La această oră, se scrie istorie sau, mai bine zis, se lucrează la scrierea sa. Amendamentele proiectului vin şi pleacă, cunosc gloria adoptării, pentru ca apoi, după intense dezbateri mediatice, să fie respinse, se asudează, se trage cu dinţii, este o luptă cât se poate de crâncenă. Este vorba, bineînţeles, de proiectul de Constituţie, la care Comisia parlamentară lucrează deja de şase zile. Ce schimbări se propun, cum va arăta şi funcţiona ţara noastră după adoptarea noii Constituţii? Pe toate acestea vă invit să le descoasem în cele ce urmează…

 

Modificări esenţiale: despre regionalizare şi despre separaţia puterilor în stat

După cum ştim, motivul pentru care s-a pornit pe drumul modificării constituţionale este noua organizare administrativ-teritorială, pe care, se pare, o vom adopta de la finele anului acestuia: împărţirea teritoriului în 7 regiuni, în condiţiile în care judeţele, ca subdiviziuni ale regiunilor, vor fi menţinute. Amendamentele ce introduc noţiunea de regiune, şi care instituie Consiliul Regional, ca autoritate ce guvernează activitatea consiliilor judeţene, au fost deja adoptate. Dar nu pe aceste amendamente se dau lupte grele (culmea, că ele sunt raţiunea pe care s-a fundamentat ideea unei noi Constituţii). În plus, deja ne-am obişnuit şi am cam acceptat ideea regionalizării, având în vedere că deja ne-am implicat în discuţiile şi revendicările pentru viitoarele capitale de regiuni.

Prea puţin par să ne intereseze alte modificări, de o importanţă cel puţin la fel de mare, ce se discută în cadrul Comisiei. Cum ar fi faptul că Preşedintele a fost înlăturat explicit din rândul deţinătorilor puterii executive. Astfel, conform viitorului articol 1 alineat (4), “puterea executivă este reprezentată de Guvern şi de celelalte organe de specialitate ale administraţiei publice centrale”, funcţia Preşedintelui fiind, aşadar, limitată, în mare parte, la rolul de reprezentare a statului.

De asemenea, libertatea Preşedintelui de a desemna  primul-ministru a fost restrânsă: conform viitorului articol 103 alin.(1), Preşedintele va trebui să desemneze drept candidat pentru funcţia de prim-ministru pe reprezentantul partidului sau alianţei care a obţinut numărul cel mai mare de mandate la alegeri; dacă nu reuşeşte astfel să investească Guvernul, pe reprezentantul partidului imediat următor, după criteriul numărului de mandate obţinute, sau, în cele din urmă, desemnarea premierului se va face din partea unei Comisii ce deţine majoritatea absolută în Parlament. În final, dacă toate metodele dau greş, Preşedintele poate dizolva Parlamentul. Aceste schimbări sunt radicale, eliminând, practic, rolul de mână dreaptă, aleasă după criterii şi convingeri proprii, pe care premierul îl avea faţă de Preşedinte. Ar mai fi de adăugat că mandatul prezidenţial a fost, de asemenea, redus la 4 ani.

Referitor la funcţia de reprezentare, a fost aprobat un amendament ce vine să pună capăt discuţiilor despre cine trebuie să ne reprezinte la anumite reuniuni internaţionale: “Preşedintele României reprezintă statul român la reuniunile UE având ca temă relaţiile externe ale UE, politica de securitate comună şi modificări ale tratatelo constitutive ale UE”.

 

Parlamentul unicameral, mărul discordiei

“O soţietate fără prinţipuri, va să zică că nu le are”. În mod curios, unul din amendamentele care a fost respins fără îndelungi discuţii prealabile (ce au avut loc în cazul altor amendamente, de o greutate, poate, mai mică) este cel ce stabilea instituirea Parlamentului unicameral. Aceasta, în condiţiile în care, în cadrul referendumului din 2009, poporul şi-a exprimat opţiunea pentru un astfel de Parlament.

Tot în spiritul lui Caragiale sunt şi motivele invocate în dezbaterile pe amendament, pentru susţinerea Parlamentului bicameral. Ele încep cu faptul că un Parlament mare şi puternic este (neapărat!) unul democratic, continuă cu faptul că referendumul din 2009 a fost neconstituţional, deoarece poporul nu a fost consultat în prealabil ( dar nici acum nu este!!!), şi culminează într-o argumentare care poate fi parafrazată în felul următor: Parlamentul bicameral este justificat în condiţiile regionalizării, ori voinţa poporului trebuie respectată. Dar voinţa poporului cu privire la regionalizare nu a fost încă exprimată, tocmai acest lucru se pregăteşte!

Ca şi cum lucrurile nu ar fi fost suficient de complicate, Preşedintele anunţă că, dacă acest amendament va trece de Parlament în această formulă, el va prelua iniţiativa unui nou referendum, care să consulte din nou voinţa poporului cu privire la Parlamentul unicameral.

Fără a încerca să luăm partea nimănui, la o analiză sumară a principiilor dreptului constituţional, aflăm că Parlamentul bicameral este o structură gândită pentru statele federale, ca SUA sau Germania, în care o Cameră superioară este formată din reprezentanţii statelor componente, iar cealaltă Cameră reprezintă interesele populaţiei în general. A compara regionalizarea  cu ceea ce înseamnă federalismul este o afirmaţie ce dă greş nu doar juridic, ci şi logic. Un stat unitar nu are nevoie de un Parlament bicameral, iar o simplă reorganizare teritorială nu îl justifică nicidecum.

 

Referendumul nostru cel de toate zilele

Cum referendumul a devenit, în ultima perioadă, un aspect cotidian al existenţei noastre, noua Constituţie nu poate să nu îi  aducă unele modificări.

În primul rând, un referendum va fi valabil dacă la acesta participă cel puţin 30% din numărul persoanelor înscrise pe listele electorale. Această modificare miroase a vară, mai exact, a vara trecută, când problema cvorumului pentru validitatea referendumului a fost descusută timp îndelungat…

De asemenea, Preşedintele României sau un număr de cel puţin 250.000 de cetăţeni cu drept de vot pot cere poporului să îşi exprime voinţa cu privire la probleme de interes naţional, cu excepţia celor cu privire la revizuirea Constituţiei. Iniţierea referendumului va trebui, însă, să fie aprobată de Parlament, prin hotărâre adoptată cu votul majorităţii membrilor săi. Se pare, deci, că experienţa referendumului nu ne va lipsi nici în viitor.

Dar iată, un amendament ce pare să nu fie în spiritul majorităţii celorlalte adoptate (în sensul că este mai puţin parlamentarist): cu privire la suspendarea, respectiv demiterea Preşedintelui, dacă referendumul de demitere este valid, iar propunerea de demitere nu întruneşte majoritatea de 50+1 din voturile valabil exprimate la referendum, Parlamentul va fi dizolvat, urmând ca în 45 de zile calendaristice să se organizeze alegeri parlamentare anticipate. Această prevedere încearcă să descurajeze iniţiativele prea dese de suspendare şi demitere a Preşedintelui, de care nu putem spune că suntem străini…

 

În centrul atenţiei – amendamentul cu privire la căsătorie

În contextul în care enorme schimbări în actuala organizare statală, care privesc în mod direct forma de guvernământ a statului nostru, sunt puse pe masa de discuţii, de departe, cel mai discutat şi mediatizat amendament a fost cel cu privire la …căsătorie. Nu din întâmplare, acesta a avut şi cel mai sinuos traseu: adoptat la început, stârnind elogii, pe de o parte, şi proteste, de partea cealaltă a baricadei, amendamentul ce definea căsătoria ca “uniunea liber consimţită între un bărbat şi o femeie” a fost respins. Aşadar, constituţional vorbind, va rămâne deschisă posibilitatea legalizării căsătoriei între persoanele de acelaşi sex.

De fapt, şi în condiţiile în care amendamentul ar fi aprobat, o asemenea dispoziţie constituţională nu ar împiedica modificarea Codului Civil şi reglementarea parteneriatului civil. Care poate fi, în final, o căsătorie în miniatură, ce nu ar include în denumirea sa termenul asupra căruia Biserica îşi reclamă drepturile. Diferenţa majoră între cele două s-ar face cu privire la (in)existenţa dreptului de adopţie. Oricum, ce este clar este că sunt mai multe şanse, în acest moment, ca articolul constituţional actual referitor la căsătorie să rămână nemodificat.

 

Concluzii? Dacă se poate…

Privind în ansamblu procesul de modificare al Constituţiei, nu putem să ignorăm o regretabilă concluzie: faptul că nu avem încă exerciţiul democraţiei, şi că va mai dura până ce îl vom avea. Este de neconceput ca legea fundamentală a unei ţări să conţină dispoziţii contrare voinţei exprese, exprimate în cadru organizat, a poporului.

Cum, de asemenea, spiritul democratic dictează ca orice modificare radicală din cadrul unei ţări să fie supusă dezbaterii şi informării publice. Lucru ce nu s-a făcut, în condiţiile în care, la începutul acestui an, am fost informaţi că, până la sfârşitul său, va trebui să “ne regionalizăm.”

De asemenea, nici această migrare, dinspre o republică semiprezidenţială spre una cu un pronunţat caracter parlamentar, nu este echitabil a fi făcută fără a fi supusă unei minime dezbateri. Este adevărat că vorbim, momentan, de un proiect de Constituţie, ce nu a fost încă aprobat de Parlament, şi nici adoptat de popor. Dar acesta din urmă va trebui să voteze textul integral, fără posibilitatea de a-şi exprima opinia pe fiecare amendament în parte şi, în mod sigur, fără a-i cunoaşte prea bine conţinutul. În tot acest context, nu putem să nu ne întrebăm: pentru cine şi în interesul cui este modificată Constituţia?