Legea care reglementează activitatea zilierilor va fi modificată


zilieri
Legea nr. 52/2011 privind exercitarea unor activităţi cu caracter ocazional desfăşurate de zilieri
, publicată în Monitorul Oficial nr. 276 din 20 aprilie 2011, va fi modificată în 1 noiembrie 2013, astfel încât şi persoanele fizice autorizate, întreprinderile familiale şi întreprinzătorii persoane fizice să poată lucra cu zilieri.

Legea stabileşte că şi minorii cu vârsta de 15 ani pot fi angajaţi şi că plata se poate face atât la sfârşitul zilei de lucru, cât şi la sfârşitul întregii perioade, doar în baza unui acord scris. Noile dispoziţii arată că minorii cu vârsta între 15 şi 16 ani pot desfăşura activităţi ca zilieri, însă cu condiţia să aibă, în mod obligatoriu, acordul parinţilor sau al reprezentanţilor legali.

Conform modificărilor aduse Legii zilierilor activitatea desfăşurată de zilier nu conferă acestuia calitatea de asigurat în sistemele de asigurări publice. Deci, pentru a fi asigurat, zilierul işi poate incheia, opţional, asigurări la sistemul public de pensii, sistemul asigurărilor sociale pentru şomaj şi la sistemul de asigurări pentru accidente de muncă şi boli profesionale.

Actul normativ, menţionat anterior, prevede că beneficiarul trebuie să plătească zilierului, la sfârşitul fiecărei zile de lucru, remuneraţia convenită, însă oferă beneficiarului şi posibilitatea de a plăti zilierului şi la sfârşitul întregii perioade, doar în cazul în care zilierul şi angajatorul au semnat un acord în acest sens.

Potrivit legii care reglementează activitatea zilierilor, beneficiarii care folosesc zilieri fără să îndeplinească anumite obligaţii impuse de legea în vigoare vor fi pedepsiţi cu amenzi cuprinse între 4.000 şi 10.000 lei.