Proiect privind încadrarea în nivelul anual al deficitului bugetului general consolidat


buget

Noutăţi legislative: Ministerul Finanţelor Publice a supus dezbaterii publice proiectul de Hotărâre de Guvern privind aprobarea limitelor anuale, aferente anilor 2014, 2015 şi 2016, pentru finanţările rambursabile care pot fi contractate şi pentru tragerile din finanţările rambursabile contractate sau care urmează a fi contractate de unităţile/subdiviziunile administrativ-teritoriale.

Astfel, conform notei de fundamentare prevederile alin. (10)-(12) ale art. 63 din Legea nr. 273/2006, cu modificările şi completările ulterioare, au intrat în vigoare ulterior prevederilor Legii responsabilităţii fiscal-bugetare nr. 69/2010, fiind introduse prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 63/2010 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 273/2006 privind finanţele publice locale, precum şi pentru stabilirea unor măsuri financiare, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 13/2011. Prin urmare, atâta timp cât sunt în vigoare, dispoziţiile mai sus arătate din Legea nr. 273/2006, cu modificările şi completările ulterioare, vor coexista şi vor trebui să fie corelate cu cele ale art. 20 alin. (1) lit. c) şi art. 18 din Legea nr. 69/2010, publicată în Monitorul Oficial nr. 252 din 20 aprilie 2010.

Prin urmare, potrivit proiectului de act normativ, pentru încadrarea în nivelul anual al deficitului bugetului general consolidat, limitele anuale privind finanţările rambursabile care pot fi contractate de unităţile/subdiviziunile administrativ-teritoriale, reprezentând datorie publică locală, sunt în sumă de 1.200 milioane lei pentru anul 2014 şi de 800 milioane lei pentru fiecare dintre anii 2015 şi 2016.