Categories
Autorităţi şi instituţii publice Ştiri

Agenţia Naţională de Cadastru şi Publicitate Imobiliară va scoate la licitaţie 510 unităţi administrativ-teritoriale

Agenţia Naţională de Cadastru şi Publicitate Imobiliară (ANCPI) va scoate la licitaţie, în anul 2020, 510 unităţi administrativ-teritoriale (UAT), care vor fi cadastrate integral din fonduri externe nerambursabile, în cadrul Programului naţional de cadastru şi carte funciară 2015-2023 (PNCCF).

Categories
Activităţi industriale Articole Economie Protectia mediului

Noutăți privind programul național de înlocuire a echipamentelor electrice și electronice uzate

Despre aparatele vechi se spune, uneori, că au fost concepute sau construite astfel încât să „te țină o viață”. Se mai zice, deseori, că echipamentele electronice și electrocasnice noi n-ar mai fi la fel de robuste, de rezistente la solicitări, precum cele fabricate odinioară. Sau că, într-un pur spirit consumerist, noile echipamente electrice sau electronice ar fi fabricate în așa fel încât… să fie repede înlocuite, să se defecteze degrabă, pentru ca industria de profil să funcționeze la foc continuu. Se mai discută, în termeni acuzatori, despre o „uzură morală planificată”.

Categories
Învăţământ şi educaţie Ştiri

Programul “Mierea în şcoli” va fi implementat de la 1 ianuarie 2019

“Programul ‘Mierea în şcoli’ este lege deja, dar mai trebuie făcute câteva amendamente. Ea va intra în vigoare la 1 ianuarie 2019, odată cu noul buget. Este vorba de o alocare de 16 milioane de euro anual. Acel borcan de 350 de grame de miere polifloră din producţie românească internă va merge către 1,4 milioane de copii, care vor avea astfel acces la miere. Vă mărturisesc că am văzut în teritoriu copii care, poate, nu au gustat niciodată şi aici toţi suntem datori să facem ceva, pentru că acel borcan de miere nu este numai al lui, ci al familiei. Imaginaţi-vă ce se întâmplă astăzi în România din punct de vedere al sănătăţii: zeci de kilograme de zahăr se consumă în România şi doar zeci de grame consum de miere. Cred că trebuie să schimbam această paradigmă, să mergem cu programe de informare şi programe care să stimuleze consumul”, s-a susţinut la evenimentul organizat de Asociaţia Crescătorilor de Albine din România, cu ocazia aniversării a 60 de ani de existenţă.

Categories
Articole Învăţământ şi educaţie

Cum va fi structurat anul şcolar 2018-2019?

Miniterul Educaţiei a aprobat structura anului şcolar 2018-2019 prin Ordinul nr. 3220/2018 publicat în Monitorul Oficial nr. 189/2018.

Conform Ordinului menţionat anul şcolar 2018 – 2019 începe pe data de 1 septembrie 2018, se încheie pe data de 31 august 2019 şi se structurează pe două semestre, după cum urmează:

-Semestrul I are 18 săptămâni dispuse în perioada 10 septembrie 2018 – 1 februarie 2019.
-Cursuri – luni, 10 septembrie 2018 – vineri, 21 decembrie 2018
-În perioada 27 octombrie – 4 noiembrie 2018, clasele din învăţământul primar şi grupele din învăţământul preşcolar sunt în vacanţă.

Categories
Social Ştiri

România are nevoie de un program naţional pentru aderarea la zona euro

România are nevoie de un program național, sprijinit de toate partidele, pentru aderarea la zona euro, dar acesta trebuie să fie unul ambițios și realist, a declarat guvernatorul Băncii Naționale a României.

Acesta a susţinut: “Am fost angajat direct în negocierile de aderare având un mandat de prim-ministru în anul 2000. Am datoria să subliniez că stabilirea datei aderării la 1 ianuarie 2007 nu a fost un simplu fapt calendaristic, ci a avut o importanță strategică deosebită, a devenit un adevărat catalizator al eforturilor susținute și continue ale tuturor guvernelor care au urmat pentru îndeplinirea unui program complex, coerent și relativ îndelungat de pregătire a României pentru aderarea la Uniunea Europeană. Fac această remarcă într-un moment în care astăzi avem de răspuns la o altă întrebare de însemnătate strategică și anume când vom intra în zona euro. Aderarea la Uniunea Europeană s-a bazat pe acel program național, coerent și aș adăuga, cu deosebire ambițios. România are nevoie și acum de un program național, sprijinit de toate partidele, de toate forțele naționale, toate forțele societății, de aderare de această dată la zona euro. Este bine ca acest program să fi de asemenea ambițios, dar să fie și realist.”

Categories
Articole Economie Proiecte şi propuneri legislative

Ce prevede proiectul de Hotărâre privind susţinerea apicultorilor?

În ultimul timp mierea românească este din ce în ce mai apreciată la nivel internaţional. Ne putem mândri că avem una dintre cele mai calitative producţii de miere.

Pentru România, apicultura reprezintă un vector al creșterii economice prin polenizarea plantelor cultivate entomofile, o cale de ameliorare a bunăstării populației din mediul rural ca sursă de venit suplimentar, un senzor al poluării precum și un factor de menținere a biodiversității prin intermediul polenizării florei spontane.
În aceste condiţii, apicultura dobândeşte un rol tot mai important ca furnizoare de produse alimentare (miere) dar şi ca vector de creştere a producţiei apicole prin polenizarea culturilor entomofile.
De asemenea, are rol în menţinerea sănătăţii populaţiei prin intermediul produselor cu mare valoare profilactică şi terapeutică.

În prezent, România se situează printre ţările cu o apicultură bine dezvoltată, această situaţie fiind o consecinţă a efectivelor însemnate de familii de albine de care dispunem, a cantităţii de miere obţinută, a diversificării producţiei apicole şi a rezultatelor activităţilor de cercetare ştiinţifică şi de pregătire a specialiştilor.

Categories
Agricultură şi silvicultură Proiecte şi propuneri legislative Ştiri

Proiect de modificarea a H.G. privind Programul naţional apicol pentru perioada 2014-2016

lc
La 4 noiembrie pe site-ul Ministerului Agriculturii a fost publicat un proiect de modificare şi completare a Hotărârii Guvernului nr.1050/2013 pentru aprobarea Programului naţional apicol pentru perioada 2014-2016, a normelor de aplicare, precum şi a valorii sprijinului financiar.

Principalele schimbări vizează acoperirea cheltuielilor pentru tratamentele și medicamentele folosite în stupină și care nu vor mai fi decontate doar pentru varroa, ci și pentru alți agresori ai albinelor. Modificările aduse anexei 1 prevede eliminarea condițiilor ca tratamentele să fie aprobate și urmărite de către reprezentanții formelor asociative.

Actul normativ mai prevede şi eliminarea decontării asistenței tehnice pentru apicultori și grupuri de apicultori, care vizează în special achiziția sistemelor informatice de inventariere a familiilor de albine la nivel de județ – investiții ce deja s-au realizat și sunt funcționale.

Proiectul de modificare a PNA 2014-2016  a fost lansat în dezbatere publică și urmează să fie aprobat în ședința de Guvern pentru a fi publicat ulterior în Monitorul Oficial.

Categories
Agricultură şi silvicultură Economie Ştiri

Programul național pentru irigații ar putea fi adoptat prin ordonanță de urgență

ponta_(1)Din cauza celor de la PNL, Programul național pentru irigații ar putea fi adoptat prin ordonanță de urgență dacă liberalii nu vor fi convinși să voteze proiectul. Din această cauză premierul Victor Ponta a menţionat că Programul național pentru irigații ar putea fi adoptat prin ordonanță de urgență.

Premierul Victor Ponta s-a adresat dl ministru al Agriculturii, Daniel Constantin, ca să-i convingă pe liberali să voteze proiectul de lege pentru modificarea și completarea Legii îmbunătățirilor funciare, cu amendamente, care nu a întrunit numărul de voturi necesar adoptării lui, în ședința de miercuri a Camerei Deputaților.

Reamintim că proiectul prevede alocarea unui miliard de euro, în următorii cinci ani, pentru modernizarea infrastructurii primare a sistemului național de irigații, în vederea reducerii costurilor.

Categories
Administraţie publică centrală Administraţie publică locală Articole Bugete Economie

Nou! Avem un program naţional de dezvoltare locală. Oare va funcţiona?

canalizare1Dezvoltare şi iar dezvoltare, ne repetă obsesiv de două decenii noii politruci şi profitorii de variate culori politice. Rezultatul? Ţara merge înainte cu mare spor, la fel ca racul! În cel mai nefericit scenariu, dezvoltarea se va face, pe viitor, în acelaşi mod ca până acum iar boala cronică a dezinteresului naţional va evolua nestingherită, acaparând toate palierele puterii de stat.

Necinstea şi nepăsarea cu privire la viitorul naţional, fac casă bună cu incompetenţa la cel mai înalt nivel, spre a întreţine starea actuală şi deplorabilă a naţiunii noastre. O treime dintre românii apţi de muncă, mare parte din mediul rural, sunt neintegraţi în vreo activitate generatoare de venituri stabile.

După 2008 s-au volatilizat circa 400 000 de locuri de muncă iar, prin numărul de taxe şi impozite, România nu constituie deloc o oază investiţională pentru firmele străine. În aceste condiţii nu tocmai prielnice economic, trebuie să păstrăm şi să reabilităm o infrastructură învechită, tot mai fisurată, adesea improprie încă din construcţie.