Legea adopției a fost modificată


nieuws_adoptie_pleegouders

Președintele Autorității Naționale pentru Protecția Drepturilor Copilului și Adopției (ANPDCA), Gabriela Coman, a declarat că modificările aduse legii adopției vor permite scurtarea termenelor privind declararea adoptabilității copilului, a celor aferente atestării familiei adoptatoare, a procedurilor în instanță și pentru exprimarea de către părinții naturali a consimțământului în vederea adopției.

Legea a fost adoptată de Camera Deputaților şi trimisă spre promulgare la Președinție, urmând să intre în vigoare la 4 luni de la publicarea în Monitorul Oficial.

O modificare importantă adusă legii est scurtarea de la un an la șase luni a perioadei în care părintele natural sau rudele nu au putut fi găsiți sau refuză să colaboreze pentru integrarea lui naturală. Dacă la un an de la acest termen, părinții nu fac demersuri de reintegrare, copilul intră în Planul Individualizat de Protecție (PIP) pentru adopție.

De asemenea, Legea prevede că dacă părinții nu se prezintă la instanță pentru a consimți adopția timp de două termene consecutive se consideră refuz abuziv. În acest caz, instanța declară copilul adoptabil, drepturile părintești sunt suspendate, iar părinții naturali mai pot interveni doar până în momentul adopției definitive.

În cazul în care nu se reușește adopția la nivel național, se trece la adopția internațională, termenul fiind redus de la doi ani la un an.

Totodată, s-a redus şi perioada de analizare a familiei care adoptă, de la 120 la 90 de zile.