Limitarea încasărilor și plăților în numerar pentru firme și persoane fizice


plafon numerar

Ideea legiuitorului de a limita încasările și plățile în numerar s-a născut din dorința de a putea combate evaziune fiscală, de a-i obliga pe români să utilizeze mijloacele de încasare și plată bancare, la vedere pentru ca toate tranzacțiile să fie mai mult decât transparente.

Legiuitorul a constatat că majoritatea schemelor evazioniste pleacă de la ideea unor plăți în numerar, cei vizați evitând circuitul bancar din motive lesne de înțeles. Cu această ocazie, probabil că se urmărește și descurajarea românilor de a plimba prin oraș genți pline cu bani și obligarea de a plimba banii doar prin conturi bancare!

Pe lângă combaterea evaziunii se urmărește și promovarea băncilor ca singuri intermediari ai tranzacțiilor financiare. Astfel, în Monitorul Oficial 242 din 9 aprilie 2015 a fost publicată legea 70/2015 pentru întărirea disciplinei financiare privind operațiunile de încasări și plăți în numerar. Prevederile sale vor intra în vigoare la 8 mai 2015, adică în 30 de zile de când au văzut lumina tiparului în Monitorul Oficial.

Care este plafonul zilnic de încasări și plăți pentru firme?

Noutățile legislative instituie regula conform căreia încasările și plățile efectuate de persoane juridice, PFA-uri, întreprinderi individuale, familiale, liber profesioniști, persoane fizice care desfășoară activități independente, asocieri sau ale entități fără personalitate juridică de la/către oricare dintre aceștia se vor realiza doar prin instrumente de plată fără numerar.

Legiuitorul a prevăzut și excepții de la această regulă instituind anumite plafoane de încasări și plăți care permit folosirea numerarului. Știrile juridice precizează că încasările în  numerar se vor face în limita unui plafon zilnic de 5.000 lei de la o persoană. Plățile în numerar către firme se vor face în limita unui plafon zilnic de 5.000 lei/persoană, dar nu mai mult  de 10.000 lei/zi. Legiuitorul a stabilit că plățile din avansuri spre decontare se vor realiza în limita unui plafon zilnic de 5.000 lei pentru fiecare persoană care a primit avansuri spre decontare. Rețineți că sumele de având spre decontare intră în calculul plafonului zilnic .

În cazul magazinelor de tip cash and carry se vor putea face încasări zilnice în limita unui plafon zilnic de 10.000 lei de la o persoană și plăți tot în limita zilnică de 10.000 lei.

Noutățile legislative interzic plățile și încasările fragmentate în numerar. Astfel, sunt interzise încasările și plățile fragmentate în numerar de la beneficiari pentru facturile cu valoare peste 5.000 lei și 10.000 lei pentru magazinele cash and carry. Se interzice și fragmentarea facturilor pentru livrări de bunuri și prestări de servicii cu valoare peste 5.000 lei și 10.000 lei.

Pentru facturile ce depășesc 5.000 lei, respectiv 10.000 lei plata se va face astfel: în numerar se poate achita 5.000 lei/10.000 le și prin instrumente de plată fără numerar suma care depășește aceste plafoane impuse.

Care este plafonul zilnic de încasări și plăți pentru operațiunile dintre firme și persoane fizice?

Noutățile legislative impun un plafon de 10.000 lei/persoană pentru încasările în numerar efectuate de firme de la persoane fizice, reprezentând cesiuni de creanțe, primiri de împrumuturi sau alte finanțări și contravaloarea unor livrări de bunuri sau prestări de servicii. Este interzisă încasarea fragmentată de o persoană pentru operațiunile de încasări în numerar menționate anterior cu o valoare peste 10.000 lei.

Rețineți că aceste prevederi nu se aplică dacă firmele și persoanele fizice au încheiat contracte de vânzare-cumpărare cu plata în rate.

Firmele vor putea achita în numerar către persoane fizice contravaloarea unor achiziții de bunuri sau prestări de servicii, dividende, cesiuni de creanțe, restituiri de împrumuturi în limita a 10.000 lei pe zi de persoană. Pentru tranzacțiile peste 10.000 lei sunt interzise plățile fragmentate în numerar către o persoană.

Facturi stornate cu o valoare de peste 5.000 lei/10.000 lei

Noutățile legislative arată că pentru firme în cazul facturilor stornate pentru bunuri returnate și/sau servicii neprestate cu valori peste 5.000 lei sau 10.000 lei, sumele se vor restitui astfel: 5.000 lei sau 10.000 lei pot fi acordate în numerar, iar sumele care depășesc aceste plafoane se vor restitui prin instrumente de plată fără numerar.

Știrile juridice precizează că în cazul returnării de bunuri de persoanele fizice către firme sau dacă firmele nu au prestat anumite servicii, atunci restituirea sumelor aferente poate fi făcută în numerar în limita unui plafon de 10.000 lei. Sumele care depășesc acest prag vor fi restituite prin instrumente de plată fără numerar. Rețineți că, dacă la data restituirii persoanele fizice declară pe propria răspundere că nu mai dețin cont bancar, pot primi integral suma în numerar indiferent de cuantumul acesteia.

Încasările și plățile între persoane fizice plafonate

Ca să nu se supere nimeni, legiuitorul a introdus un plafon și pentru încasările și plățile în numerar între persoanele fizice. Astfel, pentru transferul dreptului de proprietate asupra unor bunuri sau drepturi, prestări de servicii, acordarea/restituirea de împrumuturi, plafonul zilnic este 50.000 lei/tranzacție.

Sunt interzise încasările și plățile fragmentate în numerar pentru tranzacțiile peste 50.000 lei, dar și fragmentarea unei tranzacții mai mari de 50.000 lei.

Excepții de la plafoanele-limită

 Legiuitorul a precizat că pentru anumite operațiuni nu se impune respectarea plafoanelor prevăzute în lege: pentru plata impozitelor, taxelor, contribuțiilor, amenzilor datorate statului, pentru plata diurnei, cheltuielilor de deplasare și cazare în interes de serviciu, pentru depunerea/retragerea de numerar din cont.

Cine nu respectă legea, plătește

Pentru a fi sigur că dispozițiile legale vor fi respectate, legiuitorul a prevăzut sancțiuni usturătoare pentru cei care vor încălca legea. Astfel, pentru efectuarea de încasări și plăți în numerar fără respectarea plafoanelor impuse, se va sancționa cu o amendă de 10% din suma încasată/plătită care depășește plafonul stabilit pentru fiecare operațiune, dar nu mai puțin de 100 de lei.

Vor fi sancționați cu amendă de la 3.000 lei la 4.500 lei cei care acordă anumite avantaje clienților pentru efectuarea plăților în numerar.

Ce consecințe practice pot apărea în urma limitării încasărilor și plăților?

Avantajul principal va fi diminuarea evaziunii fiscale având în vedere că marea parte a tranzacțiilor vor fi bancare. Dezavantajul ar putea privi pe micii întreprinzători din zonele rurale în care plata cu instrumente bancare nu este uzitată, majoritatea clienților achitând cash.

Pentru toți, însă, actualele prevederi legale vor implica o relație de lungă durată cu banca și cu ale sale comisioane. Banca va fi confidenta tranzacțiilor noastre, va ști cât încasăm și de ce, ce plăți efectuăm și pentru toate aceste favoruri pe care ni le face, pentru că este depozitarul secretelor noastre financiare, ne va obliga la plata unui comision!

 „Până azi am dus-o foarte rău. N-ar fi mai bine s-o ducem rău?”  (Janet Nică)