Potrivit noutăţilor legislative ale Noului Cod Penal, cu intrare în vigoare de la 1 februarie, amenzile neplătite vor putea fi transformate de judecători în ore de muncă în folosul comunităţii, iar pentru pedepsele de până la trei ani, pentru care instanţa a decis executarea în libertate, persoanele judecate vor beneficia de aceeaşi posibilitate.
Astfel persoane adulte, pentru care au fost pronunţate sentinţe privind măsura neprivativă de libertate, vor avea posibilitatea să le fie amânată aplicarea pedepsei sau suspendarea acesteia sub supraveghere, însă cu anumite restricţii cum ar fi anunţul părăsirii localităţii de reşedinţă, schimbarea locului de muncă. În aceste cazuri, judecătorul va putea lua decizia ca persoana să fie trimisă la muncă în folosul comunităţii.
Numărul orelor ce vor fi lucrate în folosul comunităţii vor fi stabilite de instanţă în funcţie de gravitatea faptei, dar nu pot depăşi 240 de ore, iar programul va fi stabilit împreună cu cel condamnat.
Persoanele condamnate prin procesul de justiţie vor putea munci la salubrizarea spaţiilor publice, asistarea persoanelor sau în zona de protecţie a mediului (dezmembrarea electricelor şi electronicelor).