Month: November 2013

  • Zi liberă plătită acordată părinţilor pentru îngrijirea sănătăţii copiilor

    Noutate legislativă: Potrivit deciziei luate de membrii Comisiei pentru muncă, familie şi protecţie socială, parinţii ar putea beneficia de o zi liberă platită pe an pentru ingrijirea sănătăţii copiilor minori. Potrivit deciziei, ziua liberă urmează să se acorde la cererea unuia dintre parinţi sau a reprezentantului legal al copilului, justificat ulterior cu acte doveditoare din…

  • Decizie a Curtii Constitutionale cu vesti bune pentru pensionari

    Una din cele mai importante noutăţi legislative ale momentului o găsim în  Monitorul Oficial, Partea I, nr. 685 din 07.11.2013: Decizia Curţii Constituţionale nr. 437/2013 în baza căreia pensiile acelor persoane al căror drept la pensie s-a deschis în acea perioadă vor fi recalculate. Mai exact, Curtea a  descurcat un ghem de dispoziţii legale alambicate,…

  • Transferul de deşeuri

    Ministerulu Mediului şi Schimbărilor Climatice a supus consultării publice proiectul de Hotărâre privind stabilirea unor măsuri pentru aplicarea Regulamentului Parlamentului European şi al Consiliului (CE) nr. 1.013/2006 privind transferul de deşeuri. Potrivit proiectului schimbările preconizate se referă  la crearea unui sistem eficient mai uşor de monitorizat şi controlat în ceea ce priveşte transferul deşeurilor, această activitate revenind în exclusivitate Gărzii Naţionale de Mediu…

  • Tarife mai mari în justiţie

    Noutăţi legislative: Ministerul Justiţiei a lansat în dezbatere publică proiectul de Ordin al ministrului justiţiei privind stabilirea tarifelor pentru plata interpreţilor şi traducătorilor autorizaţi folosiţi de Consiliul Superior al Magistraturii, Ministerul Justiţiei, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia Naţională Anticorupţie, de organele de urmărire penală, de instanţele judecătoreşti, de birourile…

  • Veşti rele pentru torţionari

    Una din noutăţile legislative aduce la cunoştinţă faptul că proiectul de lege prin care foştii torţionari sunt obligaţi să plătească despăgubiri pentru victimele lor într-un cuantum ce nu poate fi mai mic de 50 la sută din venitul lunar net şi nici mai mare de 75 la sută din acest venit a primit vot favorabil…

  • Acordarea a 500 de lei pentru fiecare nou-născut – inițiativă respinsă

    Propunerea legislativă privind acordarea unui ajutor financiar de 500 de lei mamelor pentru fiecare copil născut, a fost respinsă de Plenul Camerei Deputaților. Inițiativa propunerei legislative a venit din partea mai multor deputați, majoritatea membri ai grupului parlamentar PP-DD, și are ca obiect de reglementare crearea unui cadru legal pentru acordarea unui ajutor financiar mamelor în cuantum…

  • Noutăţi privind Programul de stimulare a înnoirii Parcului auto naţional

    În Monitorul Oficial nr. 687/2013 a fost publicat Ordinul nr. 2633/2013 al ministrului Mediului şi Schimbărilor Climatice pentru modificarea Ghidului de finanţare a Programului de stimulare a înnoirii Parcului auto naţional, aprobat prin Ordinul ministrului mediului şi schimbărilor climatice nr. 1.239/2013. În cadrul actului normativ se precizează: Utilizarea tichetului se face în termen de cel mult 45…

  • Noua organizare şi funcţionare a ÎCCJ

    Hotărârea nr. 22/2013 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pentru modificarea Regulamentului privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a fost publicată în Monitorul Oficial nr. 686/2013. În cadrul actului normativ se menţionează: În temeiul art. 29 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, cu…

  • Indexarea cuantumului alocaţiei de stat pentru copii

    Senatorii din Comisia de muncă au votat pentru indexarea, începând cu anul 2014, a cuantumului alocaţiei de stat pentru copii, preşedintele comisiei Liviu Pop evaluând că, în cazul adoptării propunerii, majorarea ar fi de 1,8-1,9 lei pentru copiii între 2-18 ani şi de 7-8 lei pentru copiii între 0-2 ani. Propunerea legislativă pentru modificarea Legii…

  • Vrei să construiești o casă? Înfrunți birocrația sau… apelezi la instanță

    Se spune că un om trebuie să facă neapărat trei lucruri în viață: să planteze un pom, să construiască o casă și să aibă un copil. Sigur că nu puțini sunt aceia care se încumetă să își construiască o casă pe pământ refuzând din start ideea de a locui la bloc. Aventura birocratică printre hârtiile…