Iată că a venit și primăvara cu inconfundabilul miros de zambile, frezii și lăcrămioare. O dată cu ea întreaga natură s-a trezit la viață. Chiar și noi oamenii vrăjiți de mirosul de pământ reavăn și de razele timide ale soarelui ce încep să ne mângâie, începem să ne facem planuri pentru vacanța ce va veni. Unii vor să plece în vacanță de Paște, alții caută cele mai bune oferte pentru sezonul estival.
Ideea este că la orizont se întrezărește vacanța. Copiii se bucură cel mai tare de zilele de vacanță, vorba cântecului „ce mică-i vacanța mare și ce dor mi-a fost de ea…” Dar ce se întâmplă când planurile de vacanță pot fi compromise din diferite motive: lipsa pașaportului valabil, lipsa acordului celuilalt părinte acolo unde se impune etc.? De regulă, minorul nu poate părăsi teritoriul țării fără acordul scris al părintelui care nu-l însoțește în respectiva călătorie.
Care sunt cazurile în care minorul poate pleca în străinătate doar cu unul dintre părinți, dar cu acordul dat de celălalt părinte?
Cazul 1. Părinții sunt căsătoriți și minorul pleacă în străinătate doar cu mama/tata. În acest caz, este necesară declarația notarială dată de celălalt părinte prin care își manifestă acordul cu privire la călătoria copilului, specificând în declarație statul unde va pleca copilul, persoana care îl va însoți, durata și scopul călătoriei. În acest caz, minorul trebuie să aibă un pașaport valabil. După ce împlinește 14 ani poate călători pe baza cărții de identitate în țările care acceptă acest lucru.
Cazul 2. Părinții sunt divorțați și potrivit legii copilul a fost încredințat mamei, dar ambii părinții au custodia asupra copilului, atunci este necesar acordul tatălui pentru efectuarea acelei călătorii. În acest caz, pentru a pleca din țară minorul însoțit de mamă va arăta declarația notarială a tatălui, hotărârea de divorț definitivă și revocabilă a părinților și pașaportul sau cartea de identitate, după caz.
Dacă tatăl refuză să își dea acordul, atunci mama se poate adresa instanței de judecată cu o cerere în care să solicite să se pronunțe o hotărâre care să suplinească acordul tatălui. Dacă instanța vă acceptă cererea, atunci când plecați cu minorul veți prezenta sentința de divorț și cea care suplinește acordul celuilalt părinte.
Care sunt cazurile în care minorul poate pleca în străinătate doar cu unul dintre părinți, dar fără acordul dat de celălalt părinte?
Cazul 1. Părinții sunt divorțați și copilul a fost încredințat mamei. Potrivit vechiului Cod Civil, custodia se exercita doar de părintele căruia i-a fost încredințat copilul, astfel încât dacă divorțul s-a pronunțat anterior datei de 01.10.2011 (data intrării în vigoare a Noului Cod Civil), nu este necesar acordul tatălui pentru a călători în străinătate. Mama face dovada cu sentința de divorț definitivă și irevocabilă că i s-a încredințat copilul și este părinte cu drepturi depline, neavând nevoie de niciun acord al tatălui.
Cazul 2. Situația nefericită în care unul dintre părinți a murit, caz în care părintele în viață este singurul îndreptățit să decidă cu privire la minor, existând o imposibilitate obiectivă de a obține acordul din partea celuilalt părinte. Pentru a pleca în călătorie cu minorul părintele trebuie să prezinte certificatul de deces, lucru care acoperă lipsa acelei declarații.
Cazul 3. Împrejurarea în care unul dintre părinți este decăzut din drepturile părintești sau declarat dispărut, caz în care dovedind cu acte situația de mai sus (decăderea din drepturi, respectiv dispariția), unul dintre părinți poate călători cu minorul în străinătate fără acordul celuilalt părinte.
Cazuri aparte
Sunt situații în care minorul trebuie să plece în străinătate pentru a urma un tratament medical pe care nu îl poate face în România și fără acest tratament viața sa ar fi în pericol. În această situație, pentru efectuarea călătoriei în afara granițelor țării, trebuie prezentate documente doveditoare în acest sens, emise sau avizate de autoritățile medicale române. Din aceste acte trebuie să rezulte perioada și statul sau statele în care urmează să se acorde tratamentul medical respectiv, chiar dacă nu există acordul ambilor părinți, al celuilalt părinte, al părintelui supraviețuitor sau al reprezentantului legal.
O altă situație des întâlnită este cea în care minorul se deplasează pentru studii sau concursuri oficiale, sens în care trebuie să prezinte documente corespunzătoare, din care să rezulte perioada și statul sau statele în care se vor desfășura aceste studii sau concursuri, chiar dacă există doar acordul unuia dintre părinți.
Declarațiile menționate mai sus se redactează în două exemplare: un exemplar al declarației îl păstrează însoțitorul minorului, iar celălalt exemplar însoțește pașaportul copilului. Declarația se întocmește fie în țară la un notar public, fie în străinătate la misiunile diplomatice sau oficiile consulare ale României. Toate declarațiile indiferent de locul unde sunt întocmite trebuie să cuprindă scopul și durata deplasării, ruta până în statul de destinație, să precizeze dacă minorul va rămâne în acel stat, dacă va sta la o anumită persoană sau dacă se va reîntoarce în România însoțit de o altă persoană decât cea cu care a plecat.
Înainte de a pleca din țară este bine să vă luați toate documentele necesare pentru a putea avea o călătorie fără griji și pentru a vă putea bucura de vacanța mult așteptată. Rațiunea pentru care legiuitorul a stabilit aceste reguli este aceea de a proteja minorul, de a evita situațiile de răpire și trafic de persoane. Cu siguranță mulți vă aflați într-una dintre situațiile descrise mai sus. Cunoscând îndeaproape prevederile legii legate de călătoria în străinătate cu copilul, veți evita multe situații neplăcute ce se pot ivi. Este o vorbă care spune că „un om informat face cât doi.”