Contractul cadru de asistenţă medicală ar putea fi prelungit


images7Actualul contract cadru de asistenţă medicală ar putea fi prelungit cu încă o lună, după declaraţiile dr. Constantin Cârstea, vicepreşedintele Colegiului Medicilor din Romania (CMR).  Mai precis, el ar putea fi valabil chiar şi în luna aprilie. Medicul Constantin Cârstea a participat la o întâlnire pe marginea actului normativ alături de alţi reprezentanţi ai organizaţiilor profesionale medicale.
Motivul pentru care noul contract cadru ar putea intra în vigoare cu o întarziere de o lună îl reprezintă contestarea bugetului de stat la Curtea Constituţională.
Amintim că noul contract cadru aduce o serie de noutăţi în sistemul medical românesc. În primul rând, a fost modificat procentul prin care medicii de familie sunt plătiţi. Conform noului contract cadru, raportul dintre procentul alocat din fondul asistenţei medicale primare pentru plata per capita şi cel alocat pentru plata per serviciu s-a schimbat. Mai exact, medicii de familie vor primi 70% pentru pacienţii înscrişi pe liste şi 30% pentru serviciile oferite.
De asemenea, documentul mai prevede introducerea coplăţii în spitale, nivelul minim al acesteia fiind stabilit la 5 lei, în timp ce nivelul maxim a fost stabilit la 10 lei, după declaraţiile oficialilor din Ministerul Sănătăţii, de la Guvern, dar şi reprezentanţii delegaţiei Fondului Monetar Internaţional.