Tag-Archive for » ICCJ «

Înalta Curte de Casație și Justiție a hotărât că intervine anularea hotărârii arbitrale în condițiile în care în considerente instanța arbitrală nu analizează probele care au fost administrate, nu stabilește împrejurările de fapt esențiale în cauza, nu evocă normele substanțiale și procedurale incidente și aplicarea lor în speță, astfel că soluția exprimată prin dispozitiv rămâne nesusținută și pur formală, nefiind corolarul motivelor ce o preced. În speță, în corpul considerentelor sale este cuprins un întreg expozeu de acte normative cu incidență în domeniul de activitate al părților în proces și extrase din normele juridice ce le compun, care se încheie cu concluzia că Spitalul Județean de Urgență Arad a furnizat servicii medicale spitalicești cu nerespectarea prevederilor legale. Mai mult …

Înalta Curte de Casație și Justiție a hotărât, conform art. 421 alin. 2 C. proc. civ., că termenul de recurs în cazul perimării este de 5 zile de la pronunțarea hotărârii care constată perimarea, acest termen fiind un termen legal imperativ, a cărui nerespectare atrage decăderea din dreptul de a exercita calea de atac. În speță, nu au relevanță susținerile recurentei referitoare la data comunicării deciziei atacate, în condițiile în care textul de lege care reglementează termenul de exercitare a căii de atac în situația particulară de față face trimitere la data pronunțării hotărârii. Mai mult …

Înalta Curte de Casație și Justiție a hotărât că, în temeiul dispoziţiilor art. 250 alin. (51) C. proc. pen., în cazul în care, până la soluţionarea contestaţiei împotriva ordonanţei procurorului prin care s-a dispus luarea unei măsuri asigurătorii, a fost sesizată instanţa prin rechizitoriu, competenţa de soluţionare a contestaţiei îi revine judecătorului de cameră preliminară învestit în faza procesuală a camerei preliminare.

Instanţa supremă a hotărât că măsurile asigurătorii pot fi dispuse asupra bunurilor aflate în proprietatea unei societăţi controlate de inculpat, dacă din actele dosarului rezultă că bunurile sunt, în realitate, ale inculpatului. Mai mult …

Înalta Curte de Casație și Justiție a hotărât că în situația formulării unei cereri de reclamanți având calitatea de grefieri și procurori, al cărei obiect este obligarea pârâților la plata unor drepturi băneşti, izvorâte dintr-un raport de muncă, fără însă a solicita anularea actelor de stabilire a drepturilor salariale, ne aflăm în prezența unui conflict de muncă, şi nu de contencios administrativ. Astfel, competenţa materială a instanţei se stabilește în raport de art. 266 C. muncii şi art. 1 lit. p) din Legea nr. 62/2011 a dialogului social. Mai mult …

Înalta Curte de Casație și Justiție a hotărât că nu se poate da curs solicitării de sesizare a Curții Constituționale cu neconstituționalitatea dispozițiilor art. 483 alin. 2 teza a III-a C. proc. civ., din moment ce norma legală nu este în vigoare, fiind amânată de la aplicare până la 1 ianuarie 2019 (conform OUG nr. 95/2016). Aceasta deoarece potrivit art. 29 alin. 1 Legea nr. 47/1992: „Curtea Constituțională decide asupra excepțiilor ridicate în fața instanțelor judecătorești sau de arbitraj comercial privind neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare, care are legătură cu soluționarea cauzei în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul acestuia”. Mai mult …

Înalta Curte de Casație și Justiție a hotărât că înlăturarea recidivei postexecutorii, greșit reținute, nu poate fi cenzurată prin prisma vreunuia dintre cazurile de casare prev. de art. 438 alin. (1) C. proc. pen. Ca atare, deși critica privind aplicarea unei pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege, ar putea fi cenzurată prin prisma cazului de casare prev. de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., nelegalitatea cuantumului pedepsei aplicate este generată tocmai de reținerea greșită a stării de recidivă postexecutorie, pe care instanța de casație nu o poate înlătura prin prisma niciunuia dintre cazurile de casare. Mai mult …

Înalta Curte de Casație și Justiție a hotărât că legiuitorul a conferit organului de soluţionare a contestaţiei administrative un drept de apreciere asupra oportunităţii adoptării măsurii de suspendare, cu obligaţia acestuia de a motiva soluţia respectivă. Simplul fapt al sesizării organelor de urmărire penală nu echivalează cu dovedirea existenţei indiciilor de săvârşire a unei infracţiuni. În speţă, nu s-a probat existenţa indiciilor de săvârşire a unei infracţiuni, în condiţiile în care  în perioada de timp scursă de la data formulării plângerilor penale (în anii 2009 şi 2010) şi până în prezent (februarie 2018), bănuiala existenţei unor fapte de natură penală nu a fost confirmată prin începerea urmăririi penale. Mai mult …

Înalta Curte de Casație și Justiție a hotărât că în cazul în care nu se pune în discuţie răspunderea administrativă pentru emiterea unui act administrativ tipic sau asimilat solicitându-se desfiinţarea construcţiilor realizate pe terenul reclamanţilor, pe cheltuiala pârâţilor, în termen de 10 zile de la pronunţarea instanţei, competenţa materială se stabileşte potrivit dispoziţiilor dreptului comun, respectiv judecătoria, nefiind aplicabile dispoziţiile Legii nr. 554/2004.

(Decizia nr. 1003 din data de 9 martie 2018 pronunţată de Secţia de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, având ca obiect desfiinţare construcţii)

Înalta Curte de Casație și Justiție a hotărât că se poate reține calitatea de colaborator al Securității, în baza art. 2 lit. b) teza finală din OUG nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar şi deconspirarea Securităţii, doar ca urmare a punerii la dispoziția Securității a unui anumit spațiu. În speță, apărarea intimatului – potrivit căreia refuzul de a colabora era supus unui risc de represalii din partea puterii comuniste, precum și situația istorică de notorietate specifică perioadei comuniste – nu poate fi primită, întrucât nu a indicat în concret care era pericolul specific la care se expunea în cazul unui refuz, acesta arătând doar că a fost ameninţat cu retragerea permisului de conducere. Dacă legitima apărare sau violenţa (şantajul) ar putea fi considerate cauze de exonerare sau de atenuare a răspunderii, trebuie dovedită lipsa de proporţionalitate între răul la care se expunea recurentul dacă nu se conforma solicitării şi răul provocat prin conformarea la solicitare. ”Or, apare ca fiind disproporţionată apărarea interesului personal al recurentului de a nu i se retrage permisul de conducere în raport de scopul represiv al punerii la dispoziţie al acelei încăperi şi astfel, nu poate fi reţinută neîndeplinirea condiţiei ca punerea la dispoziţie a spaţiului să fi fost făcută în mod voluntar.” Mai mult …

Înalta Curte de Casație și Justiție a hotărât că, în materie penală, există o distincție esențială între autoritatea de lucru judecat şi puterea de lucru judecat. Astfel, condiţia de aplicare a principiului autorităţii de lucru judecat presupune o identitate de persoană şi o identitate de obiect, care opreşte reluarea judecăţii, în timp ce puterea de lucru judecat impune consecvenţă în judecată, astfel că ceea ce s-a constatat şi statuat printr-o hotărâre nu trebuie să fie contrazis – în lipsa unor elemente suplimentare – printr-o altă hotărâre.

(Decizia nr. 15 din data de 8 ianuarie 2018 pronunțată de Secția penală a Înaltei Curți de Casație și Justiție, având ca obiect sesizare parchet)