Tag-Archive for » colectare «

Ministrul de Finanţe ar dori să schimbe sistemul de funcţionare al ANAF până la sfârşitul anului. Ministrul se gândeşte chiar la externalizarea unor atribuţii ale ANAF-ului.

Ministrul Finanţelor Publice spune că vrea să implice pe absolut oricine care poate ajuta să aibă grad de colectare mai mare la ANAF: bănci, persoane fizice sau firme, dar nu a explicat concret de vrea să facă pentru a schimba algortitmul de funţionare a ANAF-ului.  Mai mult …

Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) a colectat venituri bugetare totale de 75,58 miliarde de lei în primele patru luni din 2018, cu 12,4% mai mult faţă de perioada similară a anului 2017 (67,24 miliarde de lei), înregistrând un grad de realizare de 101,1% a programului de încasări stabilit prin legile bugetare anuale, informează, joi, instituţia.

„Pentru corectarea informaţiilor false promovate în câteva publicaţii media, trebuie precizat că, atât la finalul primului trimestru al anului 2018, cât şi la finalul primelor patru luni din anul 2018, ANAF a colectat, în sume nete, mai mult decât în anii 2016 – 2017 şi, de asemenea, a depăşit planul de colectare stabilit prin legile bugetare”, se spune într-un comunicat al ANAF.

Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) anunţă, într-un comunicat transmis vineri, că planul de încasări pentru 2017 a fost de 214,3 miliarde de lei şi, conform datelor din trezorerie, s-au încasat 214,9 miliarde de lei.

„Această sumă reprezintă cea mai mare încasare anuală realizată de ANAF din 2003, anul înfiinţării instituţiei, până în prezent. Prin comparaţie, în anul 2017 s-a încasat cu 15,5 miliarde de lei (7,8%) mai mult decât în anul 2016”, se arată în comunicat. Mai mult …

rcyclLe vezi peste tot! În orașe și sate, la margine de drum sau prin locuri puțin umblate, în apa mării sau pe vârf de munte. Din peisajul mioritic sunt aproape nelipsite deșeurile provenite din ambalaje. Din păcate (pentru mulți), modul în care sunt administrate deșeurile dezvăluie cu acuratețe psihologia și respectul de sine al unei populații sau comunități. Mai mult …

votUn cugetător oarecare zicea că fără parale nu poți face mare scofală în politică. Acest lucru devine foarte evident în campania electorală și în săptămânile care o preced. În fapt, sumele cheltuite de către partidele mari pentru a obține succes în alegeri sunt imense. Ca o primă și minimă condiție legală e necesar să existe garanția că proveniența banilor este una… curată. Mai mult …

UEDacă ai intrat în horă, trebuie să joci! Cel care-a spus prima dată acest lucru, probabil un ţăran de-acum câteva veacuri, nici nu-şi imagina că va veni o vreme când vorbele sale vor fi valabile nu doar pentru oameni, ci şi pentru… state!

România a intrat în hora statelor UE iar acum trebuie să-şi adapteze legislaţia internă pentru a nu face notă discordantă cu reglementările comunitare. Ai vrut în UE, sperând la anumite avantaje? Până la obţinerea tuturor avantajelor, ai de respectat numeroase obligaţii. Dansezi cum ţi se cântă! Mai mult …

elevi-scoala-clasa-II-310x165

Deputatul Cornel Comşa a depus la Camera Deputaţilor o iniţiativă legislativă potrivit căreia colectarea fondului şcolii ar putea fi pedepsită cu închisoare de la 6 luni la 2 ani, iar pedepsele ajung la 3 ani de închisoare dacă banii sunt ceruţi chiar de membrii consiliului de administraţie al şcolii.

Propunerea legislativă amendează Legea nr. 1/2011 şi prevede că darea sau colectarea de fonduri pentru unităţile de învăţământ, în alte condiţii decât cele prevăzute de art. 108 alin. (1) din Legea nr. 1/2011, constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 2 ani.

Deputatul susţine, în expunerea de motive, că Legea educaţiei stabileşte foarte vag răspunderea juridică şi prevede puţine pedepse, astfel că amendarea Legii nr. 1/2011 vizează introducerea unor sancţiuni penale care “să stopeze acest fenomen prin pedepsirea acelora care derulează operaţiuni prin care învăţământul de stat nu mai este gratuit”.

De asemenea, în expunerea de motive se arată că, deşi învăţământul gratuit este prevăzut în Constituţie şi în Legea educaţiei naţionale, la momentul actual, nu există sancţiuni care să pedepsească încălcarea legii, astfel, elevii şi părinţii sunt supuşi în continuare la cheltuieli ce depăşesc obligaţiile şi bugetul familial al acestora.

deseuri

Pe site-ul Ministerului Mediului, a fost pus în dezbatere publică proiectul de lege pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 196/2005 privind Fondul pentru mediu.

Proiectul prevede noi categorii de contribuţii la Fondul pentru mediu: o contribuţie de 20 lei/kg de echipamente electrice şi electronice, datorată de operatorii economici care introduc pe piaţa naţională echipamente electrice şi electronice, pentru diferenţa dintre cantităţile de deşeuri de echipamente electrice şi electronice corespunzătoare obligaţiilor anuale de colectare (minim 40 la sută pentru 2016) şi cantităţile efectiv colectate, şi o contribuţie de 5 lei/kg de baterii şi acumulatori portabili, datorată de operatorii economici care introduc pe piaţa naţională baterii şi acumulatori, pentru diferenţa dintre cantităţile de deşeuri de baterii şi acumulatori portabili corespunzătoare obligaţiilor anuale de colectare (45% pana la data de 26 septembrie 2016) şi cantităţile efectiv colectate.

Alte modificări aduse ordinanţei de urgenţă vizează utilizarea Fondului pentru mediu. Astfel, dacă în prezent sunt destinate fonduri pentru îmbunătăţirea utilizării eficiente a energiei în clădiri, se propune ca acestea să fie utilizate pentru efectuarea de lucrări destinate eficienţei energetice, fără a se mai preciza că obiectivele sunt clădiri.

De asemenea, proiectul prevede că nu sunt consideraţi eligibili solicitanţii care depun proiecte la Administraţia Fondului pentru Mediu şi care nu şi-au achitat obligaţiile fiscale către stat şi către Fondul pentru mediu, precum şi cei care au fost condamnaţi pentru infracţiuni privind protecţia mediului.

lc+olesea

Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor (MMAP) a supus dezbaterii publice proiectul de HG privind aprobarea finanţării din bugetul Fondului pentru Mediu a acţiunilor multianuale necesare programului de colectare, prelucrare şi creare de mecanisme şi instrumente de promovare a datelor şi informaţiilor necesare întocmirii rapoartelor către Comisia Europeană, Agenţia Europeană de Mediu şi Secretariatele Convenţiilor internaţionale din domeniul protecţiei mediului desfăşurat în perioada 2015-2018.

Prin acest act normativ se va crea cadrul legal pentru realizarea activităţilor prevăzute pentru perioada 2015-2018 în vederea efectuării raportărilor către Comisia Europeană, Agenţia Europeană de Mediu şi Convenţiile internaţionale din domeniul protecţiei mediului, la care România este Parte, se arată în nota de fundamentare. Mai mult …

tigaraDeputaţii din Parlamentul european au solicitat Comisiei Europene să depună propuneri legislative cu privire la conţinutul de calorii al băuturilor alcoolice, până cel mai târziu în anul 2016. În rezoluţie este solicitată o nouă Strategie UE privind Alcoolul, concentrată pe consumul de alcool de către minori şi pe o etichetare la nivel UE care să descurajeze condusul sub influenţa alcoolului şi consumul în timpul sarcinii.

Astfel, Strategia ar trebui să includă colectarea unor date credibile, îmbunătăţirea prevenirii şi tratamentului, reducerea accidentelor cauzate de condusul sub influenţa alcoolului şi analizarea diverselor moduri de consum.

Mai exact, Comisia Europeană ar trebui să evalueze dacă cerinţa de a oferi consumatorilor informaţii despre ingrediente şi conţinutul nutritiv s-ar aplica şi băuturilor alcoolice, afirmă deputaţii.

Conţinutul de calorii al băuturilor alcoolice ar trebui menţionat clar, iar Comisia ar trebui să facă o propunere legislativă în acest scop, cel mai târziu în anul 2016.

Totodată, deputaţii cer Comisiei Europene să ia în considerare o etichetare la nivel UE care să recomande femeilor însărcinate să nu consume alcool şi să atragă atenţia consumatorilor asupra riscurilor condusului sub influenţa băuturii.