„Chelului, tichie de mărgăritar îi mai trebuie!” Aşa ne lipseşte şi nouă, românilor, un flux mai mare de publicitate la băuturile spirtoase. Desigur, unora le-ar prii să-şi vadă reclama la ţuica din producţia proprie pe toate gardurile şi pe toţi stâlpii oraşelor.

Băutorul nu aşteaptă vreo invitaţie specială pentru a călca pragul birtului. În schimb, reclama la alcool, mai ales când e prea multă, îl convinge treptat pe cel inocent, predispus a-i cădea în capcană, că un păhărel-două nu strică. Dimpotrivă, paharul plin nu poate fi decât de bun augur, fiindcă este promovat peste tot prin reclame. La primul pahar, omul bea vin! La al doilea pahar, vinul bea vin. La cel de-al treilea pahar, vinul îl bea pe om. La spirtoase, însă, nu mai vorbim de pahare. Ci de înghiţituri!

În conţinutul actual al Legii 148/2000 privind publicitatea se prevede, la art. 13^1 alineatul (1) că publicitatea la băuturile spirtoase- aşa cum sunt ele descrise în Normele pentru definirea, descrierea şi prezentarea băuturilor spirtoase- este permisă numai în cazul reclamelor răspândite prin intermediul presei scrise, al televiziunii şi radioului. E deja suficient! Mai are, oare, băutura nevoie de publicitate, în condiţiile în care se vinde mai ceva decât pâinea caldă?!

După numărul decalitrilor pe care îi toarnă românul anual pe pâlnia gâtului s-ar zice că publicitatea e de prisos! Cu ea sau fără ea, alcoolul e marfă vandabilă. Nu zăboveşte prea mult sticla pe raft! Zici că nu descindem din marele Burebista, care-a ordonat tăierea viilor pe tot cuprinsul Daciei… Parcă jumătate din români îşi trag obârşia mai degrabă de la strajnicul Setilă, ortacul lui Harap-Alb.

Sau poate regele Burebista a avut motivele sale pentru o aşa măsură drastică! Pe vremea aceea, numărul redus de băuturi alcoolice disponibile (doar bere şi vin!) nu impunea descrierea acestora în lege iar neajunsurile produse nu puteau egala ravagiile pricinuite de consumul contemporan de alcool distilat!

De la alineatul (2) al articolului invocat aflăm că difuzarea publicităţii în programele audiovizuale nu se realizează altfel decât conform Deciziei CNA nr. 254/2004 privind publicitatea, sponsorizarea şi teleshoppingul.

Aşa stau lucrurile, la momentul actual, în ceea ce priveşte mijloacele prin care băuturile spirtoase pot fi promovate. „E prea mult!”, ar spune adepţii abstinenţei, cei ce şi-ar dori ca publicitatea la alcool să fie desfiinţată.

 

Chemare la spirtoase

Chiar dacă în ţara noastră nu există un lobby puternic care să susţină  cauza interzicerii reclamei la băutură, pe alte meleaguri au existat tentative şi chiar reuşite, fie că vorbim despre o iniţiativă legislativă a fraţilor de peste Prut, fie că ne referim la state conduse într-un stil mai autoritarist, precum Rusia sau Turcia, care au oprit deja publicitatea la licorile bahice.

Pe de altă parte, producătorii din domeniu, dar şi statul român, care încasează bine din accize, s-ar putea simţi prejudiciaţi. Cert este că există şi pledoarii ori iniţiative care susţin ideea că publicitatea la alcool e insuficientă. Şi semeni de-ai noştri care militează pentru extinderea mijloacelor de promovare a consumului de alcool. „Cui prodest?” O întrebare foarte potrivită!

„Iată faptele!”, vom spune, precum Nae Ionescu, fără a avea pretenţia unei capacităţi similare şi de altfel greu de egalat, de a privi lumea prin lentila clară a obiectivităţii.

În luna lui Cireşar a fost înregistrată la Camera Deputaţilor, pentru dezbatere, o „propunere legislativă pentru modificarea art. 13 din Legea nr. 148/2000 privind publicitatea”. Nimic deosebit în titulatura proiectului, decât faptul că art. 13^1 este cel vizat, de fapt; şi nu art. 13!  Nu acelaşi lucru s-ar putea spune, însă, cu privire la conţinut dar şi la traiectul anterior pe care l-a urmat acest proiect. Să vedem, mai departe…

Din conţinutul caracterizat de o conciziune extremă al iniţiativei legislative rezultă că nu s-ar dori nimic mai mult decât modificarea art. 13^1 alin. (1) din Legea 148 privind publicitatea. Conform proiectului, publicitatea la băuturile spirtoase ar trebui să nu fie permisă doar prin intermediul presei scrise, al radioului, televiziunii, dar şi „prin intermediul ecranelor TV publicitare, poziţionate stradal, în mijloacele de transport în comun sau în orice alt loc public”.

Stai cu maşina la semafor, plictisit şi obosit, aşteptând ca becul cel verde să se aprindă… Deodată atenţia îţi este distrasă de-o reclamă! Pe ecranul imens din dreapta, fixat pe un pilon plantat pe spaţiul verde, apare o tânără apetisantă ce te îmbie cu o vodkă. Pântecele se mai satură, însă ochiul… niciodată.

Furat de privelişte, te laşi în voia unor vise ce te transportă altundeva. Şoferul din spate claxonează nervos! Revii la realitate, demarezi iritat, cu întârziere dar şi cu părere de rău. Insensibilul din spate n-o fi având şi el plăceri omeneşti? Sau nu i-o fi plăcut reclama? Nu ştie ce-i frumosul, clar!

Îţi promiţi să le faci în pofidă tuturor moraliştilor şi puritanilor, vineri seara, în club, când visul publicitar de adineauri va deveni realitate, cu ambele ingrediente. Bune şi reclamele astea! Te mai relaxează… Ce dacă promovează alcoolul? Că doar nu suntem islamici, să-nfierăm consumul său!

 

Îi ispitim şi pe copii?

În cazul aprobării proiectului, publicitatea la băuturile spirtoase nu va putea fi vizionată, aşa cum se afirmă, doar de către grupul ţintă: adulţii. I-ar putea atrage-n mrejele consumului şi pe aceia cărora, doar o porţie zilnică de coniac le-ar mai lipsi. Pe minori! Cum să-i protejăm? Prin limitatea prezentării de reclame la spirtoase pe ecranele publicitare exclusiv la intervalul 22,00-06,00, se pretinde!

Chipurile, copiii nu prea mai umblă pe străzi între aceste ore. În realitate, categoria cea mai expusă, adolescenţii, sunt ca păsările de noapte! În expunerea de motive se invocă faptul că publicitatea stradală efectuată prin intermediul ecranelor TV de mari dimensiuni este utilizată pe larg în state precum SUA, Israel, Olanda şi… Rusia. Doar că s-a văzut ce măsuri au fost luate în Rusia cu privire la publicitatea pentru alcool!

Da, publicitatea prin ecrane TV nu dăunează prin nimic… Dar numai dacă e la blugi, ceasuri ori automobile. Nu la alcool, produs ale cărui ispite, efecte nocive şi căutare nu mai au nevoie să fie descrise!

Se invocă şi faptul că românii văd în reclame, potrivit unui sondaj, un lucru util, ce-i ajută să fie mai informaţi cu privire la un produs sau altul. Vasăzică, celui care se întoarce acasă pe trei cărări i-ar putea fi de folos să ştie mai bine ce compoziţie are picătura care-i umple paharul şi-l face să dea pe dinafară…

Să fie o pălincă focoasă? Ori un coniac ce, adăugat la paharele date peste cap anterior, îţi stabileşte, pe loc, un culcuş confortabil în şanţul de pe marginea drumului? Depinde cine cumpără spaţiul publicitar şi ce-şi doreşte să promoveze! Băutorul înveterat nu face nazuri. Tărie să fie!

Iniţiatorul proiectului sesizează, totuşi, un aspect just, care însă nu anulează valabilitatea teoriei ce susţine că publicitatea la alcool ar trebui limitată cât mai mult. Autorul proiectului precizează că pe piaţa de profil subzistă o oarecare discriminare.

Despre ce este vorba? În concret, micii producători nu-şi pot permite publicitatea televizată. În schimb, ei şi-ar putea totuşi promova marfa prin intermediul ecranelor publicitare stradale, lucru pe care în acest moment legislaţia nu-l face posibil.

În calitate de cameră prim-sesizată, Senatul a respins proiectul de lege. O zi mai târziu, acesta a ajuns la Camera Deputaţilor, care are calitatea de cameră decizională, urmând a fi examinat în cadrul comisiilor permanente. Vom avea sau nu reclame la băuturi spirtoase pe ecrane stradale? Nu se poate spune cu certitudine decât că responsabilitatea acestei decizii, oricare ar fi ea, incumbă deputaţilor!

 

Guvernul şi-a spus deja părerea!

Încă din primele sale rânduri, Punctul de vedere al Guvernului începe descurajator pentru promotorii iniţiativei. Se precizează, la rubrica „Observaţii”, că dat fiind că-n România se consumă în medie cam 1,6 litri de alcool pur pe an, abuzul de alcool este o reală problemă. Bine că nu s-a calculat cantitatea de alcool consumată în medie pe cap de bărbat, mai ales la sate. Şi mai bine este că nu se pune-n practică principiul egalităţii între sexe în această ultimă privinţă. Femeile-s, din fire, mult mai ponderate!

Dar „situaţia nu e roză”, cum le place unora să zică, inclusiv primului-ministru, atunci când se referea, nu foarte demult, la investiţiile străine! Cum stăm, de fapt, la consumul de alcool, ne spune mortalitatea produsă de către ciroza hepatică. Dacă-n UE sunt 13 cazuri la 100 000 de locuitori, România concurează cu sârg la primele locuri, cu… 47 de cazuri la 100 000 locuitori. Suntem şi noi primii la ceva. Poate vom fi cândva şi la investiţiile străine atrase!

În Punctul său de vedere, Guvernul se referă la măsura stabilirii unui interval orar târziu (22,00-06,00) pentru difuzarea publicităţii stradale la băuturile cu alcoolemie mare, ca fiind insuficientă în sensul protejării unor categorii vulnerabile, precum adolescenţii.

Se consideră, totodată, că termenul de „ecran TV publicitar” poate stârni confuzii, întrucât e, mai degrabă, vorba despre o formă de publicitate outdoor, reglementată distinct de publicitatea televizată.

Ţinând seama de toate aceste date, sunt şanse destule ca proiectul legislativ să se împotmolească la Camera Deputaţilor. Adică să nu se metamorfozeze pe neaşteptate, devenind literă de lege!

Indiferent ce s-ar întâmpla, rămâne o constatare: mulţi dintre concetăţenii noştri nu se sfiesc să-şi facă din gură pâlnie şi din pântece damigeană, cu sau fără publicitate stradală pentru băuturile spirtoase.

Între consumul de alcool şi buzunarul gol este o legătură de tip cauză-efect. Acum ne dăm seama cât de valabilă este, pentru mulţi români, zicătoarea: „Foamea e soră bună cu setea!”