Hotărârea nr. 22/2013 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pentru modificarea Regulamentului privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a fost publicată în Monitorul Oficial nr. 686/2013.
În cadrul actului normativ se menţionează:
În temeiul art. 29 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, Colegiul de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie adoptă prezenta hotărâre.
Compartimentul juridic activează în subordinea preşedintelui Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
În cadrul Compartimentului juridic al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie îşi desfăşoară activitatea consilieri juridici, care au calitatea de funcţionari publici.
Totodată , atribuţiile personalului Compartimentului juridic se stabilesc prin fişa fiecărui post.