel ce îşi cauzează leziuni sau vătămări corporale pentru care este asigurat, pentru a obţine pe nedrept suma asigurată, poate fi sancţionat cu închisoarea de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă. Bine de ştiut, nu-i aşa?

 

Legea penală nu protejează doar interesele creditorilor

O infracţiune nou-nouţă o găsim la articolul 247 din Noul Cod penal, şi anume cea de exploatare patrimonială a unei persoane vulnerabile. Nu de puţine ori auzim în presă de persoane exploatate financiar, datorită situaţiei precare în care se află, datorită lipsei de bani, bătrâneţii sau neştiinţei. De câte ori nu auzim de persoane care, datorită vârstei înaintate, nu mai pot obţine credite bancare, care ajung să fie trase pe sfoară, datorită faptului că au apelat la forme de creditare mai obscure?

Din fericire, acum există o dispoziţie prin care astfel de creditori pot fi sancţionaţi cu închisoarea de la 1 la 5 ani: constituie infracţiunea de exploatare patrimonială a unei persoane vulnerabile fapta creditorului care, cu ocazia dării de împrumut de bani sau de bunuri, profitând de starea de vădită vulnerabilitate a debitorului, datorată vârstei, stării de sănătate, infirmităţii sau relaţiei de dependenţă faţă de creditor, îl determină pe acesta să constituie/să transmită un drept real sau de creanţă de o valoare vădit disproporţionată faţă de suma ce se dă cu împrumut. De exemplu, dintr-o astfel de ecuaţie, debitorul se alege cu împrumutul pe care îl dorea, însă îşi pierde locuinţa. Iar dacă debitorul este adus în acea stare de vulnerabilitate prin provocarea unei intoxicaţii cu alcool sau cu substanţe psihoactive, în aceleaşi scopuri, pedeapsa riscată va fi închisoarea de la 2 la 7 ani. Este un lucru pozitiv faptul că legea penală încearcă să se adapteze realităţilor cotidiene. Nu putem, acum, decât să sperăm şi la o vigilentă aplicare…

 

Concluzii

Observăm, aşadar, că în domeniul relaţiilor patrimoniale, sau, aşa cum Codul penal intitulează capitolul, în materia faptelor împotriva patrimoniului săvârşite prin nesocotirea încrederii, au fost aduse foarte multe modificări, unele binevenite, altele discutabile, mai ales în ceea ce priveşte considerabilele reduceri ale limitelor pedepsei. După cum am văzut, toate aceste fapte incriminate sunt metode simple de a obţine avantaje pecuniare pe nedrept, fără a fi nevoie de avansate cunoştinţe (poate doar cunoaşterea unor noutăţi din contabilitate şi atât), ca în cazul infracţiunilor informatice. Întrebarea este: se merită? Se merită a-ţi risca libertatea şi buna reputaţie doar pentru o sumă de bani?