Termocentrale şi grupuri energetice vor fi scoase din funcţiune


termocentralăConform H.G. nr. 1096/2013 pentru aprobarea mecanismului de alocare tranzitorie cu titlu gratuit a certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră producătorilor de energie electrică pentru perioada 2013-2020, inclusiv Planul naţional de investiţii, publicată în Monitorul Oficial nr. 37 din 16 ianuarie 2014, şapte termocentrale şi grupuri energetice, cu o capacitate totală de peste 1.200 de MW, vor fi scoase din funcţiune până în anul 2019 din cauza emisiilor poluante pe care le generează.

Astfel, va fi scos din funcţiune:

  • în 2014 – un grup de 210 MW de la termocentrala Doiceşti şi două grupuri a câte 50 de MW aparţinând CET Braşov;
  • în 2017 – un grup de 50 de MW al CET Grozăveşti din cadrul Electrocentrale Bucureşti, precum şi un grup de 210 MW de la Electrocentrale Deva;
  • grupul de 210 MW al termocentralei Borzeşti va fi scos din funcţiune în 2019.

Totodată, 29 de centrale, unele noi, altele însemnând grupuri modernizate în cadrul termocentralelor existente, sunt estimate să intre în funcţiune în perioada 2013-2020.