Noi reglementări referitoare la pensiile avocaților


justitie1Legea nr. 72/2016 privind sistemul de pensii și alte drepturi de asigurări sociale ale avocaților publicat în Monitorul Oficial nr. 342/2016, prevede unificarea reglementărilor privind drepturile la pensie ale avocaţilor. Astfel că, femeile, cât şi bărbaţii, se vor pensiona la vârsta de 65 de ani.

În ceea ce priveşte stagiul minim de cotizare pentru femei şi bărbaţi, acesta a rămas la nivelul de 15 ani, iar stagiul complet de cotizare va ajunge la 35 de ani, atât pentru femei, cât şi pentru bărbaţi.

Actul normativ se referă şi la extinderea categoriei femeilor care pot beneficia de reducerea vârstei de pensionare, astfel că, femeile care au realizat stagiul complet de cotizare şi care au născut cel puţin un copil şi l-au crescut până la vârsta de zece ani pot să beneficieze de reducerea vârstei standard de pensionare.

Avocaţii asiguraţi au dreptul, în afară de pensie, la următoarele prestaţii de asigurări sociale:
– indemnizaţie pentru incapacitate temporară de muncă, cauzată de boli obişnuite, accidente de muncă sau accidente în afara muncii;
– indemnizaţie de maternitate;
– ajutor pentru creşterea copilului;
– ajutor de deces.