Simplificarea procedurii de obţinere a certificatului de cazier judiciar


dosar-document
Începând cu data de 11 iulie, pentru obţinerea certificatului de cazier judiciar, nu se mai solicită timbrul fiscal în valoare de 2 lei.

Pentru a obţine un certificat de cazier judiciar în România, persoana fizică poate depune personal cererea-tip, cu datele complete de stare civilă şi motivată, la orice subunitate de poliţie în care există ghişeu de cazier judiciar, însoţită de actul de identitate aflat în termen de valabilitate şi chitanţa prin care se face dovada achitării taxei de prestare serviciu, în cuantum de 10 lei.

Pentru a obţine un certificat de cazier judiciar în România, persoana juridică depune prin reprezentant legal, care trebuie să-şi dovedească calitatea, cererea-tip, cu datele complete de identificare şi motivată, la orice subunitate de poliţie în care există ghişeu de cazier judiciar, însoţită de dovada calităţii de persoană juridică, dovada că deponentul este reprezentantul legal al persoanei juridice solicitante, copie de pe actul de identitate al reprezentantului legal şi chitanţa prin care se face dovada achitării taxei de prestare serviciu, în cuantum de 10 lei.

Certificatul de cazier judiciar se eliberează, de regulă, pe loc, sau în cel mult 3 zile de la data solicitării, în situaţiile în care cererea este depusă în România.