Proiectele ce pot fi depuse pe POSDRU în 2013


proiecteÎn urma misiunii de audit a Comisiei Europeane organizată în perioada 29 ianuarie – 01 februarie 2013, reprezentanţii UE au decis deblocarea Progamului Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane (POS DRU) şi reluarea plăţilor către România, lucru influenţat de rezultatele pozitive înregistrate.
Astfel pentru anul 2013 este preconizat  lansarea a 8 linii de finanțare de către Autoritatea de Management pentru Programul Operațional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane (AM POS DRU) din cadrul Ministerului Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstice.
În cadrul POS DRU se pot depune două tipuri de proiecte: STRATEGICE sau GRANTURI.
– Proiectele GRANT sunt proiectele implementate la nivel regional, multi-regional sau local, cu bugete între 50.000 -500.000 EUR.
– Proiectele STRATEGICE sunt implementate la nivel naţional, multi-regional sau sectorial, cu bugete între 500.000 – 4.000.000 EUR.
Atât proiectele GRANT, cât şi cele STRATEGICE, pun accent pe promovarea parteneriatului, inclusiv prin cooperare transnaţională.
Sunt preconizate următoarele tipuri de proiecte:
Axa prioritară 2 – Corelarea învătării pe tot parcursul vieţii cu piaţa muncii;
– Axa prioritară 4 – Modernizarea Serviciului Public de Ocupare;
– Axa prioritară 5 – Promovarea măsurilor active de ocupare;
– Axa prioritară 6 – Promovarea incluziunii sociale.
Toate cererile de finanţare nerambursabilă prin POSDRU se completează şi se transmit on-line în limba română.