Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a fost sesizată să pronunţe o hotărâre prealabilă asupra unei chestiuni de drept privind Codul de procedură penală.
Tag: infracţiune
Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie i-a fost solicitat să pronunţe o hotărâre prealabilă pentru dezlegarea următoarei chestiuni de drept: „Dacă în interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 105 alin. 1 din Codul penal, sintagma: «dacă pe parcursul termenului de supraveghere se descoperă că persoana condamnată mai săvârşise o infracţiune până la acordarea liberării» vizează strict situaţia faptelor săvârşite anterior liberării condiţionate şi descoperite după acordarea liberării condiţionate, respectiv pe parcursul termenului de supraveghere sau vizează şi situaţia faptelor săvârşite şi descoperite anterior liberării condiţionate”.
Având în vedere evoluţia situaţiei epidemiologice la nivel naţional şi internaţional se impune o intervenţie în planul legislativ al dreptului penal, prin sporirea, pe de o parte, a pedepselor pentru faptele deja incriminate, dar şi prin incriminarea unor noi fapte precum nerespectarea dispoziţiilor de spitalizare sau carantinare, respectiv incriminarea distinctă şi sancţionarea aspră a celor care, prin faptele lor, determină infectarea altor persoane, afectând grav sănătatea sau determinând moartea uneia sau mai multor persoane.
Senatul a adoptat proiectul de lege care prevede creşterea pedepselor pentru agresiuni sexuale împotriva minorilor şi pentru trafic de persoane.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis recursul în interesul legii şi stabilit că:
Înalta Curte de Casație și Justiție – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a decis, în şedinţa din 17 aprilie 2019, că admite sesizarea formulată de Curtea de Apel Bucureşti – Secţia a II-a penală, în dosarul nr. 17643/4/2017 (3018/2018), prin care se solicită pronunţarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea de principiu a următoarei chestiuni de drept: „Poate fi subiect activ al infracţiunii de mărturie mincinoasă participantul la comiterea unei infracţiuni care a fost judecat separat de ceilalţi participanţi şi audiat ulterior ca martor în cauza disjunsă cu privire la aceşti din urmă participanţi?” și, în consecință:
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a hotărât că suspendarea judecății, în baza art. 413 alin. 1 pct. 2 C. proc. civ., este facultativă, la latitudinea instanţei, fără însă să o transforme într-o suspendare arbitrară a cursului judecării unui litigiu civil, ci instanţa ar trebui să se preocupe de stabilirea corectă şi deplină a împrejurărilor deduse judecăţii.
Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul în casație declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanța prin care s-a invocat aplicarea unor pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege, reținând că deși instanța de apel a constatat, în mod corect, faptul că infracțiunea dedusă judecății este concurentă cu infracțiunile reținute prin sentințele anterioare, în mod eronat a efectuat calculul aritmetic atunci când a adăugat sporul de pedeapsă la principala principală; rațiunea din Decizia 42 din 13 octombrie 2008 prin care se reține că, în cazul concursului între cauzele de anulare și cauzele de revocare a suspendării condiționate, se aplică cauzele de anulare a suspendării condiționate a executării pedepsei, este aplicabilă și în speța de față, chiar dacă în decizia menționată se face vorbire doar de ipoteza în care instanța este sesizată prin rechizitoriu cu o infracțiune săvârșită înainte de dispunerea suspendării și o infracțiune săvârșită în termenul de încercare, acest raționament fiind aplicabil și în cazul pedepselor definitive.
Categories
ICCJ. Traficul de influenţă
Înalta Curte de Casație și Justiție a admis apelurile formulate de inculpați sub aspectul încadrării juridice stabilite de instanța de fond în privința infracțiunii de trafic de influență prevăzută de art. 257 alin. (1) Cod penal (1969) raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 5 Cod penal, reținând în esență că deși aceasta se poate comite în mai multe variante normative, prevăzute alternativ în conținutul normei de incriminare, activitatea ulterioară de primire, inclusiv în tranşe diferite, a foloaselor pretinse sau promise, nu este lipsită de relevanţă penală, ci constituie, alături de activitatea ilicită ce o precede, o unitate naturală de infracţiune.
Codul penal prevede că dacă înainte ca pedeapsa anterioară să fi fost executată sau considerată ca executată se săvârşeşte o nouă infracţiune în stare de recidivă, pedeapsa stabilită pentru aceasta se adaugă la pedeapsa anterioară neexecutată ori a restul rămas neexecutat din aceasta.
Pedeapsa în caz de recidivă este stabilită de art. 43 C. pen, iar în alin. 5) al acestuia se prevede că în cazul în care după ce pedeapsa anterioară a fost executată sau considerată ca executată se săvârşeşte o nouă infracţiune în stare de recidivă, limitele speciale ale pedepsei prevăzute de lege pentru noua infracţiune se majorează cu jumătate.