Categories
Articole Autorităţi şi instituţii publice

Pădurile sau ce a mai rămas din ele se vor vinde prin licitație electronică. Dar cu ce preț?

masa lemnoasa
O vorbă din străbuni spunea „codru-i frate cu românul”, fapt dovedit de ajutorul pe care l-a găsit românul în inima pădurii de-a lungul vremii. În timp, românul  a uitat legătura pe care a avut-o cu codrul și a început să vadă în pădurile patriei un mod de a se îmbogăți. Și uite așa s-a ajuns să se fure ca în codru chiar din…codru! „O strămoșească nedreptate/Ascunde-se în acest vers/Tot codru-i cu românul frate/Dar cum se taie, nu-i și invers.”  (Liviu Lucian Perța)

Având în vedere defrișările ilegale s-a ajuns la concluzia că aproximativ 8,8 milioane de metri cubi de lemn dispar anual din pădurile din România. Indiferența autorităților, retrocedările abuzive determinate de carențele legislative au făcut ca pădurile noastre să dispară în mod dramatic. „De rupi din codru-o rămurea,/Îi pasă codrului de ea/Ca pădurarului, în…cot/Când taie hoții codrul tot.” (Gheorghe Băcneanu)