Revizuirea Constituţiei


cons
Premierul Victor Ponta a solicitat reluarea discuţiilor şi punerea în acord a primei variante a proiectului privind revizuirea Constituţiei cu observaţiile neoficiale primite din partea Comisiei de la Veneţia, dar şi cu cele aduse de Consiliul Legislativ şi de alte uniuni profesionale.

Lucrările Comisiei comune a Parlamentului pentru revizuirea Constituţiei au fost sistate, însă propunerea legislativă a fost înaintată grupurilor parlamentare şi Consiliului Legislativ (CL) pentru exprimarea unui punct de vedere.

Consiliul Legislativ a atras atenţia asupra faptului că anumite aspecte menţionate în actul legislativ “nu ar trebui să se regăsească la nivel constituţional”.

Proiectul de revizuire a legii fundamentale va fi transmis din nou Curţii Constituţionale, care va exprima un aviz obligatoriu de această dată, întrucât potrivit articolului 23 din Legea 47/1992, publicată în Monitorul Oficial nr. 807 din 13 decembrie 2010, “în termen de cinci zile de la adoptarea legii de revizuire a Constituţiei, Curtea Constituţională se pronunţă, din oficiu, asupra acesteia”.

Potrivit legii fundamentale în vigoare, revizuirea este definitivă numai după aprobarea ei prin referendum, care este organizat în cel mult 30 de zile de la data adoptării proiectului sau a propunerii de revizuire.