Tag: contribuţii

  • Proiect de Ordonanță pentru aprobarea plății contribuțiilor Ministerului Justiției la organisme internaționale

    Proiectul de Ordonanță pentru aprobarea plății contribuțiilor Ministerului Justiției la organisme internaționale, precum şi pentru modificarea și completarea Ordonanţei Guvernului nr. 41/1994 privind autorizarea plăţii cotizaţiilor la organizaţiile internaţionale interguvernamentale la care România este parte, a fost lansat spre dezbatere publică pe site-ul Ministerului Justiției. Potrivit proiectului schimbările preconizate se referă la stabilirea noului cuantum al contribuției României…

  • O nouă amnistie fiscală… Află, acum, căror contribuabili le-au fost anulate datoriile!

    Mulţi români au avut ocazia să constate că “n-aduce anul, ce aduce ceasul”. Nu demult, unii contribuabili s-au trezit cu câte un plic sinistru, pe jumătate negru, venit de la ANAF. Tot negre, sinistre, erau şi sumele de plată din deciziile de impunere. Să luăm cazul doamnei X, farmacistă. A fost înştiinţată că are de…

  • Decret pentru promulgarea Legii privind anularea unor obligaţii fiscale

    Preşedintele României, Klaus Iohannis, a promulgat luni, 20 iulie, Decretul pentru promulgarea Legii privind anularea unor obligaţii fiscale. Legea prevede anularea obligaţiilor fiscale pentru salariaţii care au primit indemnizaţii de delegare, cum ar fi diurnele, pe care organele fiscale le-au considerat salarii. De asemenea, actul normativ se mai referă la persoanele care au obţinut venituri…

  • Proiectul de lege privind anularea unor obligaţii fiscale, adoptat de Senat

    În şedinţa din 15 iunie, cu 104 voturi “pentru”, un vot “împotrivă” şi o abţinere, plenul Senatului a adoptat proiectul de lege privind anularea unor obligaţii fiscale. Proiectul de lege, prevede anularea diferenţelor de “obligaţii fiscale principale şi/sau obligaţiile accesorii stabilite de organul fiscal prin decizie de impunere emisă şi comunicată contribuabilului, ca urmare a…

  • Recunoașterea perioadei de ucenicie ca vechime în muncă

    Avocatul Poporului a sesizat ÎCCJ cu privire la interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor legale în legătură cu includerea perioadei de ucenicie în calculul stagiului de cotizare, în condițiile în care instanțele au rezolvat diferit această problemă. Prin urmare, acesta a anunțat că a promovat la ÎCCJ un recurs în interesul legii cu privire la interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor legale privind includerea perioadei…

  • Lista documentelor fiscale comunicate online, extinsă

    Conform unui proiect de ordin, Ministerul Finanţelor Publice va extinde lista documentelor emise de Fisc şi comunicate în mod automat contribuabilului, online, prin serviciul ‘Spaţiul privat virtual’. În lista documentelor comunicate vor fi incluse deciziile de impunere privind plăţile anticipate cu titlu de impozit pe venit/contribuţii de asigurări sociale de sănătate, dar şi privind obligaţiile de plată…

  • Proiect legislativ privind pensiile ocupaţionale

    Parlamentarii PDL au propus noutăţi legislative în ceea ce priveşte introducerea sistemului de pensii ocupaţionale, potrivit cărora contribuţia fondului de pensii poate fi de cel mult 15 la sută din salariul lunar brut, iar perioada de contribuţie trebuie să fie minimum şapte ani. Principalele obiective ale acestui proiect prevăd următoarele : – schema de pensii negociată trebuie…

  • Formularul electronic al declaraţiei 100 – modificat

    Agenţia Naţională de Administrare Fiscală a actualizat formularul electronic al declaraţiei 100, deoarece anumite obligaţii de fiscalitate nu se mai raportează în acest formular. Astfel, impozitul pe veniturile din arendă nu se mai declară în formularul 100, pentru că acesta se raportează în formularul 112 – “Declaraţie privind obligaţiile de plată a contribuţiilor sociale, impozitului pe venit…

  • Decizie: ICCJ: Tichetele cadou vor fi impozitate

    Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a hotărât că, în condiţiile în care tichetele cadou au fost acordate cu regularitate salariaţilor, ca urmare a raporturilor de muncă, reprezintă venituri de natură salarială pentru care angajatorul are obligaţia legală de a calcula, reţine şi vira impozitul pe venit şi contribuţiile datorate bugetului de asigurări sociale de stat şi…

  • Bugetul asigurărilor sociale va fi diminuat potrivit celei de-a doua rectificări bugetare pe anul 2013

    Potrivit proiectului celei de-a doua rectificări bugetare pe anul 2013, publicat pe site-ul Ministerului Finanțelor Publice (M.F.P.), veniturile bugetului asigurărilor sociale de stat aferent sistemului public de pensii vor fi diminuate cu suma de 158 milioane lei, rezultând din reducerea veniturilor curente ale sistemului public de pensii cu suma de 129,3 milioane lei, în principal din cauza…