Statutul profesiei de avocat-modificări


modificariAvocatul este o conștiință închiriată.” (Dostoievski). Sigur că avocatul luptă mereu să rezolve problema clientului său încercând prin toate mijloacele legale să își asigure succesul, dar și avocații sunt oamenii, și orice om este supus greșelii. Așa se face că în desfășurarea activității mulți avocați fac anumite greșeli care sunt sancționate potrivit legii și statutului profesiei de avocat.

Prin Hotărârea Consiliului Uniunii Naționale a Barourilor din România (UNBR) nr. 769/2013 publicată în Monitorul Oficial nr. 497/2013 s-a modificat statutul profesiei de avocat în ceea ce privește procedura în cazul abaterii disciplinare.

Când se consideră că un avocat a săvârșit o abatere disciplinară?

Dacă un avocat a săvârșit o faptă prin care a încălcat dispozițiile legii, statutului profesiei, hotărârile organelor profesiei, ale consiliului baroului unde este înscris și prin această faptă a adus atingere onoarei și prestigiului profesiei atunci a săvârșit o abatere disciplinară.

Dacă fapta este foarte gravă avocatul va putea răspunde civil sau penal. Dacă un avocat repetă o abatere disciplinară, acest lucru va constitui o circumstanță agravantă care va atârna greu la stabilirea sancțiunii care i se va aplica.

Rețineți că avocatul va putea fi tras la răspundere prin exercitarea acțiunii disciplinare în termen de cel mult 1 an de la data săvârșirii faptei respective. Este obligatoriu ca în cadrul consiliilor barourilor să se țină o evidență a sancțiunilor disciplinare săvârșite de fiecare avocat.

Care sunt instanțele disciplinare și cum sunt organizate?

Potrivit statutului profesiei de avocat instanțele disciplinare sunt:

– comisia de disciplină a baroului;

– comisia centrală de disciplină;

– Consiliului UNBR.

 Comisia de disciplină a baroului

Aceasta se organizează în fiecare barou și este independentă de organele de conducere ale baroului respectiv fiind formată din 5 până la 11 membri aleși pe o perioadă de 4 ani de către adunarea generală. Din comisia de disciplină a baroului pot face parte doar avocați cu minim 10 ani vechime în profesie.

Dintre membri acesteia se va alege un președinte care va coordona activitatea comisiei. Comisia de disciplină va judeca, în primă instanță în complet de 3 membri, abaterile săvârșite de avocații înscriși în acel barou. Nu are competență să judece abaterile săvârșite de decan și de membri Consiliului UNBR. (acestea se judecă de comisia centrală de disciplină)

Comisia centrală de disciplină

Este organizată în cadrul UNBR și este formată din reprezentanții barourilor desemnați de adunările generale. Din această comisie pot face parte doar avocații cu o vechime mai mare de 15 ani în profesie. Ca o similitudine cu procedura din instanță din aceste complete de judecată nu pot face parte soțul sau rudele până la gradul al patrulea inclusiv ale membrilor consiliului baroului din care face parte avocatul trimis în judecată, ale membrilor Consiliului UNBR sau al părții care a declanșat procedura disciplinară.

În competența Comisiei centrale intră ca instanță de fond în complet de 3 membri abaterile membrilor Consiliului UNBR și ale decanilor, iar ca instanță de recurs în complet de 5 membri contestațiile declarate de avocatul interesat, decanul baroului și de președintele UNBR împotriva deciziilor pronunțate de comisiile de disciplină ale barourilor.

Consiliul UNBR

Judecă în plen ca și instanță disciplinară recursurile declarate împotriva deciziilor pronunțate de Comisia centrală de disciplină. Din plenul Consiliului nu va  putea face parte cel care a săvârșit abaterea disciplinară.

După ce se pronunță o decizie de către Consiliul UNBR, aceasta este pusă în aplicare de către consiliul baroului în care avocatul este înscris.

Care sunt sancțiunile disciplinare care se pot aplica?

– mustrarea;

– avertismentul;

– amenda de la 50 la 500 lei care va fi venit la bugetul baroului. Avocatul în cauză va trebui să achite amenda în 30 de zile de la data rămânerii definitive a hotărârii disciplinare. Dacă nu se conformează și nu achită în maxim 30 zile, atunci va fi suspendat de drept din profesie până va plăti integral amenda;

– interdicția de a exercita profesia pe o perioadă de la 1 lună la 1 an;

– excluderea din profesie.

Care este procedura de desfășurarea a anchetei disciplinare și care sunt noutățile introduse prin Hotărârea Consiliului Uniunii Naționale a Barourilor din România (UNBR) nr. 769/2013?

Plângerea împotriva unui avocat se va adresa consiliului baroului unde este înscris acesta. Pot fi cazuri în care plângerea se referă la un avocat pensionar care încă își desfășoară activitatea, la un avocat incompatibil sau care s-a retras din profesie. Plângerea se va adresa baroului în care avocatul este sau a fost înscris.

După ce primește plângerea consiliul baroului va desemna un consilier pentru a efectua cercetarea disciplinară. Noutatea introdusă prin această Hotărâre este că în cazul abaterii disciplinare este considerată încălcare a îndatoririlor profesionale nu doar refuzul de a da curs convocării (așa cum era în vechea reglementare), ci și refuzul de a prezenta înscrisurile solicitate de organul de anchetă.

O altă noutate este cea referitoare la procedura de citare a avocaților în fața instanțelor disciplinare. Până la modificarea prin Hotărârea UNBR 769/2013 citarea se făcea prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire. În urma modificării s-a decis ca citarea să se facă prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire cu conținut declarat la sediul profesional principal al avocatului.

Dacă nu se va putea realiza citarea prin scrisoare recomandată, atunci citarea se va face potrivit regulilor din codul de procedură civilă (prin agent care îi va înmâna personal citația sau dacă nu găsește pe nimeni va pune citația în cutia poștală).

O altă modificare se referă la ședința instanței de judecată. După ce este citat, avocatul are obligația de a se prezenta personal în fața instanțelor disciplinare, dar poate fi asista de alt avocat în cursul ședinței. În vechea reglementare se prevedea că ședința nu este publică. Potrivit noilor modificări, se specifică clar că ședința nu este publică nici în etapa cercetării, nici a dezbaterilor în fond. Ceea ce se petrece în cadrul ședinței se consemnează într-o încheiere.

După ce se efectuează cercetările, consilierul desemnat va întocmi un referat scris în care va consemna faptele, probele administrate, poziția celui cercetat și propunerea privind soluționarea plângerii. Consilierul are obligația de  a efectua și de a înregistra acest referat la secretariatul decanului baroului/al UNBR în maxim 30 de zile de la primirea însărcinării.

După înregistrarea referatului, consiliul baroului sau al UNBR, după caz,va începe ancheta, sens în care poate convoca avocatul pentru a fi audiat.  După încheierea anchetei disciplinare, se va lua decizia care se va comunica avocatului.

Referitor la procedura de comunicare s-au produs anumite modificări. Astfel, decizia luată de consiliul baroului/UNBR se va comunica avocatului cercetat disciplinar în termen de 15 zile de la luarea deciziei prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire sau prin remitere directă cu luare de semnătură avocatului cercetat la sediul profesional pricipal al acestuia. În vechea reglementare nu exista prevederea de a comunica decizia la sediul profesional al avocatului.

Decizia se va comunica și persoanei care a făcut plângerea la domiciliul acesteia și către președintele UNBR.

De asemenea, în caz de abatere gravă, decanul poate solicita comisiei de disciplină suspendarea din profesie a avocatului conform dispozițiilor legale privind ordonanța președințială din Codul de Procedură Civilă. Era o modificare firească având în vedere noile dispoziții ale CPC în materia ordonanței președințiale. Potrivit acestor prevederi dacă se impune, în caz de urgență deosebită, judecarea se face în aceeași zi chiar și fără citarea părților.

Dacă avocatul este nemulțumit de soluția dată are dreptul să formuleze contestație împotriva deciziei disciplinare. În vechea reglementare exista termenul de recurs, care a fost înlocuit cu cel de contestație fiind doar o modificare de formă, nu de fond.

Potrivit noilor reglementări elementul de noutate este că această contestație are caracter devolutiv (adică permite transmiterea cauzei și a dreptului de a o judeca de la instanța inferioară la cea de grad superior care poate examina din nou și judeca în totalitate cauza  exercitând un control de legalitate). Concret constestația se depune și se înregistrează la secretariatul baroului/al UNBR și apoi este transmisă comisiei de disciplină care a pronunțat hotărârea care are obligația de a înainta întreg dosarul către instanța disciplinară competentă.

Hotărârea nr. 769/2013 a intrat în vigoare la 7 august 2013, astfel încât dispozițiile ei se vor aplica proceselor începute după această dată. Dacă existau procese privind abateri disciplinare începute înainte de 7 august 2013, ele se vor supune regulilor în vigoare la momentul la care au fost începute, adică nu se vor lua în considerare modificările aduse prin hotărârea 769/2013.

Modificările aduse clarifică anumite aspecte legate de procedura abaterii disciplinare și erau necesare având în vedere noile dispozițiile ale Codului de procedură civilă.

Despre avocați s-au scris și se vor mai scrie multe atât bune, cât și rele. Ca orice profesie liberală are organe de conducere care verifică respectarea regulilor din interiorul unei profesii. Și în cazul avocaților există linii clare trasate de lege și statut care trebuiesc respectate. Sigur că dacă un avocat greșește, suportă consecințele faptelor sale.

Ca orice cetățean are dreptul să fie asistat de un avocat care îi va susține cauza în cadrul ședinței în fața instanței disciplinare, pentru că dreptul la apărare este un drept fundamental prevăzut în Constituție. Vorba lui Valeriu Butunescu: “echitate. Oaia și lupul au drepturi egale asupra islazului.”