Sistemul defectuos sau nepăsarea politicienilor a trezit opinia publică să militeze energic pentru schimbarea unei legi atât de vitale cum este cea a adopţiei? Greu de imaginat ce luptă crâncenă are de dus un copil nedorit în România încă de la naştere până în fericitul moment când o familie îi va scrie decisiv destinul. Şi nu e doar lupta cu el însuşi sau contra vieţii, e zadarnica luptă contra unei legi ce părea să-i reprime dreptul la zâmbet şi la speranţă.
O viaţă fără un surâs, fără o mustare călduroasă, o existenţă dezolantă petrecută între sute de suflete fără şansă de scăpare, vise reprimate între pereţi mizerabili şi goi, voci autoritare şi sinistre. Mă simt prizonier al adulţilor critici şi nemiloşi, care mă privesc ca un produs dintr-un supermarket cu zeci de alte produse la fel şi care nu pot uimi nicidecum prin ambalaj, ci doar prin licărul tânguitor din privire… Sunt al nimănui, abandonat, renegat, nedorit, Eu, copilul fără mamă şi fără tată. Poate am avut doar ghinionul să mă nasc într-o ţară mai aridă ca un deşert, un ţinut al nedreptăţii şi al dezordinii sociale, numit sec România.
Legea 273/2004 sau legea adopţiei, a fost modificată substanţial anul trecut în aprilie în urma unei campanii mediactice, energic susţinută de presă, care pare să fi deschis în cele din urmă urechile şi inimile ″mai marilor ţării″. Printre principalele doleanţe s-au numărat atunci desfiinţarea centrelor mamut şi mutarea copiilor în familii adoptive sau angajate. Poate că Dumnezeu a zâmbit în sfârşit şi celor 60.000 de copii abandonaţi, sau, poate că mai există în noi o urmă de umanitate. Campania s-a bucurat de un succes neaşteptat, strângând laolaltă emoţia a peste 75.000 de români, care a devenit, astfel, o voce cu rezonanţă, materializată în proiect de lege pe masa autorităţilor competente.
Bătuţii de soartă, captivi în suflete de adult, au putut pentru întâia oară să spere că cineva se va uita în sfârşit la ei, fără a fi triaţi strategic şi inuman de sistem. De ce unii dintre ei au fost nevoiţi să renunţe din start la a mai visa la un cămin călduros? E vina mentalităţii sau a organismelor pe mâna cărora sunt plasaţi? Acest fapt a fost determinat şi de greşita concepţie, depăşită de altfel, cum că copii mari sau cu dizabilităţi nu reprezintă o bună oportunitate pentru o adopţie de succes. Dar ce putere au oamenii să decidă destinul unui seamăn, să îl pecetluiască într-o sentinţă irevocabilă şi rece cu titlul INAPT?
Principalele cauze care îngreunează şi în prezent procesul adopţiei
Deşi noua lege a adus vizibile îmbunătăţiri modului în care un copil instituţionalizat poate depăşi barierele formaliste ale sistemului, ajungând în cele din urmă în sânul unei familii, există incă numeroase dificultăţi în ceea ce priveşte atingerea unui nivel optim de funcţionare al adopţiei. Printre problemele actuale de dificultate se numără personalul insuficient sau necalificat din cadrul serviciilor publice de asistenţă socială, care tergiverseză adopţia prin dosare efectuate superficial ce necesită o reevaluare ulterioară. Însă impedimentele cu adevărat frustrante, în speţă pentru familiile adoptatoare, sunt termenele lungi date în instanţă. Astfel, un copil de câteva luni are mari şanse să fie adoptat abia la doi ani dacă instanţa acordă termen când el are un an şi ceva. Cu alte cuvinte, copilul mult dorit în primă fază, poate să nu mai fie pe placul adoptatorilor, care au pornit de la premisa că se vor bucura, în bună regulă, de şansa oferirii micuţului unei educaţii şi afecţiuni propice din fragedă pruncie.
În continuare, ne lovim, din păcate, de lipsa de interes, de prejudecăţi, de legislaţia incomplet armonizată şi de lipsa tribunalelor pentru minori.
Potrivit datelor centralizate pentru anul 2012, furnizate de Oficiul Român pentru Adopţii, din cei aproximativ 60.000 de copii institutionalizaţi, doar 1602 s-au pliat criteriilor actuale ale legislaţiei, fiind declaraţi adoptabili. În topul judeţelor cu cei mai puţini copii pentru adopţie se numără Maramureş, Mehedinţi, Gorj, Bacău şi Buzău. În aceste condiţii, ne punem firesc întrebarea: dar cealaltă proporţie covârşitoare oare de ce nu a trecut testul?
Aşa cum declară Bogdan Panait, preşedintele Oficiului Român pentru Adopţii, unul din principalele motive pentru care adopţia se menţine la limite reduse şi astăzi este acela că Direcţiile Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului nu reprezintă corespunzator interesele acestor copii sărmani, neglijându-şi voit rolul de ″apărători” ai acestora. Handicapul se rezumă, aşadar, la lipsa de conştiinţă şi responsabilitate a slujitorilor sistemului. Iar dacă tocmai oamenii implicaţi sunt piedică în calea unui proces care se pretinde a fi unul moral şi umanitar, ce aşteptări să mai avem atunci de la distinşii conducători care votează şi adoptă orbeşte legile din fotoliile lor confortabile? Câţi dintre aceştia au avut măcar curiozitatea de a păşi pe poarta unui orfelinat pentru a stabili un contact la cald cu ″lumea irecuperabililor”?
Din orice punct am privi problema, semnalăm cu uşurinţă că atât în plan vertical, cât şi în plan orizontal lucrurile par să nu se mişte prea bine, singurele victime rămânând tot sărmanele suflete, prinse în mrejele unei societăţi cu conducători lipsiţi de orice urmă de empatie, a unui personal şi mai lipsit de scrupule şi de interes.
Neputinţă. Disperare. Prins ca un animal sălbăticit într-o cuşcă. Libertatea îmi zâmbeşte, poate chiar străinii care ne-au vizitat mai devreme vor fi mama şi tata, dar cum să lupt de unul singur împotriva unui soft care mă triază nemilos? Oare se gândeşte cineva şi la visele mele sau voi rămâne prins pentru totdeauna în ghearele acestui loc neprimitor şi sumbru pe care sunt nevoit să-l numesc cămin?
O incursiune fulgerătoare printre lacunele sistemului, o rezonanţă timidă a glasurilor gâtuite de dorinţă şi speranţă, barbar inăbuşite de chipuri schimonosite care nu înteleg realitatea de dincolo de zidurile unei închisori numită orfelinat. Auziţi voi oameni cum ticăie ceasul? Mă despart doar câteva săptămâni până voi merge ACASĂ. Poate luni…sau poate ani. De voi depinde câte momente voi mai irosi inutil în lagărul ăsta rece şi întunecat!