Conform Ordinului preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală nr. 2.224/2013 pentru aprobarea modelului şi conţinutului formularului 311 “Declaraţie privind taxa pe valoarea adăugată colectată, datorată de către persoanele impozabile al căror cod de înregistrare în scopuri de taxă pe valoarea adăugată a fost anulat conform art. 153 alin. (9) lit. a) – e) sau g) din Legea nr. 571/2003 privind Codul Fiscal”, publicat în Monitorul Oficial al României Partea I, nr. 549/29.08.2013, au fost modificate prevederile privind obligativitatea completării şi depunerii Declaraţiei 311.
Astfel, la organul fiscal în a cărui rază teritorială persoana impozabilă îşi are domiciliul fiscal sau în a cărui evidenţă aceasta se află înregistrată ca plătitor de impozite şi taxe, direct sau prin împuternicit, la registratură sau la poştă, prin scrisoare recomandată se completează Formularul 311 şi se depune până la data de 25 inclusiv a lunii următoare celei în care a intervenit exigibilitatea taxei, de către următoarele categorii de persoane:
– potrivit art. 156^3 alin. (10) lit. a) din Codul Fiscal, persoanele impozabile care efectuează, după anularea înregistrării în scopuri de TVA, livrări de bunuri/prestări de servicii şi/sau achiziţii de bunuri şi/sau de servicii pentru care sunt obligate la plata taxei, pentru care există obligaţia plăţii taxei colectate în conformitate cu prevederile art. 11 alin. (1^1) şi (1^3) din Codul fiscal;
– potrivit art. 156^3 alin. (10) lit. a) din Codul Fiscal, coroborat cu pct. 80^1 alin. (2) din Normele Metodologice de aplicare a Titlului VI din Codul Fiscal, persoanele impozabile care efectuează, după anularea înregistrării în scopuri de TVA, livrări de bunuri prin organele de executare silită;
– potrivit art. 156^3 alin. (10) lit. b) din Codul Fiscal, persoanele impozabile care au aplicat sistemul TVA la încasare pentru livrări de bunuri/prestări de servicii efectuate înaintea anulării înregistrării în scopuri de TVA, dar a căror exigibilitate intervine, potrivit sistemului TVA la încasare prevăzut de art. 134^2 alin. (3) – (8) din Codul Fiscal, în perioada în care persoanele impozabile nu au un cod valabil de TVA;
– potrivit art. 156^3 alin. (10^1) din Codul Fiscal, persoanele impozabile care au aplicat sistemul TVA la încasare şi care au efectuat livrări de bunuri/prestări de servicii înainte de anularea înregistrării în scopuri de TVA, dar a căror exigibilitate de taxă, potrivit sistemului TVA la încasare prevăzut de art. 134^2 alin. (3) – (8) din Codul Fiscal, a intervenit în perioada în care persoanele impozabile nu au un cod valabil de TVA.