Tag-Archive for » certificat de concediu medical «

Asigurații care vor să beneficieze de concediu medical și de indemnizația aferentă pot obține de acum certificatul de concediu medical online, potrivit Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 99/2017 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.158/2005.

Documentul a fost publicat în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 1005 din 19 decembrie 2017 și se aplică deja cu privire la această chestiune.

„Medicii prevăzuţi la alin. (1) – n.r. medicii curanți – pot completa certificatele de concediu medical atât pe suport de hârtie, cât şi electronic şi le pot transmite pe suport hârtie sau prin mijloace electronice de transmitere la distanţă, angajatorilor/persoanelor în drept, după caz”, se arată în ordonanță. Mai mult …

Au fost și sunt numeroase cazuri în care părinții cu copii care suferă de boli grave aleg să îi trateze în străinătate convinși fiind că acolo se pot vindeca și duce o viață normală. Numeroasele situații în care sunt alese spitalele din străinătate în detrimentul celor de la noi ne arată radiografia unui sistem sanitar românesc incapabil să își trateze pacienții.

Părinții aflați cu copiii în spitalele din străinătate au solicitat concediu medical pentru a sta cu micuții, însă s-au lovit de birocrația românească care le impunea prezența obligatorie în fața medicilor români pentru  a primi dreptul la concediu medical. Astfel de situații absurde trebuiau stopate și era cazul ca legiuitorul să adopte anumite reglementări care să ușureze accesul părinților aflați în astfel de situații la dreptul la concediu medical. Mai mult …