Biletul la ordin, un instrument de plată util


 

bilet ordin

În momentul în care ai afacerea ta, una dintre regulile de aur pentru a supraviețui concurenței este să îți respecți cuvântul dat partenerilor de afaceri, altfel pe viitor vei fi sancționat.

Când și-a deschis afacerea de vânzare a pieselor auto domnul T. era destul de reticent față de firmele care îi ofereau un bilet la ordin în schimbul mărfii cumpărate de la el. Chiar i-a refuzat pe câțiva, pentru că nu înțelegea care este mecanismul după care funcționează acest instrument de plată și sufla și în iaurt de frică să nu fie înșelat.

În momentul în care valul crizei l-a cuprins și pe domnul T. acesta a înțeles că selecția pe care o făcea partenerilor de afaceri pe criteriul ori îmi plătești cash, ori nu încheiem afacerea, l-ar putea duce spre faliment, m-a rugat să îi povestesc mai multe despre “misteriosul”  instrument de plată.

Ce este și cum reglementează legea biletul la ordin?

Ca și instrument de plată a fost reglementat de legiuitor încă din 1934, însă a suferit mai multe modificări de atunci și până azi. Scopul apariției sale a fost acela de a asigura o cât mai  bună funcţionare a relaţiilor de plăţi între părți pentru a se elimina riscurile de neplată.

Biletul la ordin este un înscris prin care emitentul, numit și debitor, își asumă obligația de a plăti altei persoane, numite beneficiar sau creditor, o anumită sumă de bani la o dată stabilită numită scadență și într-un loc determinat.

Ce mențiuni obligatorii trebuie să cuprindă biletul la ordin?

Mențiunile obligatorii sunt: denumirea de bilet la ordin, data emisiunii, scadența (data la care trebuie făcută plata), menționarea obligației personale și necondiționate de a plăti suma de bani, numele beneficiarului, semnătura emitentului, locul de plată.

Biletul la ordin se naște la inițiativa debitorului fiind o promisiune de a plăti creditorului ceea ce îi datorează. Pentru a utiliza biletul la ordin părțile trebuie să se afle într-o relație contractuală. De exemplu un cumpărător achiziționează piese auto de la domnul T. și în momentul în care i se livrează marfa emite în beneficiul vânzătorului care este domnul T. un bilet la ordin. Domnul T. poate, din momentul scadenței, să depună acest document de plată fie la banca sa, fie la banca cumpărătorului, pentru a încasa suma respectivă.

Vânzătorul își asumă riscul de neplată din partea cumpărătorului, astfel încât biletul la ordin este des folosit atunci când partenerii de afaceri se cunosc și au încredere unul în celălalt. Dacă prin emiterea acelui bilet la ordin creditorul este indus în eroare pentru a se obține un folos material injust de către debitor și i se cauzează o pagubă, atunci emitentul biletului la ordin (debitorul) săvârșește infracțiunea de înșelăciune în convenții.

Dacă creditorul este indus sau menținut în eroare cu prilejul încheierii sau executării unui contract prin prezentarea faptului că debitorul are acoperire în cont pentru acel bilet la ordin, debitorul săvârșește infracțiunea de înșelăciune, dacă se dovedește că fără inducerea în eroare a creditorului acesta nu ar fi acceptat acel bilet la ordin. Pentru existența acestei infracțiuni trebuie dovedită intenția debitorului în producerea faptei.

Ce înseamnă bilet la ordin girat?

Girul este semnătura de pe biletul la ordin prin care proprietarul titlului dispune plata sumei prevăzute în document către o anumită persoană la o anumită dată. Prin girare se garantează plata datoriei către creditor. Prin această operațiune de girare posesorul titlului (girantul) transferă altei persoane (giratar) printr-o declarație scrisă și trecută pe biletul la ordin toate drepturile ce decurg din acel titlu. Girul este necondiționat și se referă la toată valoarea biletului la ordin. Practic, giratarii se angajează să achite datoriile scadente ale unui terț dacă acesta din urmă nu o poate face.

Ce înseamnă bilet la ordin avalizat?

Prin avalizare se oferă o garanție a îndeplinirii obligației asumate de către unul dintre semnatarii biletului la ordin. Practic, biletul la ordin este semnat de debitor (emitent) și de încă o persoană (terț garant) care se numește avalist. Prin semnarea biletului la ordin avalistul își asumă obligația de plată la fel ca emitentul, obligându-se să achite suma din biletul la ordin dacă la scadență emitentul nu face acest lucru. Avalistul poate fi o persoană fizică sau o persoană juridică.

Concret, dacă la scadență, biletul la ordin nu este plătit către beneficiar, el este învestit de instanță cu formulă executorie și apoi se trece la executarea silită a emitentului sau a avalistului pentru suma care trebuie plătită. Sunt cazuri în care o parte din sumă este recuperată prin executare silită de la emitent și o parte de la avalist.

Avalul este o garanție autonomă și independentă prin care cel care intervine (avalistul) întărește încrederea în acel bilet la ordin și se obligă solidar cu emitentul la plată.

Pentru a fi valabil avalul trebuie să cuprindă:

a) în clar, numele și prenumele persoanei fizice sau denumirea persoanei juridice ori a entității care se obligă;

b) semnatura olografă a persoanei fizice, respectiv a reprezentanților legali sau a împuterniciților persoanelor juridice care se obligă ori a reprezentanților sau împuterniciților altor categorii de entități care utilizează astfel de instrumente.

Caz practic

Biletul la ordin emis de societatea X către societatea Y a fost semnat de domnul A. Societatea X nu a onorat la scadență biletul la ordin și după ce a primit somația de executare a făcut opoziție la executare (a contestat executarea). Motivul principal a fost acela ca domnul A. care a semnat biletul la ordin din partea societății X nu avea mandat să facă acest lucru, motiv pentru care biletul la ordin ar fi nul.

Potrivit legii, biletul la ordin este nul doar dacă este lipsit de semnătura emitentului, a reprezentatului legal al acestuia. În cazul de mai sus biletul la ordin emis de societatea X a fost semnat de domnul A și poartă ștampila societății X. Faptul că domnul A nu avea mandat să facă acest lucru semnând biletul la ordin, nu atrage nulitatea lui. Prin semnarea biletului la ordin practic domnul A. se obligă alături de societatea X la plată, dobândind calitatea de avalist.

Potrivit legii, pentru a asigura libera circulație a biletului la ordin și încrederea în valabilitatea acestuia, legea nu sancționează ca fiind nul un bilet la ordin semnat de o persoană ce nu are mandat în acest sens din partea societății, ci obligă persoana semnatară să răspundă în aceeași măsură ca societatea emitentă (în speță societatea X).

Avantajul folosirii biletului la ordin este că la scadență devine titlu executoriu și dacă debitorul nu achită de bunăvoie se procedează la executarea silită a acestuia.

Domnul T. a înțeles cum funcționează biletul la ordin și a înțeles că legiuitorul l-a creat special pentru a-i ajuta pe partenerii de afaceri să evite riscurile de neplată. De acum încolo nu îi va mai refuza pe cei care îi oferă acest instrument de plată, dar întâi îi va verifica să vadă dacă sunt solvabili! În viață paza bună, trece primejdia rea!