Tag: proiect minier

  • Redeschiderea Proiectului minier Remin Baia Mare

    Potrivit declaraţiilor ministrului Economiei, Andrei Gerea, Proiectul minier Remin Baia Mare ar putea fi redeschis odată cu aprobarea noii legi a minelor, cel mai probabil în cursul lunii februarie. Într-un comunicat al ministerului se arată că textul noii legi a minelor a fost îmbunătăţit, astfel încât este favorabil celor care doresc să investească în sectorul minier. Astfel, noutăţile…

  • Opt amendamente adoptate pentru proiectul minier de la Roșia Montană

    Opt amendamente ale Legii privind unele măsuri aferente exploatării minereurilor auro-argentifere din perimetrul Roșia Montană au fost adoptate de către comisia specială care se ocupă de analiza proiectului minier de la Roșia Montană. Astfel unul dintre amendamentele adoptate se referă la faptul că în cazul în care cantitățile de minereu exploatate conțin elemente chimice, altele decât aur și…