“Nu lăsa pe mâine ce poţi face poimâine!” este dictonul pe baza căruia acţionează politicianismul obtuz atunci când e cazul să se facă reforme autentice, capabile să scoată ţara din starea actuală. O stare deloc onorabilă şi care ne plasează printre codaşi în majoritatea clasamentelor, indiferent că ne referim la nivelul de trai, la calitatea serviciilor medicale sau la abilitatea de a-i aduce pe marii răufăcători în faţa cumpenei Legii. Însă nici tentativele de reformare a sistemului nu lipsesc, pentru că n-au dispărut cu totul oamenii capabili de viziune pe termen lung şi mânaţi de interesul naţional (nu personal sau de grup!). Dar când vine vremea aplicării unor măsuri înnoitoare, care astupă vechile portiţe prin care cetăţeanul de rând era atacat şi tâlhărit la drumul mare sub ochii autorităţilor, grupurilor de interese le este uşor să cumpere câteva cozi de topor pe care să le folosească drept pârghii!
Amânarea e hoţul timpului!
Noul Cod de procedură civilă va fi iarăşi amânat! Cine spune asta? Chiar „Monitorul Oficial” (nr. 68 din 31 ianuarie 2013)! Acolo vom găsi, fără a căuta acul în carul cu fân, OUG nr. 4/2013 privind modificarea Legii nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative conexe. De fapt, 31 ianuarie ar fi trebuit să fie ajunul intrării în vigoare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă.
Iniţial, la momentul primei publicări a proiectului noului Cod de procedură civilă (NCPC), se credea că e posibilă o intrare în vigoare în iulie 2012.
De atunci, amânările s-au ţinut lanţ, prima fiind pentru 1 septembrie 2012, următoarea pentru 1 februarie, existând, în declaraţii, şi o variantă cu 1 iulie 2013. Care să fie explicaţia?
Amânarea de două săptămâni are ca motiv, se zice, faptul că nu-i pregătit sistemul judiciar şi personalul judecătoresc. Dar nu totul se amână până la 15 februarie. Sunt fixate şi amânări parţiale, la termene mai îndepărtate, pentru 1 iulie ori 1 august 2013!
În luni de zile nu s-au putut lua măsuri pentru o intrare în vigoare unitară a NCPC. Iar acum nu găsim altă rezolvare decât tergiversările operate cu 2-3 zile înaintea termenului de aplicare stabilit. Cam bate la ochi, nu vi se pare?
E drept, a mai fost şi o campanie electorală la mijloc, apoi au venit sărbătorile. Acum ar pica greu la un stomac deprins cu şampanie fină şi caviar o nouă procedură civilă!
Cu atâtea amânări şi misterioase răzgândiri, fără a mai vorbi despre jocurile de culise (partea nevăzută a oricărui aisberg), ai crede că e vorba despre un altfel de cod, despre Codul lui Da Vinci… într-o nouă ecranizare.
Suspans, răsturnări spectaculoase de situaţie şi poate chiar puţină conspiraţie! Nu-i vorba de scenarită cronică, dar cu-atâtea amânări începe tot omul să intre la bănuieli!
Ipoteze, amânări, interese, bănci …
Haideţi să facem un exerciţiu de vizualizare. Chiar acum, să ne imaginăm cum ar fi putut decurge o discuţie la vârful puterii de stat cu privire la amânarea termenului de intrare în vigoare a NCPC, situată în timp undeva la puţin după jumătatea lui ianuarie.
Şedinţa a-nceput. Un politician cu aere autoritare dar cu figură de impuber a intrat în subiect, zicând:
− Am primit indicaţii preţioase, de sus şi din afară: să amânăm intrarea în vigoare până la 1 iulie 2013! Graba noastră de a-l publica în februarie ar deranja nişte interese şi ar produce unora nişte pierderi. Câteva sute de milioane de euro!
− Prea l-am amânat până acum de i-au mers fulgii ! Ce va zice lumea ?
− Plebea nici nu va băga de seamă ! Ăştia rabdă orice. Nu le-a păsat lor de altele, mai grave.
− Nu trebuie neglijaţi nici cei care vor morţiş să avem un nou Cod de la 1 februarie. Şi nu-s puţini!
Intervine altul, cu fălci imense şi-o privire sticloasă, de vulpoi bătrân:
− Măi, voi aţi intrat în politică fără să-l fi citit pe Machiavelli? Simulăm, băieţi! Ne facem că ne grăbim, dar, chipurile, circumstanţele nu ne permit! Şi tot amânăm ceea ce nu convine partenerilor noştri externi, FMI-ului în speţă. De la Sun Tzu zicere: «Opozantul să creadă că eşti aproape când tu, de fapt, eşti departe. Şi invers!»
− Şi asta cum se aplică la situaţia noastră ?
− Hai să te lămuresc. Asta ca să nu afli rezultatul abia mâine, din presă: nu mai tergiversăm intrarea în vigoare a întregului Cod; amânăm doar ceea ce nu convine amicilor noştri din sistemul bancar şi puţin pe lângă. Mai întârziem şi cu restul, însă doar aşa, vreo 2 săptămâni. Motive avem! Orice lege nouă are lacune, trebuie armonizată cu restul legislaţiei. În plus, nu e gata nici legea privind degrevarea instanţelor judecătoreşti. Eu, cu oamenii mei, am pregătit un draft de OUG. Iată-l!
−…exact cum vrea FMI-ul, pe care-l vom informa deîndată că am rezolvat situaţia în cel mai dezirabil mod! Vor fi mulţumiţi, iar noi vom sta liniştiţi, pe poziţii!
Tăcere. Intervine iar impuberul, entuziasmat:
−Aşa să facem. Văd încotro ţintiţi… Prevederea aceea îi stânjeneşte mult pe bancheri. Închipuiţi-vă, cum ar fi ca, sub motivul unei sentinţe favorabile dată într-un caz singular, să înceapă toţi să atace clauzele abuzive ale contractelor de creditare în instanţă. Iar băncile, susţinătorii noştri, să fie obligaţi dintr-odată să modifice contractele tuturor ăstora care se scufundă-n datorii! Ce s-ar întâmpla?
− Ei vezi că te-ai prins?! Ai potenţial, băiatule…
Blânzi cu băncile, duri cu datornicii!
A existat sau nu o asemenea discuţie? Nu ştim! Dar efectele le avem deja: până la 1 iulie contractele abuzive întocmite de bănci cu debitorii ieşiţi în pierdere sunt la adăpost de atacurile în instanţă declanşate de asociaţiile de protecţia consumatorilor.
La fel ca într-o anchetă penală e cazul să ne întrebăm: “Cui prodest”? Sau mai degrabă: “Cui bono?” Cui îi este de folos amânarea? Nu cumva celor ce-au profitat de încrederea naivă a românului simplu, pentru a-l atrage în capcana vreunui “credit doar cu buletinul” de care astăzi nu mai poate scăpa? E şi aceasta o posibilă variantă!
Executivul (nostru?) face sluj în faţa mai-marilor finanţelor private, în vreme ce-şi asumă rolul de jandarm inflexibil faţă de zecile de mii de români datori-vânduţi băncilor, asumându-şi în faţa FMI-ului rolul de apărător al “disciplinei debitorilor”.
Iată ce prevede noua formă a articolelor 12-13 din Legea 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele întocmite între comercianţi şi consumatori, a căror aplicare a fost amânată până la 1 iulie 2013:
– profesionistul (poate fi şi o bancă!) ce utilizează contracte de adeziune ce conţin clauze abuzive poate fi chemat în judecată de către asociaţiile pentru protecţia consumatorului, pentru a fi dispusă încetarea folosirii acestora. De asemenea, poate fi dispusă şi modificarea contractelor aflate în curs de executare, prin eliminarea clauzelor abuzive;
– în cazul în care constată existenţa în contract a unor clauze abuzive, instanţa obligă profesionistul să modifice toate contractele de adeziune în curs de executare, precum şi să elimine clauzele abuzive din contractele preformulate, destinate a fi utilizate în cadrul activităţii respective.
Închipuiţi-vă, acum, ce-ar însemna asta pentru sutele de mii de români ce nu mai au somn din pricina datoriilor restante la neocămătarii denumiţi bănci !
Se mai amână ceva!
Pentru o parte dintre prevederile ce privesc medierea (anume art. 60 ¹ din Legea 192/2006), legate simultan şi de NCPC, intrarea în vigoare este amânată până pe 15.02.2013. Astfel, în cazul unui litigiu aflat pe rolul instanţelor de judecată şi care face obiect al medierii, părţile trebuie să dovedească faptul că au luat parte la o informare cu privire la beneficiile acesteia. Acest tip de litigiu poate privi: malpraxisul, încetarea contractelor de muncă, protecţia consumatorilor, raporturile de vecinătate, posesia etc.
Pentru ca şocul schimbării să fie mai mic, alte prevederi din legea medierii (nr. 192/2006) vor intra în vigoare abia în vacanţa de vară, la 1 august 2013.
Să nu uităm că şi judecătorii au vacanţă! Nu putem decât să nădăjduim că, la începerea activităţii, vor veni cu temele făcute. Nu ca elevii!
În concret, este vorba despre sancţionarea cu amendă judiciară, care se aplică atunci când nu poate fi probată înfăţişarea la informarea privind beneficiile medierii în soluţionarea conflictelor civile, prevăzută de către NCPC.
Participarea la şedinţa de informare privind avantajele medierii se dovedeşte printr-un certificat eliberat de mediator. Atunci când una dintre părţi refuză în scris participarea la sedinţa de informare, nu răspunde invitaţiei ori nu se prezintă la data fixată, va fi întocmit un proces-verbal care se depune la dosar.
Totodată, printr-o reglementare mai recentă, respectiv OUG 90/2012, s-a introdus încă o sancţiune pentru cei care nu se prezintă la şedinţa de informare cu privire la mediere.
Astfel, în caz de neîndeplinire de către reclamant a obligaţiei de a participa la şedinţa de informare, anterior introducerii cererii de chemare în judecată sau (după declanşarea procesului) până la termenul fixat de instanţă, completul de judecată va respinge cererea de chemare în judecată ca inadmisibilă, pentru litigiile civile prevăzute de art. 60 ¹, alin. 1.
Aici e de înţeles! Dacă noua procedură ar fi intrat în vigoare în februarie, am fi avut două sancţiuni valabile în paralel pentru o singură (in)acţiune. Nu că ar fi vreo premieră, dar…
Rămân câteva întrebări… cu răspuns amânat
Oare, până de curând, nu se ştia că există neconcordanţe între Legea nr. 192/2006 privind medierea şi noul Cod de procedură civilă?
Oare aşa de recent s-a aflat că este nevoie ca Legea privind degrevarea instanţelor judecătoreşti să însoţească noul Cod de procedură civilă?
De ce în jurul datei de 22 ianuarie se considera că Noul cod de procedură civilă poate intra în vigoare în bune condiţii abia pe 1 iulie şi doar după câteva zile se aprecia că o dată mult mai potrivită este 15 ale lunii lui Făurar? S-a schimbat perspectiva chiar aşa de mult în mai puţin de o săptămână ?
Executivului îi sunt furnizate informaţii care se bat cap în cap? Sau este vorba despre presiunile diverselor grupuri de influenţă, interne şi externe ?
Un lucru e sigur…
Cu aşteptările cetăţenilor nu poţi juca alba-neagra la nesfârşit. Naţiunea şi statul au nevoie de stabilitate, nu de aleatoriu, decizii pripite şi nesiguranţă!
Cetăţenii şi-au cam dat seama de seriozitatea clasei politice de azi. De-ar fi ca punerea în aplicare a noii proceduri civile să se amâne iarăşi, sperăm ca data fixată să nu fie… 1 aprilie!
Oricum, pentru naţiunea română ziua păcălelilor se celebrează zilnic!