Normă sanitar – veterinară privind reducerea frecvenţelor de prelevare a probelor privind criteriile microbiologice pentru carcase, carne tocată şi carne


Ordinul nr. 84/2023 prevede aprobarea Normei sanitar – veterinare şi pentru siguranţa alimentelor de stabilire a condiţiilor privind reducerea frecvenţelor de prelevare a probelor privind criteriile microbiologice pentru carcase, carne tocată şi carne preparată, carne proaspătă de pasăre obţinute în unităţi cu producţie scăzută, precum şi a condiţiilor de adaptare a criteriilor care privesc numărul total de germeni care se aplică laptelui crud folosit pentru fabricarea produselor lactate de către unităţile cu un volum mic de producţie.

Frecvenţa de prelevare a probelor de la carcase de bovine, cabaline, porcine, ovine, caprine şi păsări se stabileşte în funcţie de numărul animalelor sacrificate în anul precedent pentru fiecare specie în parte, iar frecvenţa de prelevare a probelor de carne tocată, carne preparată şi carne proaspătă de pasăre tranşată se stabileşte în funcţie de cantitatea de producţie obţinută pentru fiecare categorie din acestea, în anul precedent.

Operatorii din sectorul alimentar care nu au sacrificat animale sau nu au produs carne tocată, carne preparată şi carne proaspătă de pasăre în anul precedent trebuie, atunci când elaborează un plan de prelevare a probelor, să estimeze numărul de animale sacrificate, respectiv cantitatea de producţie pentru anul în curs.

După un an de la întocmirea iniţială a unui plan de prelevare a probelor, acesta trebuie să fie revizuit anual în funcţie de numărul animalelor sacrificate, respectiv cantitatea de producţie obţinută în anul anterior.