Tag-Archive for » lapte «

Criza financiară prin care au trecut crescătorii de vaci pentru lapte în perioada 2014-2016 a început să se resimtă în preţuri. Pentru că au dispărut multe microferme, dar şi fabricuţe procesatoare de lapte, preţul mediu al litrului de lapte la poarta fermei a crescut faţă de anul trecut cu 8%, cel mai mult din UE, unde preţurile medii sunt pe un trend descendent. Marii procesatori nu sunt însă afectaţi de preţul materiei prime ci de costurile cu energia, combustibili şi devaloriozarea leului. Iar lipsa acută de forţă de muncă pune în pericol ambele tabere. Se închid ferme cu 200 de capete pentru că nu mai au muncitori.  Mai mult …

Camera Deputaţilor a adoptat proiectul care modifică Legea 88/2016 referitoare la etichetarea laptelui proaspăt pentru consum şi a produselor lactate, fiind abrogată obligativitatea ca pe etichetele produselor lactate să fie prevăzut procentul de lapte praf pe care îl conţin.

Proiectul de lege a fost iniţiat în vederea înlăturării unor dificultăţi în implementarea prevederilor actului normativ de bază. Proiectul abrogă din lege obligativitatea ca pe etichetele produselor lactate să fie prevăzut procentul de lapte praf pe care îl conţin. Mai mult …

După două scrisori oficiale prin care Comisia Europeană şi-a exprimat dezacordul asupra anumitor prevederi din legea privind etichetarea laptelui și produselor lactate, adoptată anul trecut, parlamentarii vor supune din nou la vot un proiect de act normativ de modificarea a acestei legi care nu s-a aplicat niciodată.

Modificarea Legii privind etichetarea laptelui și a produselor lactate (Legea 88/2016) a fost propusă la presiunea fermierilor români dorinici să limiteze importurile și să obțină prețuri mai bune de la procesatori intră din nou în actualitatea parlamentară.

Menționăm că Legea nu poate intra în vigoare până nu are acordul Comisiei Europene, iar Guvernul, în punctul său de vedere adresat Parlamentului susține că din mesajul Comisiei “se înțelege că este foarte puțin probabil ca reprezentanții Comisiei Europene să emită o decizie având în vedere încălcarea procedurii de notificare, aspect ce ridică probleme majore pentru intrarea în vigoare a Legii 88/2016.

Legea care impune măsuri suplimentare pentru etichetarea laptelui ar putea să nu intre în vigoare, deoarece autoritățile române au notificat cu întârziere Comisia Europeană.

Mai mult, în forma actuală, Legea include prevederi asemănătoare cu cele ale Legii care obligă marile magazine să vândă 51% alimente de bază românești și pentru care Bruxelles a declanșat recent prima etapă a procedurii de infringement.

În aprilie anul trecut, Parlamentul a adoptat Legea 88/2016 privind stabilirea unor măsuri suplimentare obligatorii pentru etichetarea laptelui proaspăt pentru consum și a produselor lactate, act normativ care impune noi obligații de etichetare, în plus față de Regulamentul (UE) 1169/2011 al Parlamentului European și al Consiliului din 25 octombrie 2011, aplicabile produselor românești.

lapteLegea care ar trebui să completeze informaţiile de pe etichetele produselor lactate, Legea nr. 88/2016 publicată în mai anul trecut în Monitorul Oficial, continuă să rămână fără efecte în condiţiile în care România nu a reuşit să transmită un răspuns la întrebările Comisiei Europene, preocupată de o posibilă încălcare a Regulamentelor Europene. Aceasta după ce, timp de mai multe luni, responsabilitatea notificării Comisiei a fost pasată de la Ministerul Agriculturii la Ministerul Economiei.

Iniţiată la cererea crescătorilor de animale, dar contestată de procesatori, legea a fost publicată în Monitorul Oficial în mai anul trecut, cu menţiunea că va intra în vigoare la 90 de zile de la comunicarea deciziei Comisiei Europene. O dată incertă în momentul de faţă. “În ceea ce priveşte cele 90 de zile, din punctul de vedere al Comisiei această perioada nu a început încă, având în vedere faptul ca România nu a trimis, în mod oficial, informaţii despre măsurile concrete de implementare.

lapte-1363017006
Potrivit unui comunicat de presă, Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale a anunţat că producătorii din sectorul laptelui vor putea depune cereri pentru obţinerea ajutorului financiar european alocat acestui sector, într-o nouă etapă, respectiv în perioada 30 mai – 6 iunie 2016.

Perioada de depunere a cererilor de ajutor financiar a fost 22 martie – 08 aprilie 2016. Au depus cereri de plată 16.837 de producători de lapte din cei aproximativ 21.000 înregistraţi, cu o valoare de 7.057.952 euro, ceea ce reprezintă un procent de 80,44% din suma totală alocată sectorului. Pentru a veni în sprijinul producătorilor de lapte care nu au reuşit să depună cererea de ajutor financiar în perioada menţionată mai sus (…) s-a stabilit o nouă perioadă de depunere între 30.05 – 06.06.2016, în vederea distribuirii întregii sume către beneficiari“, se arată în comunicat al MADR.

Suma cuvenită fiecărui producător de lapte se calculează de către APIA conform cantităţii de lapte livrate în anul de cotă 2014-2015, respectiv 240 euro/beneficiar pentru producătorul care a livrat o cantitate de lapte cuprinsă între 5 tone inclusiv şi 20 de tone inclusiv; 12 euro/tonă pentru producătorul care a livrat o cantitate de lapte mai mare de 20 de tone şi până la 200 de tone inclusiv; 2.900 euro/beneficiar pentru producătorul care a livrat o cantitate de lapte mai mare de 200 de tone.

milkProcurarea unui litru de lapte pare să fie treaba cea mai ușor de îndeplinit. Te deplasezi la cel mai apropiat magazin alimentar și ai de ales dintre patru sortimente și cinci mărci, pe puțin. Chiar dacă varietățile pe care le ai la dispoziție sunt mai numeroase, nu-ți va fi greu să alegi, în funcție de etichetă, de cost. Tu știi un lucru: că vrei lapte. Și nu altceva! Mai mult …

2013_12_03_senat_-_sedinta_1_rszPlenul Camerei Deputaţilor a stabilit noi reglementări cu privire la etichetarea laptelui şi vor ca pe cutia sau punga de lapte să fie trecut în mod explicit dacă acesta conţine lapte praf sau nu, câte procente, dacă laptele provine de la vacile din România sau este doar reambalat în ţară sau dacă este 100% natural.

Inţiatorii legii de modificare a regulilor argumentează: „Dacă se citeşte pe eticheta pungii sau a cutiilor de lapte «Fabricat în România» nu înseamnă că acesta provine de la vacile din România, ci doar a fost amabalat la noi. Populaţia în general este păcălită prin utilizarea denumirii de lapte de vacă sau lapte autentic, deorece nu este acel aliment care este obţinut direct de la vacile de lapte. Acel lapte proaspăt pentru consum este un amestec cu lapte praf, a cărui valoare nutriţională este foarte mică“.

lapte-1363017006
În cadrul şedinţei din 6 aprilie, Camera Deputaţilor a adoptat Legea privind etichetarea laptelui proaspăt pentru consum şi a produselor lactate.

Actul normativ aprobat prevede că produsele lactate trebuie să conţină pe etichetă, obligatoriu, avertizarea cuprinzând sintagma “Conţine lapte praf în proporţie de _%“.

De asemenea, etichetele pentru lapte proaspăt pentru consum şi produsele lactate trebuie să fie inscripţionate clar, uşor de înţeles pentru a permite consumatorilor informarea privind originea şi trasabilitatea produselor.

Doar producătorii care folosesc în proporţie de 100% ca materie primă laptele natural provenit de la vaci, bivoliţe, oi şi capre, fără a avea în compoziţie înlocuitori de lapte sau lapte praf, vor avea dreptul de a menţiona pe eticheta produsului finit menţiunea ”Produs natural”.

Eticheta produsului finit cu menţiunea ”Produs românesc” va reveni celor care folosesc în proporţie de 100% lapte, materie primă, provenit din fermele din România.

Nerespectarea prevederilor noii legi constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 15.000 lei la 20.000 lei.

vaca_porc
În cadrul şedinţei din 16 martie, Guvernul a adoptat o Hotărâre care stabileşte că ajutorul financiar pentru sectorul laptelui şi produselor lactate este echivalentul în lei al sumei de 8.773.154 euro, iar pentru sectorul de creştere a porcinelor echivalentul în lei al sumei de 2.372.804 euro.

Actul normativ adoptat include criteriile şi condiţiile utilizate pentru acordarea ajutorului financiar, cuantumul ajutorului financiar pe fiecare categorie de beneficiari din sectorul laptelui şi produselor lactate, documentele specifice care însoţesc cererea.

Cererile pentru acordarea acestui sprijin se vor depune până la data de 8 aprilie 2016, urmând ca plăţile să se efectueze până la 30 iunie 2016.