Noutăţile legislative nu ocolesc nici măcar domeniul studiilor doctorale! Dacă suntem o ţară cu numeroşi generali fără de trupe, nu se poate spune nici că prin numărul de doctori în ştiinţe ori de absolvenţi de masterat suntem mai prejos. Când una din două chelneriţe are studii universitare şi foşti corigenţi ajung să ocupe înalte funcţii în stat, e clar că sunt defecţiuni severe la sistemul de promovare, în şcoală şi pretutindeni.

Ambiţia obţinerii titlului de doctor i-a copleşit pe mulţi: de la fosta primă tovarăşă a ţării –  academician doctor inginer de renume mondial – a cărei carieră s-a finalizat într-un mod brusc şi extrem de stânjenitor pentru sistemul de justiţie al acelui final de epocă, până la mai recenţii doctori în economie, titulari ai unor demnităţi statale, cărora administrarea finanţelor personale le pune dificultăţi mai mari chiar şi decât întocmirea bugetului de stat.

Pe pământul românesc vieţuiesc, la fel ca şi pe alte meleaguri, absolvenţi de doctorat geniali dar şi dintr-aceia care nu fac nicio clipă cinste breslei căreia îi aparţin. Când observăm la un conducător auto o incapacitate impardonabilă de a circula fără a-şi pune în primejdie partenerii de trafic, unora dintre noi ne vine să rostim câteva vorbe mai puţin onorante la adresa instructorului auto, a celui care i-a pus respectivului şofer de duminică volanul în mână.

Dar ce-ar mai fi de spus când întâlnim un doctor în istorie care nu ştie când s-a născut România Mare (ca stat, nu ca partid!) sau un distins doctor în geografie care nu ştie sigur câte continente are Terra, ba mai şi afirmă senin că, oricum informaţia e la distanţă de două click-uri? Firesc, ne întrebăm cine a fost conducătorul său de doctorat!

Printre noutăţile legislative ale acestei toamne se găseşte şi o reglementare ce îi priveşte direct pe conducătorii de doctorat care exercită această calitate în două locuri, însă nu doar pe ei!

 

De-ale învăţământului…

Legislaţia privind desfăşurarea studiilor doctorale a primit o binevenită completare. În Monitorul Oficial nr. 582 a fost publicat Ordinul Ministerului Educaţiei Naţionale nr. 4982/2013 privind activitatea de conducere de doctorat.

Chiar dacă, în aparenţă, reglementarea enunţată pare să se refere cu precădere la conducătorii de doctorat, ea va avea influenţă şi asupra celor ce vor să-şi desăvârşească studiile şi care, în căutarea excelenţei în domeniul lor de specialitate, cred că obţinerea titlului de doctor (atenţie, nu de “dottore”, că atunci e sigur implicat un plagiat!) reprezintă o treaptă de neocolit.

În contrapondere la cohortele de tineri care nu mai dau nici trei lei pe şcoală şi pentru care “şmecheria”, recte găinăriile care se termină după gratii ori, eventual, o carieră în fotbal sau televiziune sunt văzute drept supremele modalităţi de a te realiza în viaţă, mai trebuie să existe şi un “tineret studios”! Fie el tânăr sau mai copt, de la un student-doctorand se cer mai multe lucruri decât de la un fitecine care, după lupte seculare, a reuşit să termine 7-8 clase. Multe i se cer, însă, şi îndrumătorului doctorandului!

De acum înainte, instituţiile universitare specializate (numite generic IOSUD = instituţii organizatoare de studii universitare de doctorat) nu vor mai putea organiza cursuri de doctorat orişicum. Această activitate se va desfăşura în exclusivitate pentru domeniile expres aprobate.

Ca activitate a unui cadru didactic ori cercetător, conducerea doctoratului poate fi efectuată exclusiv în specialitatea pentru care s-a acordat abilitarea. De asemenea, activitatea de conducere a doctoratelor nu mai poate fi desfăşurată decât într-o singură instituţie organizatoare de studii universitare de doctorat (IOSUD); deci un cadru didactic sau cercetător nu mai poate fi conducător de doctorat la două instituţii diferite.

De acum înainte se va adeveri chiar şi aici regula că „nu te poţi plimba în două bărci simultan!”

 

Vrei în altă parte? Să vedem dacă se poate!

Niciun cadru didactic nu va mai putea fi conducător de doctorat fără a figura ca titular al unui contract de muncă încheiat cu o instituţie universitară organizatoare de doctorat.

Conducătorul de doctorat are posibilitatea de a-şi efectua atribuţiile în cadrul instituţiei de învăţământ (ori de cercetare) care i-a oferit acest statut. Dar ce se întâmplă dacă, din varii motive (cele mai obişnuite fiind cele pecuniare), conducătorul de doctorat ar dori să îndeplinească această calitate într-o altă instituţie de profil? Mai are dreptul să se mute, cu arme şi bagaje?

Da, are, cu anumite cerinţe! Aici e ceva mai complicat. Însă nu la nivel formal, ci mai degrabă în concret! Conducătorul de doctorat are nevoie, pentru mutare, de aprobarea senatelor universitare ale celor două instituţii organizatoare de studii universitare doctorale ori, după caz, de încuviinţarea prezidiului Academiei Române. Acum, fiecare cum se va descurca!

Conducătorul de doctorat care aspiră să dobândească această calitate la o altă instituţie organizatoare de studii doctorale trebuie să înainteze rectorului cererea sa. Documentul în cauză trebuie să poarte avizul directorului Consiliului pentru studiile universitare de doctorat. Acordul celor două instituţii (IOSUD sau IOD – adică instituţie organizatoare de doctorat, pentru domeniul cercetării) va fi înscris pe cererea depusă de către conducătorul de doctorat.

Conducătorul de doctorat care a primit (în sfârşit!) dreptul de a purta acest titlu la o instituţie diferită de cea care i-a acordat iniţial această calitate va încheia, în tot cazul, un nou contract de muncă cu instituţia unde urmează să activeze.

Fiece instituţie organizatoare de studii universitare de doctorat dintre cele existente în ţară va trebui să ia act de aceste noutăţi legislative şi să le pună în practică!

 

Nu-i de glumă cu doctoratul!

Nici studenţii-doctoranzi să nu-şi facă griji cu privire la mutarea în altă parte a celui ce-i îndruma către desăvârşirea studiilor! Chiar dacă i se aprobă conducătorului de doctorat prestarea acestei nobile munci la altă instituţie, cu alte cuvinte transferul, reglementarea cea nouă spune că doctorandul nu trebuie şi nu va fi lăsat într-o situaţie incertă. Asta i-ar mai fi lipsit! Fiindcă nici viaţa de student-doctorand nu e mereu plină de satisfacţii şi are greutăţile ei…

Bunăoară, un fost student la doctorat spunea că, pe vremea sa (dar nu demult, ci în 2010-2011!) au existat mari întârzieri la plata burselor provenite din fonduri europene iar învăţăceii şcolii doctorale au fost nevoiţi să facă apel la mila părinţilor pentru bani de-o pâine, întrucât programul de studiu intens nu le permitea şi angajarea pe vreun post.

Altădată, când a fost vorba şi de angajare, unui proaspăt doctor în filosofie i s-a obiectat că e supracalificat. La un alt interviu, atunci când angajatorul l-a întrebat «concret, tu ce ştii să faci?», studiosul nostru, un fin cunoscător de Platon, Hegel şi Baruch Spinoza şi bine iniţiat în epistemologie, a avut o ezitare angoasantă, finalizată cu o discretă ridicare de umeri, care n-a scăpat neobservată. De parcă ar fi fost întrebat «cine suntem şi de unde venim»! Finalmente, a primit recunoscător un post pe studii medii. Dar care e problema?! Omului i-a plăcut să înveţe…

Actualmente, studiile universitare de doctorat se organizează numai în şcoli doctorale acreditate sau autorizate provizoriu, care funcţionează în cadrul unei instituţii organizatoare de studii universitare doctorale (IOSUD). Aceasta din urmă se poate constitui dintr-un consorţiu universitar, într-o instituţie de învăţământ superior, din parteneriatul legal statornicit între o instituţie de învăţământ superior şi anumite unităţi de cercetare. Programele universitare de doctorat pot fi organizate şi de către Şcoala de Studii Doctorale a Academiei Române.

În fiecare IOSUD pot exista mai multe şcoli doctorale, iar o şcoală doctorală nu poate avea mai puţin de trei conducători de doctorat. Conducătorul de doctorat e obligat să-şi informeze studentul-doctorand cu privire la etica ştiinţifică, profesională şi universitară şi să controleze respectarea acesteia, atât pe parcursul realizării cercetării de doctorat, cât şi la redactarea tezei de doctorat. Mai scapă nepedepsit şi câte-un plagiator înrăit? Este o altă brânză într-altă traistă!

 

Doctorandul şi îndrumătorul său. Obligaţii pentru ambii

În decursul frecventării şcolii doctorale studentul-doctorand trebuie să-şi îndeplinească obligaţiile de susţinere a lucrărilor şi de prezentare a rezultatelor cercetării, să respecte programul stabilit împreună cu conducătorul de doctorat, să rămână în legătură permanentă cu acesta, să respecte disciplina instituţională şi să prezinte rapoarte de activitate îndrumătorului ori de câte ori i se cere.

Conducătorul de doctorat (cu atestat de abilitare, ocupând pe puţin funcţia de lector ori de şef de lucrări, respectiv de cercetător ştiinţific gradul III) are obligaţii izvorâte din contractul său de muncă, din regulamentul şcolii doctorale şi din legislaţie. El este dator să propună teme de cercetare, să asigure îndrumarea profesională, deontologică şi ştiinţifică a fiecărui student-doctorand, să stimuleze progresul doctoranzilor în cercetare şi să evite conflictele de interese în îndrumarea lor.

Epoca omului “multilateral dezvoltat” şi a conducătorului omniscient, multicompetent şi ultraspecializat în oferirea de “indicaţii preţioase” a cam apus. Să fim cu băgare de seamă, totuşi, fiindcă nici Soarele, atunci când apune, nu o face pentru vecie! Deocamdată, însă, rămânem cu o certitudine: conducătorul de doctorat îşi poate îndruma studenţii-doctoranzi numai în domeniul pentru care a primit acest drept. O spune legea!