Tag: energie

  • Proiectul legii energiei nu corespunde în totalitate principiilor europene

    În forma în care a fost aprobat de Guvern, Proiectul legii energiei – face parte din măsurile de transpunere a Directivei 2009/72/CE privind normele comune pentru piaţa internă a energiei electrice şi de abrogare a Directivei 2003/54/CE (în continuare „Directiva 2009/72/CE”). Directiva 2009/72/CE face parte din aşa-numitul „al treilea pachet energetic”, ale cărui obiective principale…

  • Capacitățile de producere a energiei din surse regenerabile

    Transelectrica informează că capacitățile de producere a energiei din surse regenerabile au ajuns la o putere instalată totală de 4.704 MW la finele lunii august a acestui an. Astfel, în sistem existau proiecte eoliene cu o putere de 2.800 de MW, parcuri fotovoltaice cu o capacitate totală de 1.234 de MW, microhidrocentrale de 570 de MW și…

  • Cei care investesc în transporturi şi energie ar putea primi ajutoare de stat

    Ministerului Finanţelor Publice a pus în dezbatere publică proiect de Hotărâre pentru modificarea şi completarea H.G. nr. 332/2014 privind instituirea unei scheme de ajutor de stat pentru sprijinirea investiţiilor care promovează dezvoltarea regională prin crearea de locuri de muncă. Potrivit proiectului, întreprinderile care fac investiţii în sectorul transporturilor şi al infrastructurii conexe, în sectorul producerii şi…

  • Noi reguli de guvernanţă corporativă în rândul societăţilor de stat din domeniul energetic

    Ministrul delegat pentru Energie a emis un ordin de ministru pentru întărirea regulilor de guvernanţă corporativă în societăţile de stat din domeniul energetic, ordin pe care Direcţia Generală Privatizare şi Administrare a Participaţiilor Statului în Energie trebuie să-l pună în aplicare în perioada imediat următoare. Ordinul vizează introducerea obligativităţii existenţei unei strategii de dezvoltare, pentru…

  • Guvernul sprijină producţia de energie din surse regenerabile

    Statul va acorda sprijin unor companii sub forma unei cote reduse de achiziţie de certificate verzi, însă companiile sunt obligate să nu concedieze mai mult de 25% din personalul înregistrat în momentul în care se califică pentru primirea acestui ajutor. Potrivit unei hotărâri de guvern publicată pe 5 iulie în Monitorul Oficial, o altă condiţie este…

  • Tranzacţii obligatorii pe bursă pentru producătorii şi furnizorii de gaze

    Potrivit unui proiect al Autorităţii Naţionale de Reglementare în Energie, începând cu luna iulie, producătorii şi furnizorii de gaze vor fi obligaţi să tranzacţioneze “cantităţi minime” pe bursele specializate, precum Bursa Română de Mărfuri şi OPCOM. “Cantităţile de gaze naturale din producţia internă tranzacţionate pe pieţele centralizate nu pot fi mai mici de 20% din…

  • 750 de milioane de euro pentru marii consumatori de energie

    Guvernul României a adoptat hotărârea pentru instituirea unei scheme de ajutor de stat privind exceptarea unor categorii de consumatori finali de la aplicarea Legii nr. 220/2008, republicată în Monitorul Oficial nr. 577 din 13 august 2010, pentru stabilirea sistemului de promovare a producerii energiei din surse regenerabile de energie. În funcție de electrointensitatea operatorilor economici,…

  • Consumatorii industriali – exceptaţi de la plata certificatelor verzi

    Marii consumatori industriali care vor fi exceptați de la plata certificatelor verzi, vor fi nevoiți să mențină locurile de muncă pe durata schemei de sprijin, timp de 10 ani, și vor trebui să-și diminueze consumul de energie cu 20%, până în 2020. Aceste informații apar în anexa proiectului de Hotărâre de Guvern inițiat de Ministerul…

  • Eficientizarea procesului de privatizare a companiilor de stat

    Ministerul Economiei a iniţiat un proiect de ordonanţă de urgenţă potrivit căruia companiile energetice de stat, aflate în prezent în subordinea Departamentului pentru Energie, vor trece din nou la Ministerul Economiei, în cadrul unui nou departament care se va ocupa de privatizări. Această modificare este necesară pentru a eficientiza procesul de privatizare a companiilor de…

  • Consultarea publică în vederea elaborării noii strategii energetice a României

    Pentru accelerarea procesului de elaborare a strategiei energetice a României, astfel încât aplicabilitatea noii strategii să aibă loc în intervalul 2014 — 2035, Departamentul pentru Energie a pornit consultarea publică. Astfel această consultare are ca scop inițierea și susținerea unui dialog cu reprezentanții consumatorilor, producătorilor și ai altor operatori din industria energetică, precum și cu reprezentanții mediului academic,…