Măsuri de reglementare a vânzării–cumpărării terenurilor agricole din România


1069-terenMinisterul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale a publicat spre dezbatere proiectul de Ordonanţă de urgenţă privind unele măsuri de reglementare a vânzării–cumpărării terenurilor agricole din România situate în extravilan, de către persoane fizice, precum înfiinţarea Autorităţii pentru Administrarea şi Reglementarea Pieţei Funciare.

Astfel, actul normativ arată că terenurile agricole situate în extravilan pe o rază de 10 km de la graniţa României pot fi înstrăinate prin vânzare–cumpărare doar cu avizul Ministerului Apărării Naţionale. Terenurile agricole situate în extravilan, pe care s-au stabilit zone cu patrimoniu arheologic reperat sau zone cu potenţial arheologic evidenţiat întâmplător, pot fi înstrăinate prin vânzare doar cu avizul Ministerului Culturii.

O altă noutate legislativă adusă de proiectul de act normativ se referă la faptul că se înfiinţează, prin ordin al prefectului, Comitetul judeţean/comitetul municipiului Bucureşti pentru avizarea contractelor de vânzare-cumpărare a terenurilor agricole din România, situate în extravilan, denumit în continuare Comitet, structură fără personalitate juridică, în subordinea Instituţiei prefectului. Comitetul este format din 7 membri, astfel: prefectul judeţului/municipiului Bucureşti, doi reprezentanţi ai Instituţiei prefectului, doi repezentanţi ai consiliului judeţean/Consiliului General al Municipiului Bucureşti şi doi reprezentanţi ai organizaţiilor reprezentative din domeniul agricol.