Înainte de a dezbate problema apărării drepturilor nepatrimoniale pe latură civilă, trebuie menționat faptul că dispoziţiile Codului penal actual care incriminau faptele de insultă şi calomnie, au fost abrogate prin art.I pct.56 din Legea nr.278/2006. Această informație trebuie reținută cu precădere, însă vă invit să observați conținutul acestor infracțiuni abrogate și care este paradoxul din justiție pe această temă ce a dăinuit vreme de aproximativ patru ani.

• Conform art. 205 C. pen., insulta constituia ,,atingerea adusă onoarei şi reputaţiei unei persoane prin cuvinte, prin gesturi sau prin orice alte mijloace, ori prin expunerea la batjocură”.
• Conform art. 206 C. pen., calomnia constituia ,,afirmarea sau imputarea în public, prin orice mijloace, a unei fapte determinate privitoare la o persoană, care, dacă ar fi adevărată, ar expune acea persoană la o sancţiune penală, administrativă sau disciplinară, ori dispreţului public”.

Pe 18 ianuarie 2007, Curtea Constituţională a decis că dispoziţiile art.I pct.56 din Legea nr.278/2006 referitoare la abrogarea articolelor 205, 206 si 207 din Codul penal sunt neconstituţionale.

În urma publicării acestei decizii a Curţii Constituţionale, în jurisprudenţă, această situaţie a fost interpretată diferit de către organele judiciare. Unele parchete şi instanţe au concluzionat că infracţiunile de insultă şi calomnie sunt în continuare incriminate, iar alte parchete şi instanţe au apreciat că aceste infracțiuni nu sunt incriminate.

Astfel, în țărișoara noastră, au fost date soluţii întemeiate pe articolul 10, litera b din Codul de procedură penală respectiv: fapta nu este prevăzută de legea penală, dar şi soluţii de condamnare.

Pe data de 25 august 2010,  Procurorul General al României, a promovat un recurs în interesul legii, în vederea lămuririi și stabilirii consecinţelor deciziei Curţii Constituţionale nr. 62 din 18 ianuarie 2007 privind neconstituționalitatea articolelor 205, 206 si 207 din Codul penal.

Pe data de 18 octombrie 2010, Secţiile Unite de la instanţa supremă au dezbătut recursul în interesul legii și au hotărât că infracţiunile de insultă şi calomnie nu trebuie reincriminate. Prin această decizie obligatorie s-a pus capăt caracterul neunitar al jurisprudenţei și s-a deschis în sfârșit calea către o  aplicarea unitară a legii în această materie.

Dacă ai fost insultat sau calomniat și țineți la orgoliul dvs. atât de mult încât nu puteți trece peste așa ceva, puteți intenta un proces civil împotriva persoanei care v-a jignit.

Înainte de a deschide un proces civil:

• Trebuie să știți că puteți apela și la prevederile art. 3 pct. 1 din Legea nr 61/1991 privind sancţionarea faptelor de încãlcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice. Conform articolului menționat, săvârşirea în public de fapte, acte sau gesturi obscene, proferarea de injurii, expresii jignitoare sau vulgare, ameninţări cu acte de violenţă împotriva persoanelor sau bunurilor acestora, de natură să tulbure ordinea şi liniştea publică sau să provoace indignarea cetăţenilor ori să lezeze demnitatea şi onoarea acestora sau a instituţiilor publice sancționează cu amendă cuprinsă între 200 si 1000 lei;

• Trebuie să analizați situația și să observați dacă puteți dovedi ceea ce susțineți. Indicat ar fi să aveți martori.

• Să luați în calcul prevederile art. 15 lit. f ind. 1 din legea 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, astfel, “stabilirea și acordarea de despăgubiri pentru daunele morale aduse onoarei, demnității sau reputației unei persoane fizice” sunt scutite de taxe judiciare de timbru.

• Să observați dacă sunt îndeplinite condițiile generale ale raspunderii civile delictuale:

              a)      existența prejudiciului;

              b)      existența faptei ilicite;

              c)      existența raportului de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu;

             d)       Existența vinovăției.

Noul Cod civil, care a intrat în vigoare la 1 octombrie 2011, prevede faptul că orice persoană are dreptul la libera exprimare, însă această libertate cunoaşte o serie de limitări pentru a nu se aduce atingere vieții private. Pentru a proteja dreptul la viaţă privată şi dreptul la imagine, Noul Cod enumeră în art. 74 acele acţiuni care ar aduce atingere vieţii private: înregistrările audio/video în spaţiul privat, anchetele despre viaţa privată, interceptările telefonice fără acord, difuzarea de informaţii şi dezbateri privind viaţa personală, fără acordul persoanei în cauză.

Reglementările din noul Cod civil cu privire la dreptul la libera exprimare (art. 70), dreptul la viața privată (art. 71), dreptul la demnitate (art.72), dreptul la propria imagine (art.73) nu au un caracter de noutate absolută. De exemplu, în Constituţie la art. 30 se prevedea și încă se prevede că libertatea de exprimare nu poate prejudicia demnitatea, onoarea, viaţa particulară a persoanei şi nici dreptul la propria imagine.

Se poate spune că reglementările din noul Cod civil reprezintă o codificare a numeroaselor decizii ale instanţelor româneşti şi ale CEDO, în ceea ce priveşte procesele dintre jurnalişti şi persoane publice și nu numai ce au avut loc în ultimii 22 de ani în România.

Articole de care te poți folosi în motivarea acțiunii civile:

Noul Cod civil, prin dispozițiile prevăzute de articolele 252 – 257  încearcă să asigure un echilibru între două drepturi în egală măsură garantate prin Constituție cât și prin Convenția Europeană a Drepturilor Omului, respectiv: dreptul la libera exprimare și dreptul la respectarea vieții private.

Art. 252 intitulat ocrotirea personalităţii umane, prevede că orice persoană fizică are dreptul la ocrotirea valorilor intrinseci fiinţei umane, cum sunt viaţa, sănătatea, integritatea fizică şi psihică, demnitatea, intimitatea vieţii private, libertatea de conştiinţă, creaţia ştiinţifică, artistică, literară sau tehnică.

Necesitatea unei astfel de reglementări a fost datorată în primul rând de dezincriminarea faptelor de insultă și calomnie prin lărgirea dreptului la liberă exprimare dar și de concepția de la nivel european în sensul că dreptul la viață pivată este un drept absolut și intangibil.

Pentru unii dintre justițiabili, demn de luat în calcul ar fi art. 253 din NCC care prevede faptul că persoana prejudiciată poate cere despăgubiri sau, după caz, o reparaţie patrimonială pentru prejudiciul, chiar nepatrimonial, ce i-a fost cauzat, dacă vătămarea este imputabilă autorului faptei prejudiciabile. În aceste cazuri, dreptul la acţiune este supus prescripţiei extinctive.

De asemenea, conform art. 255 din NCC, orice persoană care se consideră vatămată în dreptul său la demnitate sau viață privată va putea solicita instanței de judecată luarea unor măsuri provizorii sub aspectul conservării probelor. Luarea acestor măsuri cu caracter provizoriu pot fi dispuse de către instanța de judecată doar dacă se face dovada că atingerile aduse drepturilor reclamate privesc acțiuni ilicite actuale și iminente iar consecințele continuării acestor acțiuni va duce la crearea unui prejudiciu greu de reparat.

Ce sunt daunele morale și când se acordă

Daunele morale sunt acordate cu titlu de sancțiune. Ele sunt despăgubiri menite realmente să-l penalizeze pe pârâtul vinovat de atingerile grave aduse imaginii reclamantului și, în acelasi timp, să se constituie într-un avertisment sever pentru cei care ar intenționa, în viitor, să aducă atingeri dreptului la imagine al reclamantului.

În privinţa criteriilor de stabilire a despăgubirilor, acestea se stabilesc prin apreciere, în raport cu consecinţele negative suferite de victimă pe plan fizic şi psihic, importanţa valorilor lezate, măsura în care au fost lezate aceste valori, intensitatea cu care au fost percepute consecinţele vătămării, măsura în care i-a fost afectată situaţia familială, profesională şi socială.

Curtea Europeană a Drepturilor Omului, prevede faptul că despăgubirile trebuie să prezinte un raport rezonabil de proporţionalitate cu atingerea adusă reputaţiei, având în vedere, totodată, gradul de lezare a valorilor sociale ocrotite, intensitatea şi gravitatea atingerii adusă acestora.

O speță relevantă în domeniu

Reclamanta l-a chemat în judecată pe pârât, solicitând instanţei ca, prin hotărârea ce se va pronunţa, pârâtul să fie obligat la plata unor daune morale de 50 000 lei şi la suportarea de către acesta a costului publicării în trei cotidiene naţionale a hotărârii. În motivarea cererii, reclamanta a arătat că în urma publicării de către pârât în cotidianul N. a editorialului „O doamnă căreia i-am putea spune: Fă!”, i-au fost prejudiciate grav demnitatea, onoarea şi reputaţia.

Tribunalului Bucureşti a admis acţiunea şi l-a obligat pe pârât la plata către reclamantă a sumei de 5.000 de lei daune morale, precum şi la suportarea de către acesta a costului publicării în trei cotidiene naţionale a hotărârii irevocabile.

Ulterior, Curtea de Apel Bucureşti a menţinut soluţia instanţei de fond, însă ambele părți au declar recurs. Curtea Supremă de Justiţie a respins recursul pârâtului şi a admis recursul reclamantei, majorând cuantumul daunelor morale la 40.0000 lei.

Cu toate că legislaţia naţională nu recunoaşte precedentului judiciar calitatea de izvor de drept, se impune să remarcăm că instanţele naţionale îşi întemeiază, de cele mai multe ori, considerentele hotărârii pe decizii ale Curţii Europene care constituie izvor de drept, făcând parte din legislaţia internă odată cu ratificarea Convenţiei.

Dacă te afli în situații nu prea prietenoase cu anumite persoane și s-a ajuns la proferarea de insulte sau calomnii, poți apela la prevederile art. 3 pct. 1 din Legea nr 61/1991, fie la instanța de judecată. Însă, nu trebuie ignorată nici urmatoarea afirmație, cel puțin din punct de vedere teoretic și filozofic: ”Primul om care a preferat sa înjure în loc să dea cu piatra poate fi considerat inventatorul civilizației” (Sigmund Freud).