Anul acesta mai multe tratate internaţionale au intrat în vigoare, potrivit Ordinului nr. 2502/2020 publicat în Monitorul Oficial nr. 1253/2020.
Tag: tratat
În Monitorul Oficial nr. 1163/2020 a fost publicat Ordinul nr. 2186/2020 privind ieşirea din vigoare a unui tratat internaţional.
Prin Legea nr. 256/2020 a fost declarată ziua de 4 iunie Ziua Tratatului de la Trianon.
Ordinul nr. 1450/2020 privind intrarea în vigoare a unor tratate internaţionale a fost publicat în Monitorul Oficial nr. 886/2020.
La 2 septembrie 2020 a intrat în vigoare Programul de cooperare în domeniile educaţiei, ştiinţei, culturii, tineretului şi sporturilor dintre Guvernul României şi Guvernul Statului Israel, semnat la Ierusalim la 2 septembrie 2020.
Comisia Europeană a adoptat un cadru temporar pentru a permite statelor membre să utilizeze toată flexibilitatea prevăzută de normele privind ajutoarele de stat pentru a sprijini economia în contextul epidemiei de COVID-19.
Comisia a adoptat un raport privind România, în conformitate cu articolul 126 alineatul (3) din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene (TFUE), care analizează în ce măsură ţară noastră respectă criteriul deficitului prevăzut de tratat.
Președintele României, a semnat următoarele decrete, potrivit unui comunicat al Administrației Prezidențiale:
– Decret privind promulgarea Legii pentru modificarea şi completarea art. 223 din Legea educației naționale nr. 1/2011;
– Decret pentru promulgarea Legii privind modificarea şi completarea Legii cadastrului şi a publicității imobiliare nr. 7/1996, precum şi pentru modificarea şi completarea altor acte normative;
În Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria L 71/1 din 13 martie 2019 a fost publicată Decizia (UE) 2019/392 a Consiliului din 4 martie 2019 privind încheierea, în numele Uniunii Europene, a Tratatului de instituire a Comunității transporturilor.
Comisia a negociat, în numele Uniunii, un tratat de instituire a Comunității transporturilor (denumit în continuare „Tratatul de instituire a Comunității transporturilor”) dintre Uniunea Europeană și Republica Albania, Bosnia și Herțegovina, fosta Republică iugoslavă a Macedoniei, Kosovo, Muntenegru și Republica Serbia.
Preşedintele a anunţat că va retrimite Parlamentului spre reexaminare Legea bugetului de stat pe anul 2019.
El nu a dorit să comenteze decizia Curţii Constituţionale cu privire la Legea bugetului de stat, însă a subliniat că bugetul pe anul 2019 este bazat pe cifre false şi l-a catalogat din nou drept unul al “ruşinii naţionale”.
Ministerul Justiției a anunțat că în perioada 7-8 februarie 2019, sub Președinția României la Consiliul Uniunii Europene, au avut loc la București, Palatul Parlamentului, lucrările reuniunii informale a miniștrilor de justiție și afaceri interne (JAI), potrivit unui comunicat.
În timpul primei sesiuni de lucru, au fost abordate aspecte referitoare la modalitățile de dezvoltare în continuare a cooperării judiciare în materie civilă și comercială.