O zi de lucru în instanțele din România…


sala-judecataIată că a venit toamna! Elevii se plimbă mândrii pe stradă cu ghiozdanele noi-nouțe și povestesc cu drag cum au petrecut vacanța de vară. Încă un an școlar a început. Chiar și instanțele de judecată au revenit din vacanța judecătorească care s-a încheiat  la 1 septembrie.

Deși gândul ne zboară încă la vacanță care  a trecut pe nesimțite, cred că este vremea bilanțului pentru fiecare dintre noi. Ce s-a întâmplat în acest an de lucru, ce ne așteaptă de la 1 septembrie?

Am constatat că multe persoane care au luat contact cu instanțele din România au fost surprinse de realitatea din sala de judecată  având o impresie complet eronată despre modul în care ședințele se desfășoară. Românul devorator de filme străine, a crezut că și la noi este ca la ei. Cum care ei? Ca la americani! Intri într-o sală spațioasă doar tu cu avocatul, partea adversă cu avocatul, intră judecătorul, totul desfășurându-se ca după o regie bine pusă la punct.

Vise! Ceea ce este la televizor se preconizează că va fi și la noi prin 2016! Asta dacă nu se prelungește termenul, căci mi-e greu să cred că se va reuși asigurarea spațiilor necesare pentru ca fiecare dosar să poate fi programat la o anumită oră și chiar să se respecte! Poate dacă vine Zâna Măseluță cu a ei baghetă magică și răsar peste noapte spații suficiente pentru a transpune în realitate ceea ce apare în NCPC.

Dar să revenim la desfășurarea unei zile de lucru în instanțele din România. Ca avocat poți avea și două sau chiar mai multe dosare într-o zi, la aceeași oră, dar în locuri diferite! Păi da, Bucureștiul este un oraș mare și instanțele sunt împărțite în diferite zone. Slalomul prin traficul bucureștean, cursa contra cronometru pentru a ajunge la toate dosarele este o aventură! De cele mai multe ori reușim, deși nu suntem ubicui (nu putem fi în același timp în locuri diferite)!

Nimeni nu s-a gândit să pună toate instanțele de judecată într-o clădire pentru a evita această cursă prin trafic ca să ajungi la timp. De fapt, cine a stabilit ca instanțele să fie la distanțe unele de altele, cred că s-a gândit că și avocatul trebuie să facă puțin sport. Și dacă în timpul liber (dacă îi rămâne!) nu face sport, măcar la serviciu să facă! Mens sana in corpore sano !

Ce ne-a adus anul judecătoresc din 1 septembrie 2012 până acum?  Ne-a adus un NCPC în vigoare din 15 februarie 2013 cu bune și cu rele, legea degrevării instanțelor, o ședință de informare cu privire la mediere care este obligatorie, o decizie a Curții Constituționale prin care insulta și calomnia trec iar în codul Penal, o  semnificativă majorare a taxelor de timbru.

Într-adevăr prin legea de degrevare a instanțelor s-a întâmplat exact opusul: ședințele sunt încărcate cu foarte multe dosare. Ceea ce puțină lume știe este că pe lista de ședință a unui judecător sunt zilnic între 80 și 100 de dosare. Poți fi pe listă și numărul 100, că doar trebuie să fie cineva și ultimul! Cum speranța moare ultima, te gândești încurajându-te singur că cei din urmă vor fi cei dintâi. Perfect valabil, dar de multe ori în instanță dacă ești ultimul, așa rămâi. Volumul de muncă al unui judecător este uriaș, este aproape imposibil să poți cunoaște toate dosarele perfect.

Cum să îi explici clientului că termenele de judecată sunt așa lungi. Omul vine direct informat din presă care susține sus și tare că prin accelerarea reformei în justiție și legea de degrevare a instanțelor se scurtează durata unui proces. Când ajunge în sala de judecată se lovește de realitatea de zi cu zi care nu are nicio legătură cu ceea ce se a aflat din mass-media.

Noul Cod de procedură Civilă proclamă că termenele vor fi mai scurte și practic de la depunerea acțiunii până la primul termen de judecată trec 60 de zile. Din păcate practica contrazice ceea ce spune legea! Există acțiuni depuse în februarie 2013 și care nu au primit nici până acum termen de judecată! Nimeni nu pare să fie deranjat de această situație. Și după ce aștepți aproape un an ca să primești primul termen constați că acesta este peste încă un an.

Sigur, dacă ești nemulțumit de termenul acordat, legea îți dă dreptul să ceri preschimbarea termenului la o dată mai apropiată. Regula este că nu este nicio regulă: ți se poate aproba cererea de preschimbare sau ți se poate respinge.

Sunt cazuri în care cei care promovează acțiunea sunt persoane în vârstă și ca avocat te rogi să-i dea Dumnezeu sănătate să apuce omul să vadă procesul soluționat! Mulți își lasă dosarele moștenire copiilor, astfel încât ca avocat ajungi să îi cunoști toată familia!

Ce urmează din 1 septembrie 2013? Cel mai probabil în 1 februarie 2014 vor intra în vigoare Codul Penal și Codul de Procedură Penală și restul este surpriză! Poate acum, după vacanța judecătorească, ne va lămuri și pe noi cetățenii cineva cum este cu insulta și cu calomnia … să fim şi noi în cunoștință de cauză.

Nedumerirea planează și asupra avocatului care conștiincios a aflat din codul de procedură civilă că orice hotărâre judecătorească trebuie redactată de judecător în maxim de 30 zile de la momentul pronunțării.

Ce te faci când viața bate filmul și năstrușnica de hotărâre este redactată după 9 luni sau chiar 14 luni! Din păcate, în lege nu apare o sancțiune expresă pentru judecătorii care redactează „pe îndelete” hotărârile.

Am aflat că a apărut Hotărârea Consiliului Superior al Magistraturii nr. 881/2013 pentru completarea Regulamentului privind evaluarea activității profesionale a judecătorilor și procurorilor. Acest act  a fost aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 676/2013 a fost publicat în Monitorul Oficial nr. 577 din 10 septembrie 2013 și a intrat în vigoare chiar de la publicare.

Foarte bine, mi-am zis, era și cazul să vină o comisie care să asiste la ședința de judecată condusă de judecător și să își spună punctul de vedere față de modul în care acesta conduce ședința, se adresează oamenilor din sală. Legiuitorul a stabilit că această comisie să își facă apariția anual. Cam rar! Cu o floare nu se face primăvară!

Ar fi interesant ca cei din comisia de evaluare să vină neanunțați, să ia loc cuminți în bancă și să se minuneze atunci când se fac remarci de către judecătorul de ședință cum că încălțările avocatului „contravin regulilor bunului simț”! Așadar, în prezent nu mai are așa mare importanță ce spui în apărarea clientului tău, atenție cu ce te încalți când pleci de acasă, pentru că unde nu-i cap…vai de picioare și de portofel! Iei amendă cât ai zice „încălțări”!

Până mai ieri prima mea grijă era să pledez impecabil în favoarea clientului meu. Acum mai am o problemă care nu-mi dă pace: eu cu ce mă încalț când plec la tribunal?!

Legiuitorul a stabilit că această comisie de evaluare va verifica eficiența activității judecătorului, sens în care va cerceta dacă acesta este operativ în soluționarea cauzelor, dacă respectă termenul legal de redactare a hotărârilor. Minunat, poate așa se vor mai urni din loc și dosarele deja pline de praf și ca prin farmec se vor redacta hotărârile pe care oamenii le așteaptă cuminți de luni și luni de zile!

Un alt punct în evaluarea judecătorului o reprezintă conduita în timpul ședinței de judecată. În activitatea sa judecătorul trebuie să fie imparțial și să împartă dreptate. Până la urmă și judecătorii sunt tot oameni și au dreptul să își exprime părerea vis-a-vis de ținuta celor din sală și dacă nu iau notă de trecere la capitolul modă, măcar o amendă să ia!

Iată că a mai început un an școlar și un an nou judecătoresc. Așteptăm cuminți ca proiectele de legi să se transforme în legi, ca noul cod de procedură civilă să se îndure de noi și să nu ne mai pună răbdarea la încercare cu termene descurajante!

În haosul creat cetățeanul apare precum cel turmentat din piesele lui nenea Iancu, întrebându-se retoric: ” eu cu cine votez?”