Legiuitorul ne “răsfaţă”, din 2011 încoace, numai cu noutăţi legislative. Dacă mult-trâmbiţatele intrări în vigoare ale Noului Cod civil şi ale Noului Cod de procedură civilă sunt deja realitate, mai avem acum o nouă certitudine: începând cu 1 februarie 2014, vom avea şi un Cod Penal şi un Cod de Procedură Penală nou–nouţe.

O ştim din Legea 255/2013 de punere în aplicare a Noului Cod de procedură penală (în continuare NCPP) publicată în Monitorul Oficial de curând, dar care va intra şi ea în vigoare de la data sus-menţionată. De lăudat ideea de a introduce noile acte normative de la aceeaşi dată, dat fiind că unul ajută la aplicarea celuilalt (nu putem să nu ne întrebăm de ce nu s-a procedat aşa şi pentru partea civilă?).

Care sunt principalele modificări ale procesului la care sperăm să nu devenim niciodată participanţi, de nicio parte a baricadei, aflăm în continuare, într-o succintă prezentare a principalelor modificări în materie.

 

Noii actori ai procesului penal

Preluând modelul altor legislaţii europene, NCPP introduce două noi poziţii pe tabla de şah a procesului penal: judecătorul de drepturi şi libertăţi şi judecătorul de cameră preliminară. Aşa cum şi Noul Cod de procedură civilă a făcut, noul act normativ în discuţie regândeşte structura procesuală. Anumite măsuri preliminare şi, de ce nu, o mai inteligentă împărţire a sarcinilor, încearcă să “gospodărească” fluxul instanţelor şi să uşureze sarcina magistratului chemat să soluţioneze cauza.

Judecătorul de drepturi şi libertăţi va fi magistratul specializat care, pe parcursul urmăririi penale, va soluţiona cererile cu privire la măsurile preventive (arest preventiv, reţinere…), măsurile asigurătorii (ce privesc latura civilă, patrimonială a cauzei penale), măsurile de siguranţă ce se pot dispune în urmărirea penală, încuviinţarea percheziţiilor şi a altor procedee probatorii ce necesită a fi aprobate de judecător şi altele.

Cât de bună este ideea? Foarte bună, în teorie, dacă stăm să analizăm prezenta reglementare. Conform actualului CPP, pentru a dispune, de exemplu, arestarea preventivă, procurorul necesită să sesizeze instanţa, care trebuie să se pronunţe de urgenţă cu privire la propunerea de arestare. În practică, magistraţii din secţiile penale se împart pe zile pentru a fi “de serviciu” pentru astfel de cauze. De asemenea, judecătorul ce dispune arestarea preventivă sau prelungirea sa, va deveni incompatibil să judece cauza în fond, dacă acea cauză va fi trimisă în judecată; dacă aceasta  îi va fi repartizată, el va trebui să se abţină sau va fi recuzat. Judecătorul de drepturi şi libertăţi va elimina toate aceste probleme care costă timp, exact ceea ce instanţele noastre nu au.

Procedura de cameră preliminară, pe de altă parte, este gândită să decongestioneze judecata de fond: judecătorul de cameră preliminară va verifica legalitatea actului de sesizare a instanţei, legalitatea administrării probelor şi a efectuării actelor procesuale de către organele de urmărire penală şi va soluţiona plângerile împotriva soluţiilor de neurmărire sau de netrimitere în judecată. Aşadar, aproape tot ce nu presupune judecata pe fond a cauzei va fi soluţionat de un magistrat specializat.

 Conform actualei proceduri, verificarea legalităţii rechizitoriului se face direct de instanţa competentă, ceea ce presupune, de multe ori, acordarea de termene ( de exemplu, pentru ca procurorul să acopere neregularitatea actului de sesizare) sau chiar retrimiterea dosarului la procuror pentru refacerea urmăririi penale. Este mult mai înţelept ca aceste măsuri să fie luate înainte de a se fi intrat în judecata propriu-zisă. Această nouă optică ne aminteşte de etapa scrisă din camera de consiliu din procesul civil, unde legalitatea şi temeinicia cererii de chemare în judecată şi a întâmpinării sunt mai întâi verificate, înainte de a “porni la judecată”.

Cât despre conflictul de legi care va surveni în februarie 2014, la intrarea în vigoare a Codului, dispoziţiile tranzitorii ale Legii 255/2013 încearcă să facă puţină ordine: în cauzele în care cercetarea judecătorească nu va fi început în acel moment, cauza va trece prin filtrul camerei preliminare; dacă cercetarea judecătorească va fi început deja, ea îşi va urma cursul, conform noilor reglementări.

 

Noutăţi în materia probelor

Un capitol ce conţine foarte multe modificări este cel al probelor, această materie fiind, poate, cea mai modernizată şi pusă în acord cu legislaţiile penale ale altor state.

Ceea ce acum este denumit generic interceptări şi înregistrări audio şi video este acum inclus în mai larga categorie a metodelor speciale de supraveghere şi cercetare. Pe lângă cele menţionate (care fac parte din categoria metodelor tehnice), sunt reglementate unele noi, cum ar fi: obţinerea datelor privind tranzacţiile financiare ale unei persoane, participarea autorizată la anumite activităţi, sau obţinerea de date generate sau prelucrate de furnizorii de reţele publice de comunicaţii electronice. De asemenea, folosirea investigatorilor sub acoperire, ce astăzi este reglementată în capitolul dedicat actelor premergătoare, este enumerat în cadrul acestei secţiuni a probelor, unde îi era locul de la bun început.

Aşadar, potrivit viitoarelor dispoziţii penale, organele de urmărire penală vor putea obţine şi folosi ca mijloc legal de probă date şi înscrisuri de la instituţii de credit sau alte astfel de instituţii cu privire la tranzacţiile şi operaţiunile financiare ale unei persoane. Astfel de date vor putea fi cerute şi de la furnizorii de servicii de comunicaţii electronice (iar aceste persoane juridice vor avea obligaţia de a coopera cu organele judiciare).

Participarea autorizată la anumite activităţi semnifică faptul că,  având autorizarea organului judiciar, o altă persoană (de obicei, un organ de cercetare penală) va comite anumite fapte similare laturii obiective a infracţiunilor de corupţie, va efectua tranzacţii şi operaţiuni specifice traficului de droguri sau persoane, tocmai pentru  a obţine mijloace de probă cu privire la persoana suspectă. Nimic nu ne este mai familiar decât această tehnică investigativă, din toate filmele de acţiune pe care le-am vizionat. Astfel, organul de cercetare penală se va putea infiltra în grupul infracţional, pentru culegerea de probe.

 

Şi măsurile preventive sunt regândite

Modificarea de competenţă – privind judecătorul de drepturi şi libertăţi – nu este singura în materia măsurilor preventive. Dacă unele măsuri preventive dispar, fiind înlocuite cu altele, vom avea, de asemenea, şi unele complet noi.

Pe lângă reţinere şi arestare preventivă, NCPP enumeră ca măsuri judiciare şi: controlul judiciar, controlul judiciar pe cauţiune şi arestul la domiciliu. Observăm că nu mai există măsurile obligării de a nu părăsi localitatea sau ţara.

Practic, acestea au fost “înghiţite” de controlul judiciar şi cel pe cauţiune, care sunt o combinaţie între acestea două şi liberarea provizorie sub control judiciar şi cea pe cauţiune. Liberarea provizorie se poate dispune, potrivit CPP încă în vigoare, în cazul inculpatului în stare de arest preventiv. Viitoarele măsuri ale controlului judiciar şi ale celui sub cauţiune vor împuşca doi iepuri dintr-o singură lovitură: în primul rând, ele pot obliga suspectul asupra căruia se aplică să nu depăşească o anumită limită teritorială (aşa cum fac măsurile obligării de a nu părăsi ţara sau localitatea acum), pe lângă alte obligaţii ce pot fi impuse, ca cea de a nu purta arme, cea de a nu se apropia de partea vătămată şi altele. De asemenea, vor putea fi dispuse şi pentru a înlocui arestarea preventivă, producând aceleaşi efecte ca liberarea provizorie. De ce să fie, deci, nevoie, de patru măsuri ce produc aceleaşi efecte, când două sunt mai mult decât suficiente?

Complet nou este, în schimb, arestul la domiciliu. Din nou, nu ne este greu să ghicim care este conţinutul măsurii: persoana nu va putea părăsi imobilul în care locuieşte decât în condiţiile stabilite de organele judiciare. De asemenea, aceasta poate fi obligată să poarte un dispozitiv electronic de supraveghere. Durata arestului la domiciliu este aceeaşi ca în cazul arestului preventiv: se dispune pe 30 de zile şi se poate prelungi cu durate cu aceeaşi durată maximă, dar nu mai mult de 180 de zile în cursul urmăririi penale. Arestul la domiciliu nu va putea fi dispus asupra persoanei suspecte că a săvârşit o infracţiune împotriva unui membru de familie, sau care a fost condamnată pentru evadare.

Concluzii?

Toate acestea fiind spuse, un lucru necesită a fi adăugat: aceasta nu reprezintă decât o succintă prezentare a noutăţilor legislative cele mai importante pe care NCPP le va aduce. La o primă vedere, acesta încearcă să acopere unele neajunsuri ale actualului Cod, ba chiar vine cu aceste iniţiative de “modernizare” a legislaţiei penale, care sunt binevenite. Sperăm ca, la o analiză mai atentă, să nu ne schimbăm – prea tare – părerea.